ÎN NUMELE TATÃLUI ȘI AL FIULUI ȘI AL SFÂNTULUI DUH, UN SINGUR DUMNEZEU

Cu ajutorul și îngăduința Supremei Divinități începem să scriem cartea minunilor lui Isus Cristos, Stăpânul, Domnul și Mântuitorul nostru, intitulată Evanghelia copilăriei, în pacea Domnului. Amin.

I. Cuvintele lui Isus în leagăn

1. Am găsit ceea ce urmează în cartea preotului Iosif. Acesta a trăit pe vremea lui Cristos, iar unii zic că ar fi fost însuși Caiafa.

2. Așadar el povestește că Isus a vorbit pe când se afla în leagăn zicând mamei sale, Maria: "Eu sunt Isus, Fiul lui Dumnezeu, Logosul pe care l-ai născut, după cum ți-a vestit îngerul Gabriel. Tatăl meu m-a trimis ca să izbăvesc lumea".

II. Călătoria la Betleem

În anul 309 al erei lui Alexandru a venit poruncă de la Augustus ca fiecare să se înscrie în locul unde s-a născut. Așadar Iosif s-a ridicat și, luând-o pe Maria, a plecat din Ierusalim către Betleem. Când au ajuns lângă o peșteră, Maria i-a zis lui Iosif că i se apropie sorocul nașterii și nu mai poate continua drumul până în oraș. "Hai să intrăm în peștera aceasta", a zis ea. Soarele stătea să apună. Atunci Iosif a plecat în grabă să-i caute o femeie de ajutor. Cum tot umbla încolo și-ncoace zări o bătrână evreică născută în Ierusalim și-i zise: "Fii binecuvântată! Rogu-te, vino și intră în această peșteră unde o femeie se pregătește să nască!".

III. Moașa din Ierusalim

Bătrâna și Iosif ajunseră la peșteră după apusul soarelui. Intrară. Și, iată, încăperea era plină de lumini mai frumoase decât cele ale unor lămpi sau candelabre și mai strălucitoare decât razele de soare. Pruncul, învelit în scutece și așezat într-o iesle, sugea liniștit la sânul mamei sale, Maria. Priveau amândoi mirați la lumina aceea. Atunci bătrâna o întrebă pe Maria: "Tu ești mama pruncului?". Și după ce Maria încuviință din cap bătrâna zise: "Nu semeni deloc cu celelalte fiice ale Evei". Maria răspunse: "După cum Fiul meu nu seamănă întru nimic cu ceilalți prunci, tot astfel și cea care L-a născut nu are egal între femei". Bătrâna zice: "Stăpâna mea, iată, eu am venit să-ți cer un leac, căci de multă vreme sufăr de paralizie". Atunci stăpâna noastră Maria i-a zis: "Pune-ți mâinile deasupra copilului! ". Și cum făcu aceasta, îndată se însănătoși. Apoi a ieșit din peșteră zicând: "De acum voi fi roaba și slujitoarea pruncului acestuia câte zile-oi avea!".

IV. Închinarea păstorilor

Atunci sosiră și păstorii. Ei aprinseră focul și fremătau de bucurie. Și, iată, li s-au arătat oștirile cerești lăudând și slăvind pe Dumnezeu. Păstorii se luară după ele, astfel încât peștera deveni pentru o clipă asemeni unui Templu al lumii cerești. Laolaltă glasuri cerești și pământești slăveau și preamăreau pe Dumnezeu la nașterea lui Cristos. Văzând atâtea miracole clare bătrâna evreică îi mulțumi lui Dumnezeu așa: "Îți mulțumesc, o, Dumnezeule, Dumnezeule al lui Israel, că ai îngăduit ochilor mei să vadă nașterea Mântuitorului lumii".

V. Tăierea împrejur

În ziua a opta pruncul trebuia să fie tăiat împrejur. L-au tăiat chiar acolo, în peșteră. Bătrâna evreică a luat pielița (alții spun că i-a luat cordonul ombilical! - n.n., C.B.) și a pus-o într-o sticluță cu ulei de nard mai vechi, pe care a dat-o unui fiu al ei, parfumar, zicându-i: "Ai grijă să nu vinzi nimănui sticluța cu nard, chiar dacă ți s-ar oferi trei sute de dinari! ". Aceasta e sticluța pe care a cumpărat-o Maria, păcătoasa, și a vărsat-o peste capul și picioarele Domnului nostru, Isus Cristos, ștergându-le apoi cu părul său.

După zece zile au adus pruncul la Ierusalim, iar în a patruzecea zi de la naștere au mers cu el la Templu, înaintea Dornnului, și au jertfit pentru dânsul; lucru prescris și de Legea lui Moise în felul următor: "Toți întâi născuții de sex bărbătesc vor fi numiți sfinți ai lui Dumnezeu!".

VI. Prezentarea la Templu

Când Fecioara Maria, mama sa, îl ținea fericită în brațe, bătrânul Simion l-a văzut strălucind ca un stâlp de lumină; era înconjurat de îngeri, care-l proslăveau asemenea gărzii din jurul unui rege. Simion se apropie în grabă de Maria și, întinzând mâinile către ea, zise Domnului Cristos: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; căci ochii mei văzură îndurarea Ta, pe care ai pregătit-o spre mântuirea tuturor popoarelor, lumină pentru toate neamurile și slavă pentru poporul Tău, Israel". Ana, profetesa, a luat și ea parte la ceremonie mulțumindu-i lui Dumnezeu și urându-i fericire Mariei.

VII. Închinarea magilor

La nașterea Domnului Isus în Betleemul Iudeii, pe vremea regelui Irod, au venit trei magi de la Răsărit și au intrat în Ierusalim, după cum prorocise Zarathustra; și au adus cu ei daruri: aur, smirnă și tămâie. Închinându-se, au oferit darurile pruncului Isus. Maria a luat un scutec și l-a dat 1or drept mulțumire pentru atâtea bogății. Ei l-au primit cu cea mai înaltă cinstire. Tot atunci li s-a arătat un înger sub chipul stelei ce-i călăuzise la venire; s-au luat după raza ei și au pornit la drum; și au ținut-o așa până au ajuns în patria lor.

VIII. Sosirea magilor în patria lor

Regii și principii le-au ieșit înainte și, plini de nerăbdare, i-au întrebat ce-au văzut și ce-au făcut, cum au călătorit la dus și la întors, dar mai ales ce-au adus de-acolo? Magii au arătat scutecul primit de la Maria. Atunci au făcut mare sărbătoare și, după obiceiul lor, au aprins un foc și i s-au închinat. Apoi au aruncat scutecul în mijlocul flăcări1or, care l-au înghițit îndată. Dar după ce focul s-a stins, ei au găsit scutecul ca la început, de parcă flăcările nici nu l-ar fi atins. Atunci au început să-l sărute și să și-l pună peste cap ori peste ochi zicând: "Acesta este Adevărul; mare minune că focul n-a reușit să-l facă scrum sau măcar să-l ardă un pic". Apoi I-au luat și cu cea mai aleasă cinstire l-au pus în vistieria lor.

IX. Mânia lui Irod

Când Irod văzu că magii îl păcăliseră, fiindcă nu mai trecuseră la întoarcere pe la el, îi chemă pe toți preoții și înțelepții din Iudeea și le zise: "Lămuriți-mă, unde trebuia să se nască Cristosul (unsul)? " Și cum aceia răspunseră că în Betleemul Iudeii, Irod începu să urzească moartea Domnului Isus Cristos.

Atunci un înger al Domnului i-a apărut lui Iosif în vis și i-a zis: "Scoală-te, ia pruncul și pe maica lui și plecați în Egipt!". La primul cântat al cocoșilor ei se sculară și porniră la drum.

