agonia russkaia v3 |
Agonia.Net | Правила | Mission | Контакт | Зарегистрируйся | ||||
Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии | ||||||
|
||||||
agonia Лучшие Тексты
■ идут купцы
Romanian Spell-Checker Контакт |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-09-12 | [Этот текст следует читать на // Русском romana] | Submited by Maria Gheorghe
4 noiembrie
Am fost nevoit să plec de la un dispensar și încă n-am găsit un spital la mare care să mă primească. M-am angajat la un spital de nebuni. 10 noiembrie N-am văzut până acum un om pus în cămașă de fortă. E ceva îngrozitor. Se zbătea, se zvârcolea, se apăra, urla, făcea spume la gură, i-a zgâriat pe îngrijitori. Până la urmă l au biruit. 12 noiembrie Simt din nou că mi-am greșit meseria. Într-o bună zi, dacă voi rămâne aici, vor fi nevoiți să mă vâre și pe mine în cămașă de fortă. Nu, nu trebuia să ma fac doctor. Blestem ziua în care am părăsit iluzia muzicii pentru mirosul de acid fenic. Ceea ce e cel mai rău. Am ajuns să detest și suferința. Când văd un om care suferă, întorc capul. Încerc să mă conving în fiecare dimineață că nu sunt într-o seră, sunt într-un spital, și încă într un spital de nebuni, că am o profesie nobilă și trebuie să alung infernul din sufletul unor oameni care n-au rezistat. Unii suferă de boli ereditare, dar alții au ajuns aici pentru că n au rezistat. O coardă a sufletului lor a pleznit, ca la un violoncel. Și deodată melodia nu mai e normală. Scârțâie. Ce e infernul? O coardă ruptă. Ajunge o singură coardă ruptă, și unitatea, minunea se sfărâmă. Omul nu mai e om. Infernul pune stăpânire pe sufletul lui. E aspră și nobilă lupta ca să tămăduiești asemenea oameni. Fiecare om vindecat e un om smuls din infern. Aici sunt chiar pe lina frontului, pe linia de demarcație dintre viață și moarte. Eu sunt un soldat al cântecului adevărat din om. Dar, vai. Sunt un rău soldat. N-am destul curaj să mă uit la un om în cămașă de forță. Când îi văd prin curte, îmi vine să-i vâr pe toți în cămașa de forță și pe urmă să mă duc să mă spânzur. Nu mai rezist. Seara, când mă duc să mă culc, sunt zdrobit. Dacă aș fi un om serios, mi-aș da demisia. Dar nu fac nici asta. Zâmbesc! Zâmbesc tuturor. Și nebunilor. Cui vrea să se uite la mine. Zâmbesc în loc să urlu. Dacă aș urla, probabil m aș liniști. Aș avea, în sfârșit, un somn bun. Dar așa, zâmbetul mă obosește. Mă distruge. Voi intra într-o cămașă de forță zâmbind.
|
||||||||
Дом литературы | |||||||||
Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Политика публикации и конфиденциальность