X. Fuga în Egipt

Iosif se tot gândea cum avea să-și pregătească acea călătorie. Când veni dimineața, văzu că făcuseră un pic de drum. Deja se apropiau de un oraș mare unde se afla un idol căruia toți ceilalți idoli și zei ai egiptenilor îi aduceau daruri și ofrande. Aici slujea un preot care transmitea locuitorilor Egiptului și ai ținuturilor sale tot ce spunea Satana prin gura idolului. Iar preotul avea un fiu în vârstă de trei ani, posedat de câțiva demoni. Sărmanul copil vorbea vrute și nevrute, împroșcând cuvinte grele, iar când îl apucau pandaliile își sfâșia veșmintele, rămânând în pielea goală, și azvârlea cu pietre după oameni.

În oraș exista și un sanatoriu consacrat acelui idol. Sosind dar Iosif împreună cu Maria și instalându-se aici, toți s-au înspăimântat. Atunci căpeteniile și preoții idolilor au alergat într-un suflet la idolul cel mare și l-au întrebat: "Ce-i cu vâlva și cutremurarea ce s-au iscat pe pământul nostru?". Idolul le-a zis: "A venit la noi un zeu ascuns, care este cu adevărat Dumnezeu; nici un alt zeu, în afară de El, nu merită cultul divin, căci numai El este Fiul lui Dumnezeu. Pământul însuși, cum l-a presimțit, s-a cutremurat; la venirea Lui s-a zguduit și s-a despicat. Noi ne temem cumplit de puterea lui uriașă". Chiar în clipa aceea idolul se prăbuși. Toți locuitorii Egiptului și mulți alții pe deasupra alergară să vadă dezastrul.

XI. Vindecarea unui copil posedat

Fiul preotului, apucat de boala lui obișnuită, intră în sanatoriu. Aici dădu peste Iosif și peste Maria, de care toți ceilalți se temeau să se mai apropie. Stăpâna Maria spălase scutecele Domnului iar acum le întindea la uscat pe niște scânduri. Copilul posedat de demoni veni, luă un scutec și-l puse pe cap. În clipa aceea demonii începură să-i iasă din gură, în chip de șerpi ori de corbi, și s-o ia la fugă. Iar copilul începu să laude pe Dumnezeu și să mulțumească Domnului care-l vindecase.

Când tatăl aceluia văzu că s-a vindecat, îl întrebă: "Fiule, ce s-a întâmplat cu tine? Cum te-ai vindecat?". Fiul răspunse: "Când demonii s-au năpustit peste mine, m-am îndreptat spre sanatoriu. Acolo am întâlnit o femeie sfântă cu un prunc. Tocmai întindea rufele proaspăt spălate pe niște scânduri. Atunci eu am înhățat un scutec dintre acelea și, punându-mi-l pe cap, îndată m-au lăsat demonii și au fugit". Plin de o imensă bucurie, tatăl a zis: "Fiule, poate că pruncul acela este însuși Fiul Dumnezeului Celui viu care a creat cerurile și pământul. Căci, de cum a trecut El pe lângă noi, idolul s-a sfărâmat și toți zeii s-au prăbușit și au pierit sub puterea lui uriașă".

XII. Temerile Sfintei Familii

Astfel s-a împlinit profeția care zice: "Din Egipt l-am chemat pe Fiul meu". Dar Iosif și Maria, auzind că idolul acela s-a prăbușit și a pierit, s-au înfricoșat și s-au temut. Atunci au zis așa: "Când eram în Israel, Irod și-a pus în gând să ia viața lui Isus și pentru aceasta a ucis toți pruncii din Betleem și din împrejurimi. Iar acum nu-i nici o îndoială că egiptenii, îndată ce vor auzi de sfărâmarea idolului lor, ne vor arde de vii".

XIII. Tâlharii

Plecând de acolo au ajuns într-un loc bântuit de tâlhari. Aceștia, după ce jefuiseră mai mulți drumeți de haine și bagaje, îi legară fedeleș. Dintr-o dată tâlharii aud o larmă uriașă, aidoma larmei stârnite de alaiul unui Rege magnific, care pleacă din reședința sa însoțit de armată, de cavalerie și în bubuituri de darabană. Buimăciți, tâlharii o luară la fugă lăsând acolo tot ce furaseră.

Ostatecii se ridicară, își desfăcură unii altora legăturile și, luându-și bagajele, o porniră la drum. Ceva mai încolo se întâlniră cu Iosif și Maria și-i întrebară: "Unde este regele acela care se apropia făcând atâta larmă încât, la auzul ei, tâlharii ne-au lăsat și noi am putut scăpa teferi?". Iosif le răspunse: "Vine în urma noastră!”.

XIV. Femeia îndrăcită

Apoi au sosit în alt oraș, unde se afla o femeie stăpânită de diavol. Într-o noapte, când ea se dusese după apă, blestematul și răzvrătitul acela de diavol intră în ea. Sărmana femeie nu mai suporta nici să fie îmbrăcată, nici să șadă în casă. Degeaba o legau cu funia sau cu lanțul. Rupea tot și fugea dezbrăcată prin pustietăți. Ori se așeza la răspântii și printre lespezi de morminte și azvârlea cu pietre după oameni, aducând multe necazuri pe capul alor săi.

Când o văzu, Mariei i se făcu milă. Și diavolul o părăsi îndată, sub chipul unui om tânăr care fugea și zicea: "Vai mie din pricina ta, Marie, și a Fiului tău!". Așa a scăpat femeia aceea de chin. Apoi, venindu-și în fire, s-a rușinat de goliciunea ei și s-a dus acasă ferindu-se să dea ochii cu careva. După ce s-a îmbrăcat a povestit tatălui și tuturor alor săi cum se petrecuseră lucrurile. Iar aceștia, cei mai de seamă cetățeni ai orașului, i-au găzduit pe Maria și pe Iosif cu toată cinstirea cuvenită.

XV. Mireasa mută

A doua zi, după ce și-au luat merinde pentru drum, au plecat de acolo. Pe la chindii ajunseră în altă cetate, unde tocmai se făcea o nuntă. Numai că, prin urzelile diavolului cel blestemat și prin farmece vrăjitorești, mireasa amuțise și nu mai putea vorbi defel.

Când Maria a intrat în cetate cu Fiul său, Domnul Cristos, în brațe, mireasa cea mută a zărit-o. A întins mâinile către Domnul Cristos și, smulgându-L de la pieptul Mariei, L-a luat în brațe, L-a strâns tare la sânul ei și L-a sărutat; apoi a început să-L legene dintr-o parte într-alta stând aplecată deasupra Lui. Și, ca prin farmec, limba i se dezlegă și urechile i se destupară. Și-i mulțumi lui Dumnezeu, slăvindu-l, că o făcuse iarăși sănătoasă. Iar locuitorii acelei cetăți jucară toată noaptea de bucurie că Dumnezeu și îngerii Lui coborâseră la ei.

XVI. Altă femeie îndrăcită

Și au rămas acolo trei zile, ținuți la mare cinste și petrecând minunat. După care și-au pus merinde pentru drum, și-au luat rămas bun de la oameni și au mas într-altă cetate unde, cum era firesc, aveau de gând să înnopteze. Aici trăia o femeie virtuoasă. Odată, pe când își spăla rufele la râu, diavolul cel blestemat cu chip de șarpe se năpusti asupra ei și i se-ncolăci în jurul pânteculuil8. Și de-atunci noapte de noapte o chinuia cumplit.

Ei bine, femeia aceea, văzând-o pe stăpâna Maria cu pruncul, Domnul Cristos, la sân, i-a zis mânată de dorință: "Stăpână, lasă-mă să iau în brațe pruncul și să-l sărut!". Maria a lăsat-o. Și îndată ce L-a atins cu mâinile, Satana a slobozit-o și a luat-o la fugă. Nici că l-a mai văzut femeia de atunci. Drept pentru care toți cei de față au adus slavă Dumnezeului Preaânalt. Iar femeia i-a răsplătit din belșug pe drumeți.

XVII. Leproasa

A doua zi, aceeași femeie a luat apă înmiresmată ca să-l spele pe Isus. După ce l-a spălat, a adunat apa și a vărsat o parte din ea peste trupul mâncat de lepră al unei copile care locuia acolo. Și îndată copila se vindecă de lepră. Atunci locuitorii cetății au zis: "Fără nici o îndoială Iosif, Maria și Pruncul acesta sunt zei, nu oameni".
Și pe când cei trei se pregăteau să plece de acolo, iată, se apropie de ei fata care fusese bolnavă de lepră și-i roagă să o ia tovarășă de drum.

XVIII. Un copil lepros

Ei încuviințară iar fata li se alătură.

Așa ajunseră într-un oraș a cărui cetățuie aparținea unui principe foarte vestit. În cetățuie erau și locuințe pentru oaspeți. Făcură popas aici. Fata intră în camera soției principelui și, găsind-o pe aceasta tristă și cu ochii în lacrimi, o întrebă care era pricina durerii? "Să nu te mire, a răspuns aceasta, că mă vezi plângând. Căci mare mâhnire mă apasă și până acum n-am îndrăznit să mă destăinui nimănui". Fata i-a zis: "Poate dacă-mi dezvălui mie și mă iei părtașă la suferința ta, voi găsi un leac". "Te rog numai să păstrezi secretul și să nu-l zici nimănui", răspunse soția principelui. "Eu sunt căsătorită cu un principe care stăpânește o mulțime de cetăți. Dar multă vreme după ce m-a luat de soție eu nu i-am dăruit nici un fiu. Când, în sfârșit, i-am dăruit unul, acesta a fost lepros. Văzându-l astfel, principele l-a renegat iar mie mi-a zis: „Ori ucide-l, ori încredințează-l unei doici, care să-l crească într-un loc pustiu de unde nimeni să nu mai știe ceva despre el! De tine mă rup cu totul, căci după ceea ce mi-ai făcut nici nu mai vreau să te văd”. De atunci parcă mi-am pierdut mințile și zac aici răpusă de durere. Vai, fiul meu! Vai, soțul meu!".

Atunci copila a grăit așa: "Nu-ți spuneam eu că voi găsi leac pentru nenorocirea ta? Ascultă-mă! Și eu eram leproasă, dar m-a curățit un zeu care se numește Isus, fiul Mariei". Femeia întrebă îndată: "Unde se află zeul acesta de care îmi vorbești?". "Chiar lângă tine", răspunse copila. "Au mas cu toții sub acoperișul casei tale." "Cum se poate așa ceva", grăi femeia, "arată-mi, unde sunt?". "Iată-i-răspunse copila, pe Iosif și pe Maria. Pruncul lor se numește Isus. El este cel care m-a scăpat de boală și de chin". "O să-mi arăți și mie - zise femeia - cum te-ai vindecat de lepră, nu-i așa?". "Cum să nu!?", răspunse copila: "Am luat apa în care mama și-a spălat pruncul și am vărsat-o peste mine. Și îndată mi-a trecut lepra".

Atunci soția principelui se ridică și-i pofti pe aceia să-i fie oaspeți. Iar pentru Iosif pregăti un banchet strălucitor, la care veniră cei mai de seamă bărbați din cetate. A doua zi de dimineață luă apa înmiresmată unde tocmai fusese îmbăiat Isus și, aducându-l pe fiul său, îl stropi cu ea. Și pe loc fiul se curăță de lepră. Iar mama, slăvind și mulțumind lui Dumnezeu, zise: "O, Isuse, fericită mama care Te-a născut! Căci pe cei de aceeași fire cu tine îi cureți cu apa în care a fost scăldat trupul Tău!".

Apoi a copleșit-o cu daruri pe stăpâna Maria și și-a luat rămas bun de la ea cu toată cinstirea cuvenită.

XIX. Tânărul fermecat

Sosiră în altă cetate, unde au vrut să rămână peste noapte. Poposiră așadar în casa unui om abia însurat, care însă, atins de puterea unei vrăji, nu se putea bucura de nevastă-sa. Dar cum și-au petrecut ei noaptea sub acoperișul aceluia, îndată i s-a desfăcut vraja. A doua zi, la răsăritul soarelui, se pregăteau să plece. Atunci bărbatul le ieși înainte și, drept mulțumire, făcu în cinstea lor un ospăț mare.

XX. Povestea unui măgar

Așa că au plecat de-acolo abia în ziua următoare. Pe când se apropiau de altă cetate, văzură trei femei care se întorceau plângând de la cimitir. Maria zise copilei care-i însoțea: "Mergi și întreabă-le cine sunt și ce nenorocire li s-a întâmplat?". Ele însă n-au vrut să răspundă. Dar au întrebat-o pe copilă: "Voi de unde veniți și încotro vă duceți? Nu vedeți că se lasă noaptea!?". "Sântem drumeți - a răspuns copila – și căutăm un loc de mas pentru noapte". Atunci femeile i-au zis: "Veniți și înnoptați la noi". Și au mers după ele. Au fost primiți într-o casă nouă, frumos gătită, ce mai!, gospodărie în toată regula. Asta se întâmpla pe timp de iarnă.

Copila intră în odaia celor trei femei și le găsi din nou plângând în hohote și jeluindu-se. Lângă ele se afla un măgar acoperit cu un veșmânt fastuos. Femeile îi puseseră dinainte un braț de susan, îl sărutau întruna și-i dădeau să mănânce. Copila, mirată, le întrebă ce-i cu măgarul acela în mijlocul odăii? Iar femeile răspunseră printre lacrimi: "Măgarul pe care-l vezi era fratele nostru, născut din același pântece ca și noi. După moartea tatălui nostru ne-a rămas o avere uriașă. Cum nu aveam decât un frate, am hotărât să-l însurăm și să-i facem o nuntă omenească. Dar niște femei roase de invidie l-au vrăjit pe ascuns. Și într-o noapte, puțin înainte de mijirea zorilor, când ușile casei erau încuiate, am văzut că fratele nostru s-a preschimbat într-un măgar, așa cum îl vezi și tu, cu ochii tăi. Vai, ce tristețe! Și tată nu avem, ca să ne mângâie! Am chemat pe toți învățații, pe toți magii și vrăjitorii din lume. Degeaba! De câte ori ne copleșește durerea ieșim împreună cu mama și plângem la mormântul părintelui nostru. Apoi ne întoarcem acasă".

XXI. ...ce-și recapătă adevăratul chip

Cum auzi copila vorbele acestea zise: "Mai îndurați puțin și n-o să mai plângeți! Căci leacul durerii voastre se află aproape, chiar aici, în casă. Cândva eu însămi am avut lepră, dar îndată ce-am cunoscut-o pe femeia cu pruncul Isus, abia născut, care m-a stropit cu apa de la îmbăierea lui, m-am vindecat. Sânt încredințată că are leac și pentru necazul vostru. Așa că mergeți la stăpâna mea, Maria, chemați-o la voi în odaie și destăinuiți-i secretul. Apoi, cu umilință, rugați-o să vă ajute".
Auzind cuvintele fetei, cele trei au alergat la stăpâna Maria, au adu-o în odaie și au stat înaintea ei plângând în hohote și zicând: "O, Stăplna noastră, Maria, ai milă de, roabele Tale! Căci nu-i nimeni mai în vârstă, ori cap al familiei care să aibă grijă de noi. Iată, măgarul acesta din fața ta este fratele nostru. Dar niște femei l-au vrăjit și l-au adus în halul în care-l vezi. De aceea te rugăm, îndură-te de noi!". Mariei i se făcu milă de nenorocirea lor. Îl luă pe Domnul Isus și îl așeză pe spatele măgarului, plângând laolaltă cu cele trei femei și zicând către Isus Cristos: "Fiule, vindecă măgarul acesta prin puterea Ta nemăsurată și fă-l iarăși om înzestrat cu judecată precum era la început!". Numai ce-au ieșit aceste cuvinte din gura stăpânei Maria, că măgarul s-a și transformat în om - un tânăr fără cusur.

Apoi cu toții - tânărul, mama și surorile lui - s-au închinat stăpânei Maria. Iar pe Copil l-au ridicat deasupra capului, chiar de mai multe ori, zicând: "Fericită este femeia care Te-a născut, o, Isuse, Mântuitorul lumii! Fericiți sunt ochii care se înfruptă din bucuria chipului Tău!".

XXII. Căsătoria

Atunci surorile au grăit către maica lor: "Iată, fratele nostru și-a redobândit chipul omenesc cu ajutorul Domnului nostru Isus Cristos și prin mijlocirea copilei, care ne-a îndreptat către Maica și către Fiul ei. Cum fratele nostru este neînsurat, credem că se cuvine să i-o dăm de soție chiar pe această copilă, slujitoarea Mariei". Apoi s-au dus la Maria și au întrebat-o. Și ea a fost de acord.
Au pus la cale o nuntă ca-n povești. Tristețea li s-a preschimbat în bucurie și bocetul în horă. Au râs, s-au veselit, au cântat și au jucat în haine mândre și strălucitoare. Apoi au recitat Profeții și-au lăudat așa pe Domnul: "O, Isuse, Fiu al lui David, care preschimbi tristețea-n bucurie și jalea-n veselie!". Iosif și Maria au rămas acolo zece zile. La plecare au fost conduși cu mare cinste de către gazde. Acestea, după ce-și luară bun rămas, începură din nou să plângă. Dar mai amarnic decât toți plângea copila.

XXIII. Tâlharii

De acolo începea un ținut pustiu, bântuit de hoți și de tâlhari. Deși Iosif și Maria știau prea bine ce-i așteaptă, totuși au hotărât să traverseze locul pe timp de noapte. La un moment dat, zăresc doi tâlhari întinși pe pământ, iar alături de ei o mulțime întreagă (tovarăși de-ai lor), care dormeau somn greu. Cei doi tâlhari se numeau Titus și Damachus. Și i-a zis Titus lui Damachus: "Te rog, lasă-i pe oamenii aceștia în pace, ca să nu-i simtă tovarășii noștri! ". Damachus însă nici n-a vrut s-audă. Atunci Titus i-a zis: "Uite, ia de la mine patruzeci de drahme despăgubire". Ba i-a întins și brâul cu care era încins, pentru ca acela să nu deschidă gura și să vorbească.

Când a văzut stăpâna Maria ce mare bine le-a făcut tâlharul, i-a zis: "Domnul Dumnezeu te va sprijini cu dreapta Sa și-ți va ierta toate păcatele!". Iar Domnul Isus i-a răspuns Maicii Sale: "O, Mamă, peste treizeci de ani, când iudeii mă vor răstigni în Ierusalim, acești doi tâlhari vor fi ridicați pe cruce împreună cu mine: Titus, la dreapta, iar Damachus, la stânga mea. Și-n ziua următoare Titus va intra înaintea mea în paradis". Maria a zis: "Să te ferească Dumnezeu de una ca asta, Fiule!". Apoi s-au îndreptat către cetatea idolilor, care, la apropierea lor, s-a preschimbat în dune de nisip.

XXIV. Sfânta Familie în Matareea

De acolo au apucat-o spre orașul sicomorilor, adică Matareea de astăzi. La Matareea Isus a făcut un izvor în care Maica Lui i-a spălat cămașa. Din suflarea Domnului amestecată cu apa s-a răspândit un balsam minunat în tot ținutul acela.

XXV. Sfânta Familie în Memfis

Apoi au coborât la Memfis, unde l-au văzut pe Faraon. Au rămas în Egipt vreme de trei ani. Iar Domnul Isus a făcut multe minuni care nu se găsesc scrise nici în Evanghelia copilăriei, nici în Evanghelia completă.

XXVI. Întoarcerea acasă

După trei ani au plecat din Egipt către casă. Dar când au ajuns la hotarele Iudeei, Iosif s-a temut să intre. Fiindcă, deși Irod murise, pe tron se afla acum fiul aceluia, Archelaos. În cele din urmă o luă totuși prin Iudeea. Atunci îi apăru un înger al Domnului și-i zise: "O, Iosif, mergi în cetatea Nazaret și rămâi acolo!".

Într-adevăr e lucru de mirare ca Stăpânul tuturor ținuturilor să fie purtat astfel și plimbat de colo-colo prin propria-i împărăție.

XXVII. Bolile din Betleem

Cetatea Betleemului era plină de boli grele. Copiilor le supurau ochii, iar peste puțin timp mureau. Trăia acolo o femeie cu un copil bolnav, la un pas de moarte. Ea veni la stăpâna Maria, pe când aceasta îl îmbăia pe Isus Cristos, și-i zise: "O, Maria, uită-te și la fiul meu care se chinuie din pricina bolii!". Maria o ascultă și-i zise: "Ia un pic din apa în care mi-am îmbăiat pruncul și stropește-ți fiul!". Femeia făcu întocmai și îndată copilul se liniști. După ce dormi puțin se trezi vindecat și sănătos.

Atunci mama copilului, în culmea bucuriei, veni la Maria să-i mulțumească. Dar acesta îi zise: "Mulțumește-i lui Dumnezeu, căci El i-a vindecat fiul! ".

XXVIII. Alt copil bolnav

Tot acolo trăia o femeie vecină cu prima. Fiul ei suferea de aceeași boală. Și cum, sărăcuțul, aproape orbise, plângea întruna, zi și noapte. Atunci mama copilului vindecat i-a zis vecinei: "De ce nu te duci cu el la Maria? Căci și eu l-am dus pe-al meu când era la un pas de moarte și îndată s-a vindecat cu apa în care fusese îmbăiat trupul Fiului ei, Isus". Cum auzi femeia așa ceva, merse degrabă și, spălându-și copilul cu apa aceea, îndată i se tămăduiră acestuia Și trupul, și ochii. Apoi veni cu fiul ei la Maria să-i povestească minunea. Dar Maria îi porunci să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru vindecare și să păstreze taina celor întâmplate.

XXIX. Copilul aruncat în foc și în apă

Tot în cetate trăiau două femei căsătorite cu același bărbat. Fiecare avea câte un copil. Și amândoi copiii erau bolnavi de friguri. Una dintre femei se numea Maria, iar fiul ei, Cleopa. Într-o zi mama lui Cleopa se ridică, își luă copilul, merse la stăpâna Maria, Maica lui Isus și oferindu-i un ștergar frumos îi zise: "O, Maria, primește de la mine acest ștergar și dă-mi în schimbul lui un scutec al Fiului tău!". Maria se învoi. Atunci mama lui Cleopa se întoarse acasă și făcu din scutec o cămașă cu care-l îmbrăcă pe copil. Și așa îl vindecă. Dar fiul celeilalte muri a doua zi. De atunci mare dușmănie se iscă între ele.

Fiecare se ocupa de treburile gospodăriei o dată la două săptămâni. Venise rândul Mariei, mama lui Cleopa. După ce aprinse cuptorul pentru copt pâine, ea plecă să aducă aluatul dospit din altă încăpere. Îl lăsă pe Cleopa lângă foc. Dușmanca ei, cum îl văzu pe acesta singur-singurel, îl înșfăcă și mi ți-l azvârli drept în cuptorul încins. Apoi fugi de-acolo. Maria se întoarse și-l găsi pe Cleopa râzând în cuptorul care era atât de rece de parcă nici n-ar fi aprins focul. Își dădu seama că Azrami I-a aruncat în mijlocul flăcărilor. După ce l-a scos de acolo pe băiat, s-a dus cu el la stăpâna Maria și i-a povestit păania. Dar Maria, Maica Domnului, i-a zis: "Taci și nu mai spune la nimeni! Căci mă tem să nu ți se întâmple ceva rău".

Altă dată Azrami, dușmanca, merse la fântână ca să scoată apă. Aici nu era nimeni în afară de Cleopa, care se juca liniștit. Cum îl văzu, Azrami puse mâna pe el și mi ți-l azvârli direct în fântână. Apoi se întoarse repede acasă. Niște oameni care veniseră după apă îl găsiră pe copil plutind la suprafață. Coborâră îndată și-l scoaseră afară. Cuprinși de cea mai mare uimire începură să laude pe Dumnezeu. Atunci veni și mama băiatului; îl luă în brațe și plângând se duse cu el la stăpâna Maria și-i zise: "O, stăpână, oare nu vezi ce mi-a făcut dușmanca? Iată, mi-a aruncat copilul în fintână. Acum e teafăr dar odată și odată tot o să mi-l piardă". Maria îi răspunse: "Dumnezeu te va răzbuna pentru asta".

Și într-o zi, când dușmanca s-a dus să scoată apă, i s-au împleticit picioarele în frânghie și ea a căzut în fintână. Au venit ei, oamenii, și au tras-o afară, dar avea capul zdrobit și toate oasele frânte. Astfel a murit de moarte rea și s-a împlinit cuvântul psalmului: "Au săpat un puț adânc; dar au căzut în groapa pe care o făcuseră".

XXX. Un viitor apostol

Altă femeie avea doi gemeni: amândoi bolnavi. Unul dintre ei muri după câtva timp, celălalt abia-și mai ținea sufletul. Maică-sa îl luă, veni cu lacrimi în ochi la Maria și-i zise: "O, stăpână, ajută-mă, salvează-mă, căci am avut doi fii și, iată, pe unul l-am îngropat, iar pe celălalt mi-l pândește moartea! Uite cum ar trebui să-l rog și să-l invoc pe Dumnezeu - și începu a zice: „O, Doamne, Tu ești blând și milostiv și sfint; mi-ai dăruit doi fii. Pe unul mi l-ai luat înapoi, lasă-mi-l, te rog, măcar pe celălalt!”".

Mariei, văzând-o cum plânge de fierbinte, i se făcu milă și-i zise: "Așază-ți fiul în patul fiului meu și acoperă-l cu hainele acestuia!". Copilul își dăduse deja ochii peste cap. Dar cum îl așeză în patul în care dormea Cristos, îndată ce simți mirosul veșmintelor Domnului Isus Cristos, deschise ochii. Apoi o strigă pe mama lui, îi ceru pâine și începu să mănânce. Femeia zise: "O, Maria, acum știu că în tine sălășluiește puterea lui Dumnezeu, căci Fiul tău vindecă pe toți cei de o fire cu el numai prin atingerea hainelor sale".

Copilul vindecat nu era altul decât viitorul apostol Bartolomeu din Evanghelie.

XXXI. Femeia leproasă

De față se afla și o femeie leproasă, care, apropiindu-se de Maria, mama lui Isus, zise: "Stăpâna mea, ajută-mă!". Maria o întrebă: "Cu ce să te ajut - cu aur, cu argint, ori poate vrei să te cureți de lepră?". Și femeia o întrebă: "Dar cine oare mă poate curăți?". Atunci Maria, stăpâna, îi zise: "Mai așteaptă puțin, cât îmi spăl pruncul, pe Isus, și-l culc în pat". Și femeia așteptă.

După ce-l așeză pe Isus în pat, Maria îi dădu femeii apa în care își îmbăiase pruncul și-i zise: "Ia din apa aceasta și stropește-ți trupul!". Femeia făcu întocmai și se vindecă. Apoi aduse laudă și prinos de mulțumire lui Dumnezeu.

XXXII. Nevasta leproasă părăsită de bărbat

Trei zile a rămas femeia în casa Mariei. Când se întoarse în cetatea ei se întâlni cu un prinț care tocmai se căsătorise cu fiica altui prinț din partea locului.. Numai că acesta descoperi, la scurt timp, pe fruntea soției sale, semnul leprei sub formă de stea. Desfăcu îndată căsătoria, declarând-o nulă. Femeia, văzând în ce stare se aflau, copleșiți de durere și plângând în hohote, îi întrebă ce li s-a întâmplat? Dar ei răspunseră: "Lasă-ne, femeie, în pace și nu ne mai iscodi. Căci pricina durerii noastre n-o putem spune nimănui". Totuși ea stărui; îi rugă să-și deschidă inimile, poate va ști să le găsească leacul. După ce-i arătară semnul leprei de pe fruntea fetei, femeia zise: "Și eu, cea pe care o vedeți înaintea voastră, am avut lepră. Dar într-o zi, ducându-mă la Betleem cu o treabă oarecare, am întâlnit într-o peșteră o femeie cu numele Maria. Aceasta avea un fiu pe nume Isus. Când a văzut că sunt leproasă i s-a făcut milă și mi-a dat apa în care-l îmbăiase pe fiul ei. Eu am luat-o, mi-am turnat-o pe trup și m-am pomenit vindecată. Atunci ei o întrebară: "N-ai vrea să ne-o arăți și nouă pe stăpâna Maria?". Ea răspunse că da.

Îndată se sculară și porniră spre Betleem, la Maria, încărcați cu daruri de mare preț. După ce intrară și-i oferiră darurile, o aduseră pe fata leproasă și i-o arătară. Maria le vorbi așa: "Pogoare-se mila Domnului asupra voastră!". Și dându-le puțină apă din aceea în care-I îmbăiase pe Cristos, porunci ca sărmana fată să fie spălată. Și cum o spălară; îndată se făcu bine. Toți cei de față începură atunci să laude pe Dumnezeu. Apoi se întoarseră bucuroși în cetatea lor aducând slavă Domnului. Iar prințul, auzind că soția i se vindecase, o primi în casă și făcu a doua oară nunta... fără să uite a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru sănătatea redată femeii sale.

XXXIII. Fata îndrăcită

Trăia acolo o copilă chinuită de diavol. Blestematul îi apărea de multe ori sub chipul unui șarpe uriaș gata-gata s-o înghită. Apoi îi sugea tot sângele din trup de ajunsese biata fată ca un cadavru. De câte ori se apropia jivina, ea își împreuna mâinile deasupra capului și striga cât putea: "Vai de viața mea, cum nu este nimeni să mă scape de șarpele acesta nemilos!?". Părinții și cei care-i stăteau în preajmă, ori numai o întâlneau, amarnic îi mai căinau soarta. Mulțime de oameni se strângeau în jurul ei și toți plângeau și se jeluiau auzind-o pe ea cum plânge și se vaită: "O, fraților și prietenilor, oare nu este nimeni să mă scape de ucigașul acesta?".
Dar iată că într-o bună zi glasul copilei ajunse până la urechile fetei de prinț ce fusese vindecată de lepră. Aceasta ieși pe terasa castelului și o văzu pe biata copilă plângând cu mâinile încrucișate deasupra capului. Lângă ea se jeluiau o mulțime de oameni. Atunci îl întrebă pe soțul îndrăcitei dacă îi mai trăia soacra. Și cum el răspunse că amândoi părinții copilei erau în viață, ea îi zise: "Cheam-o pe soacra ta la mine!". Iar când o văzu pe aceasta o întrebă: "Copila nebună este fiica ta?". Femeia tristă, cu lacrimi în ochi răspunse: "Da, este fiica mea". Atunci fata prințului zise: "Păstrează secretul pe care ți-l voi mărturisi: am fost bolnavă de lepră, dar Maria, Maica lui Isus Cristos, m-a vindecat. Dacă vrei ca fiica ta să-și recapete mințile, ia-o cu tine la Betleem și caut-o pe Maria, Maica lui Isus. Fii sigură că o va însănătoși. Eu una cred că te vei întoarce bucuroasă".

Cum auzi femeia cuvintele fetei de prinț, o luă pe fiică-sa și plecă la Betleem. Aici se duse direct la Maria și-i povesti necazul. După ce o ascultă, Maria îi dădu un pic de apă din aceea în care spălase trupul fiului său, Isus, și-i porunci s-o toarne peste fată. Apoi îi mai dădu și un scutec al Domnului Isus zicându-i: "Ia scutecul acesta și, ori de câte ori ți-o apărea vrăjmașul, arată-i-l!". După care își luă rămas bun de la ele.

XXXIV. Vindecarea

O luară înapoi spre casă. Dar iată că veni și ceasul în care diavolul obișnuia să se năpustească asupra ei. Blestematul îi apăru sub înfățișarea unui șarpe uriaș, la a cărui vedere copila se înspăimântă. Maică-sa îi zise: "Nu-ți fie teamă, fata mea! Lasă-l să se apropie și, când o fi lângă tine, pune-i în față scutecul pe care ni l-a dat Maria. Și-o să vedem ce se-ntâmplă".

Diavolul, preschimbat în șarpe cumplit, venea tot mai aproape. Trupul copilei se închircise de spaimă. Dintr-o dată scoase la iveală scutecul, i-l puse pe cap și-i acoperi ochii. Atunci limbi de flăcări și bucăți de jăratic țâșniră din scutec și se năpustiră asupra șarpelui. Mare minune se întâmplă când șarpele dădu cu ochii de scutecul Domnului Isus, din care ieșeau vâlvătăi. Prinse a striga cu glas înfricoșat: "Ce este între mine și tine, o, Isuse, fiul Mariei!? Unde să mă ascund?". Cuprins de mare spaimă se întoarse cu spatele și plecă de la copilă. De atunci nu i se mai arătă. Sărmana avu, în sfârșit, parte de liniște.

Pentru aceasta îi mulțumi lui Dumnezeu, împreună cu cei care văzuseră minunea cu ochii lor.

XXXV. Iuda Iscarioteanul

Trăia acolo o femeie care avea un fiu muncit de diavol. Acesta, pe nume Iuda, când punea diavolul stăpânire pe el, mușca pe toți cei ce se întâmpla a-i sta în preajmă. Iar dacă nu găsea pe nimeni își mușca mâinile și celelalte părți ale trupului. Faima stăpânei Maria și a Fiului său, Isus, ajunse până la urechile mamei lui Iuda. Aceasta se sculă, își luă copilul și se duse cu el la Maria.

Tocmai atunci Iacob și Iosif îl scoseseră pe Isus afară, ca să se joace cu ceilalți copii. Pe când ședeau ei în curte, veni și Iuda și se așeză la dreapta lui Isus. Și cum îl apucară pandaliile, vru să-l muște pe Isus de mână, dar nu putu. Îl lovi totuși în coasta dreaptă atât de tare, încât Acela începu să plângă.

Atunci a ieșit dracul din Iuda, fugind, sub înfățișarea unui câine turbat. Copilul care l-a lovit pe Isus și din care a ieșit dracul cu chip de câine nu era altul decât Iuda Iscarioteanul, vânzătorul lui Isus; iar în coasta în care îl lovise Iuda, aveau să-i înfigă și iudeii sulița.

XXXVI. Figurinele din lut

Isus împlinise șapte ani. Își petrecea timpul cu prieteni de aceeași vârstă. Se jucau plăsmuind din lut statuete care înfățișau boi, măgari, păsări și diferite alte viețuitoare. Fiecare ținea să-și impună opera lăudându-și talentul și priceperea. Isus le zise prietenilor săi: "Voi porunci statuetelor mele să se miște". Atunci prietenii îl întrebară: "Nu cumva te crezi Fiul Creatorului?". Dar Isus porunci statuetelor să se miște; și ele chiar începură să țopăie. După aceea le dădu o altă poruncă și ele se opriră.

Modelase și figurine de vrăbii și de alte păsări, care începeau să zboare ori să se oprească din zbor, după cum le poruncea el. Când le întindea apă și mâncare, ele beau și mâncau. Copiii merseră acasă și povestiră totul părinților. Iar aceștia ziseră: "Copii, nu vă mai jucați cu Isus! Feriți-vă de el și vă păziți, căci e un vrăjitor!".

XXXVII. Stofele vopsitorului

Într-o zi, tot hârjonindu-se cu alți copii, Isus intră în atelierul unui vopsitor pe nume Salem. Aici se aflau grămezi de stofe aduse pentru a fi vopsite. Isus le luă pe toate și le aruncă într-un vas plin cu albastru de India. Când veni Salem și văzu în ce hal arătau stofele, începu să urle ca un nebun și să-l certe pe Isus zicând: "Ce mi-ai făcut, fiu al Mariei? Toți oamenii din oraș or să mă înjure. Căci unul dorea să-i vopsesc stofa într-o culoare, altul într-alta, după plac. Dar ai venit tu și s-a isprăvit cu toate".

Atunci Domnul Isus îi zise: "Spune-mi la ce stofă ai vrea să schimbi culoarea și eu ți-o schimb". Și îndată începu să scoată din vas stofele și să le coloreze după cum îi cerea vopsitorul, până când nu mai rămase nici una.

Iudeii, văzând asemenea minune, lăudară pe Dumnezeu.

XXXVIII. Isus îl ajută pe Iosif

Iosif umbla cu lucrul prin toată cetatea. Oamenii îl chemau să le facă ciubere, paturi și lăzi pentru haine. Unde se ducea, îl lua cu el și pe Isus. Și ori de câte ori Iosif greșea măsura vreunei lucrări, cu o palmă sau cu un cot, trebuind ori s-o mai scurteze, ori s-o mai lungească, Domnul Isus numai ce-și întindea mâinile către lucrarea cu pricina și ea se făcea cum ar fi dorit Iosif. Acesta nici nu punea mâna și, la drept vorbind, Iosif era un tâmplar destul de nepriceput.

XXXIX. Iosif în fața regelui

Într-o zi îl chemă însuși regele din Ierusalim Și-i zise: "Ascultă, Iosif, vreau să-mi meșterești un tron după măsura locului în care stau eu de obicei". Iosif n-avu încotro și se apucă de lucru. Doi ani a rămas în palatul regelui, până ce a isprăvit tronul. Dar când l-a pus la locul său, a văzut că tronul era mai îngust cu două palme. Regele s-a mâniat foarte tare. De frică, Iosif și-a petrecut noaptea nemâncat.

Isus l-a întrebat de ce-i era atât de frică. Iosif i-a răspuns: "Pentru că tot ce-am făcut în acești doi ani s-a pierdut". Dar Isus îi zice: "Nu te teme și nu-ți amărî sufletul! Uite, tu apuci de-o parte a tronului, eu, de cealaltă, și-l îndreptăm!". Iosif făcu așa cum îl învățase Isus și, trăgând amândoi - unul într-o parte, altul, în cealaltă -, aduseră tronul la măsura potrivită.

Cei care au văzut minunea au încremenit de uimire. Apoi, când și-au revenit, au 1ăudat pe Dumnezeu.

Lemnul din care a fost făcut tronul era un lemn renumit în vremea lui Salomon, fiul lui David. Se folosea la multe și felurite lucrări.

XL. Copiii preschimbați în iezi

Altă dată Isus ieși în drum și văzu un grup de copii adunați la joacă. Se luă după ei, dar aceia se ascunseră. Tot căutându-i, Isus ajunse la poarta unei case unde mai multe femei stăteau la taifas. Se opri și le întrebă în ce parte o apucaseră copiii? Și cum ele îi răspunseră că nu se afla nimeni acolo, Isus grăi: "Dar cei din cuptor ce sunt?". "Niște iezi de trei ani", răspunseră femeile. Atunci Isus începu să strige: "Ieșiți, iezilor, de-acolo și veniți la păstorul vostru!". Îndată copiii, prefăcuți în iezi, ieșiră din cuptor și prinseră a țopăi în jurul lui Isus.

Văzând una ca asta femeile îngenuncheară la picioarele lui Isus cuprinse de uimire și de teamă. Își împreunară mâinile și-l rugară: "O, Isuse, Stăpânul nostru, Fiul Mariei, cu adevărat ești păstorul cel bun al Israelului! Fie-ți milă de roabele Tale, care stau dinaintea Ta și care nu s-au îndoit niciodată; căci Tu ai venit, o, Stăpâne al nostru, ca să vindeci, iar nu ca să ucizi!". Isus le răspunse: "Fiii lui Israel sunt ca etiopienii printre celelalte popoare". Femeile ziseră din nou: "Tu, Doamne, le știi pe toate și nimic nu-ți este ascuns. Așa că Te rugăm, Iubitorule, redă-le copiilor acestora, robii Tăi, chipul ce l-au avut înainte!". Isus grăi: "Haideți, copii, să mergem și să ne jucăm!". Și îndată, sub ochii femeilor, iezii se preschimbară, la loc, în copii.

XLI. Isus rege

În luna Adar Isus i-a strâns pe copii în jurul său, ca un rege. Aceștia și-au așternut hainele pe pământ, iar el s-a așezat deasupra. Apoi i-au pus pe cap o coroană împletită din flori și au stat la dreapta și la stânga lui. Oricine trecea pe acolo era adus cu forța și obligat să se închine regelui. Abia după aceea îi îngăduiau să-și continue drumul.

XLII. Simon Cananeanul

Pe când petreceau ei așa, se apropiară câțiva oameni care duceau pe targă un copil. Acesta plecase în pădure, împreună cu alți prieteni de vârsta lui, ca să caute lemne. Aici dădu peste un cuib de prepeliță. Întinse mâna să culeagă ouăle când un șarpe veninos zvâcni din cuib și-l mușcă. Bietul copil începu să strige după ajutor. Prietenii, sosiți în grabă, îl găsiră zăcând la pământ, ca și mort. Merseră după rudele lui, care-l ridicară să-l aducă în oraș.

Așa au ajuns la locul unde ședea Isus în chip de rege, înconjurat de ceilalți copii, în chip de slujitori. Aceștia, cum au zărit convoiul, au și ieșit în calea celui ce fusese mușcat de șarpe zicând către însoțitorii săi: "Veniți să-l salutați pe rege!". Și cum sărmanii oameni, copleșiți de durere, nu voiau să se abată din drum, i-au târât cu forța.

Se pomeniră așadar în fața Domnului Isus. El îi întrebă: "De ce purtați copilul acesta pe targă?". După ce-i răspunseră că fusese mușcat de un șarpe, Domnul Isus vorbi către ceilalți copii: "Haideți să ucidem șarpele acela!". Părinții băiatului mușcat cerură îngăduința să plece acasă, deoarece fiul lor se zbătea în chinurile morții. Dar copiii răspunseră: "Oare n-ați auzit porunca regelui: „Haideți să ucidem șarpele!”!? Nu vreți să-l ascultați?".

Ajunseră la cuibul de prepeliță. Domnul Isus îi întrebă pe copii: "Aici este sălașul șarpelui?". Aceia încuviințară. Atunci, la chemarea Domnului, șarpele ieși fără zăbavă și I se supuse. Iar Domnul îi porunci: "Du-te și suge tot veninul pe care l-ai vărsat în trupul copilului acestuia!". Îndată șarpele se târî până la mâna copilului și-și trase înapoi tot veninul. Apoi Isus îi aruncă un blestem și pe loc jivina se rupse în două. Iar copilul, mângâiat de Domnul, se însănătoși.

După ce se trezi începu să plângă. Atunci Domnul Isus îi zise: "Nu plânge, pentru că în curând vei fi ucenicul meu!". Acesta era chiar Simon Cananeanul, despre care se amintește în Evanghelie.

XLIII. Isus și Iacob

Altă dată Iosif îl trimise pe fiul său Iacob să aducă lemne din pădure. Isus merse împreună cu el. Ajungând la locul unde se găseau vreascuri, Iacob se apucă să le culeagă. Dintr-o dată, o viperă blestemată țâșni și-l mușcă de mână. Iacob începu să strige și să plângă. Văzându-l în ce hal era, Isus se apropie și suflă peste rană. Și îndată se vindecă.

XLIV. Copilul întors dintre morți

Într-o zi, pe când Isus se afla cu alți copii, care se jucau pe un acoperiș, unul dintre ei căzu de foarte sus și muri pe loc. Ceilalți se împrăștiară care încotro. Isus rămase singur pe acoperiș. Când veniră părinții și rudele copilului căzut îi ziseră lui Isus: "Tu l-ai îmbrâncit pe fiul nostru!".

Degeaba le spunea el că n-au dreptate. Ei strigau întruna: "Copilul nostru a murit și iată ucigașul!". Atunci Isus zise: "Nu mă vorbiți de rău! Dacă nu mă credeți pe mine, haideți să-l întrebăm chiar pe fiul vostru! El va scoate adevărul la lumină". Și Isus coborâ, se aplecă deasupra celui mort și, cu glas puternic, întrebă: "Zenon, cine te-a aruncat de pe acoperiș?". Mortul deschise gura și răspunse: "Doamne, nu tu m-ai îmbrâncit, ci Spaima, ea m-a prăvălit!". Isus îi sfătui pe cei de față să asculte cu luare-aminte cuvintele copilului.

Și toți îl slăviră pe Dumnezeu pentru minunea aceea.

XLV. Ulciorul spart

Odată Maria îl trimise pe Isus la fintână, ca să aducă apă. Dar când se întorcea el, ulciorul, plin ochi, se izbi de ceva și se făcu țăndări. Atunci Isus își desfăcu repede batista, adună apa în ea și i-o duse maicii sale care, văzându-l, rămase mută de uimire. Ea aduna și păstra în inimă tot ceea ce vedea.

XLVI. Vrăbiile de noroi

Altă dată Isus se juca împreună cu alți copii încropind mici iezere. El plăsmui douăsprezece vrăbii, pe care le așeză de jur-împrejurul iezerului său, câte trei pe fiecare latură. Era în zi de sabat.

Chiar atunci se apropie de ei un iudeu, fiul lui Ana, și, văzându-i cu ce se ocupau, zise mânios și plin de indignare: "Cum așa, faceți figurine din noroi în zi de sabat?". Și odată se repezi și le strică iezerele. Isus lovi cele douăsprezece vrăbii cu palma, iar ele își luară zborul ciripind.

Apoi fiul lui Ana se apropie și de Isus și-i călcă malurile iezerului în picioare. Toată apa se scurse pe de lături. Atunci Isus îi zise: "Cum s-a scurs apa aceasta, așa să se scurgă și viața din tine!". Și copilul se uscă pe loc.

XLVII. Blestemul

Într-o seară Isus se întorcea acasă împreună cu Iosif. Pe neașteptate apăru înaintea lor un copil care, din fugă, îl îmbrânci atât de tare pe Isus, încât acesta căzu la pământ. Atunci Domnul zise: "Cum m-ai lovit pe mine, așa să cazi și tu și să nu te mai ridici!". Și chiar în clipa aceea copilul se prăvăli la pământ și-și dădu sufletul.

XLVIII. Învățătorul neînvățat

Trăia în Ierusalim un om pe nume Zaheu, care-i învăța pe copii. Acesta îi zise lui Iosif: "De ce nu-l aduci pe Isus la mine, ca să-l învăț literele?". Iosif încuviință. Îi împărtăși hotărârea sa și Mariei.

Astfel îl duseră pe Isus la învățător. Cum îl văzu, învățătorul îi ceru să spună aleph. Și după ce a spus aleph, învățătorul îi porunci să spună beth. Dar Isus răspunse: "Mai întâi să-mi explici care este semnificația lui aleph și după aceea voi pronunța și beth". Văzând că învățătorul își îndreaptă nuiaua asupra lui, Isus îi spuse toate înțelesurile lui aleph și ale lui beth. Apoi vorbi despre formele literelor - despre faptul că unele litere sunt drepte, altele răsucite, iar altele în spirală; unele au puncte, altele nu au puncte; spuse și de ce o anumită literă se află înaintea altei litere. Acestea și multe alte lucruri începu el să le înșire și să le clarifice, despre care învățătorul nu întâlnise nimic în cărțile sale.

La sfârșit Isus îi zise învățătorului: "Ia seama la ce-ți voi spune!". Și în chip limpede și distinct începu să recite: aleph, beth, ghimel, daleth, până la tau. Atunci învăătorul, plin de uimire, grăi: "Copilul acesta cred că s-a născut înaintea lui Noe". Apoi merse la Iosif și-i zise: "Mi-ai adus la școală un copil mai învățat decât toți învățătorii". Maria întări zicând: "Fiul tău nu are nevoie de nici o învățătură!".

XLIX. Învățătorul pedepsit

Totuși îl duseră la un profesor mai învățat. Acesta, cum îl văzu, îi zise: "Pronunță aleph!". Și după ce spuse Isus aleph, profesorul îi porunci să pronunțe beth. Dar Isus răspunse: "Mai întâi să-mi explici semnificația literei aleph și după aceea voi pronunța și beth! ". Atunci profesorul ridică mâna să-l lovească. Pe dată însă mâna i se uscă, iar el rămase mort.

Văzând cele întâmplate, Iosif îi zise Mariei: "De acum înainte nu-l mai lăsăm afară din casă, fiindcă oricine i se împotrivește e pedepsit cu moarte".

L. Isus Învățătorul

Când a împlinit doisprezece ani l-au dus la Ierusalim, la sărbătoarea Paștilor. După sărbătoare părinții s-au întors acasă, dar Isus a rămas în Templu, printre învățații, bătrânii și cărturarii israeliți. Îi iscodea cu privire la lucrurile pe care aceștia le cunoșteau ori răspundea el însuși la întrebările lor.
Și i-a întrebat el: "Al cui fiu este Mesia?". Iar ei au răspuns: "Fiul lui David". Atunci el le-a zis: "Cum, dar, Duhul îl numește pe El Domn când grăiește: „Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale”?".

Atunci primul cărturar îl întrebă: "Ai citit tu Sfintele Scripturi?". "Da" - a răspuns Isus - "și Scripturile și ceea ce este cuprins în ele". După aceea le explică pe rând cărțile Legii, precum și preceptele, hotărârile și tainele cuprinse în cărțile Profeților, lucruri ce-s mai presus de mintea oricărei creaturi. La urmă cărturarul acela zise: "Eu unul mărturisesc că până acum n-am dobândit și nici nu mi-a fost dat să aud o asemenea învățătură. Cine-o fi, oare, copilul acesta?".

LI. Isus și astronomul

Se găsea acolo și un filozof priceput în astronomie. El îl întrebă pe Isus dacă studiase astronomia. Atunci Isus începu să vorbească: despre numărul sferelor și cel al corpurilor cerești; despre natura mișcărilor lor; despre opoziții; despre forma lor triunghiulară, pătrată sau hexagonală; despre revoluția lor pe bolta cerească; chiar și despre poziția lor în minute și secunde precum și despre alte lucruri pe care nici o minte nu le poate cuprinde.

LII. Isus și fizicianul

Tot printre acei filozofi se găsea și unul priceput în științele naturii. El îl întrebă pe Isus dacă studiase cumva și medicina. Atunci Isus începu să-i vorbească: despre fizică și metafizică; despre hypofizică și hyperfizică; despre calitățile trupului; despre tumori și despre efectele lor; despre numărul membrelor, al oaselor, al venelor, al arterelor și al nervilor; despre efectul căldurii și al uscăciunii, pe de o parte, precum și despre toate câte se produc din cauza acestor fenomene, pe de altă parte; apoi despre lucrările sufletului în trup și despre simțurile și virtuțile sale; despre cum se nasc vorbirea, mânia și pofta nesățioasă; în sfârșit, despre unirea sufletului cu trupul și despre despărțirea lor, precum și despre altele pe care mintea nici unei creaturi nu le-ar putea cuprinde.
Atunci filozoful se ridică, se închină în fața lui Isus și-i zise: "O, Doamne, din clipa aceasta voi fi ucenicul și slujitorul Tău!".

LIII. ...după trei zile

Pe când vorbeau ei așa despre unele și despre altele, iată că sosi acolo Maria, Maica Domnului, care-l tot căutase prin împrejurimi trei zile, împreună cu Iosif. Văzându-l printre cărturari - cărora, ba le punea întrebări, ba le răspundea la întrebări - îi zise: "Fiule, pentru ce ne-ai făcut aceasta? Iată, eu și cu tatăl tău am obosit de când te căutăm!". Dar el le-a grăit: "De ce mă căutați? Oare nu știți că se cuvine să stau în casa Tatălui meu?". Ei însă n-au înțeles vorbele lui.

Atunci cărturarii o întrebară pe Maria: "Acesta este fiul tău?". Ea făcu semn că da. Și ei ziseră: "Ferice de tine, femeie care ai născut un asemenea copil!".

Apoi Isus se întoarse cu ei la Nazaret și-i ascultă în toate. Iar mama lui păstra în inima sa toate aceste cuvinte. Între timp Isus sporea cu vârsta, cu înțelepciunea și cu harul la Dumnezeu și la oameni.

LIV. Viața ascunsă

Din ziua aceea își ascunse minunile tainice și se ocupă cu studiul Legii până la vârsta de treizeci de ani. Atunci Tatăl proclamă în mod public, la Iordan: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit!".

Tot atunci se arătă și Duhul Sfânt sub chipul unui porumbel alb.

LV. Epilog

Acesta este Cel pe care, în genunchi, Îl adorăm; Cel care ne-a dăruit ființă și viață slobozindu-ne din pântecele maicilor noastre; Cel care s-a întrupat pentru noi și ne-a răscumpărat, ca să îmbrățișeze cu mila Sa veșnică și să ne arate îngăduința Sa izvorâtă dintr-o imensă dărnicie, bunătate, generozitate și bunăvoință. A Sa este slava și bunătatea și puterea și stăpânirea în vecii vecilor. Amin.