Rațiunea adormită cu siguranță produce monștri. Dar tot monștri produce și rațiunea înfometată. Lipsa de comunicare dintre mine și tine face ca pe zidul de sticlă dintre noi să proiectăm imaginile cele mai deformate, mai fantastice. Nu ești cum ești, ci cum te văd eu, cum te văd dorințele, aspirațiile, frustrările mele. Cum te vede comoditatea mea. Nu mai ești tu, ci ești cum îmi convine mie să fii. La rîndul tău, din neînțelegere, din prejudecată, din orgoliu îmi modelezi un chip care mă uimește, în care nu mă recunosc deloc. Pretinzi nu numai să port această mască simplistă și ridicolă, dar să și acționez, zi de zi și ceas de ceas, în conformitate cu ea. Mă definești prin ea, iar dacă nu mă conformez ei, încetez să mai exist pentru tine. Am de ales doar să fiu caricatura ta sau nimic.
Scriitorul din nefericitul Est al Europei, mutilat timp de decenii de propriii lui concetățeni, de nebunia ideologică în care s-a pomenit fără vină și în care a trebuit, împotriva tuturor, să-și scrie și să-și apere literatura, se resemnează astăzi să fie mutilat pentru a doua oară în momentul în care ajunge în zona culturală spre care a tîn-jit întotdeauna, din care s-a crezut întotdeauna o parte vie: în Occidentul liber care, în sărăcie sau opulență, a avut șansa istorică să trăiască normal. Să călătorești, să
(* Articol publicat în revista germană Zeitschrift fur Kulturausta-usch în 2001.)
faci lecturi, să ții conferințe, să fii tradus în limbile pe care le-ai învățat la școală fără să ai speranța că o să ajungi să le vorbești vreodată cu cineva — visul acesta s-a realizat, după căderea cortinei de fier, pentru mulți autori din Est. Instituțiile culturale occidentale sînt generoase, și scriitorii bulgari, români, ruși, sîrbi, cehi, polonezi, unguri s-au văzut deodată bine primiți și respectați. De ce atunci sentimentul amar al multora dintre ei? De unde tristețea pe care o simt și eu și pe care mi-au mărturisit-o atîția alții dintre autorii cu care am discutat? Mulți privesc discuțiile la care participă, cu ziariști, cu public sau cu confrații lor din Vest ca pe adevărate corvoade. Mulți nu se recunosc deloc în recenziile și cronicile de care traducerile din opera lor au parte. „Mulțumim de primirea cea bună, dar vă înșelați, nu ne-ați invitat pe noi, cei care ne-am trăit viața, cu bucurii și tristeți, și care ne-am scris cărțile, bune sau rele, exact ca și voi. Ați invitat imaginea voastră despre noi, ați invitat niște clișee ca să vă vorbească în clișee, să vă-mplinească. așteptările, să vă confirme o imagine simplistă și falsificatoare despre ce înseamnă literatura și care e datoria scriitorului", par să spună cu toții. Cine dintre noi n-a avut surpriza ca, în urma unei lecturi despre dragoste și ură, despre suferință și bucurie, despre greutatea de a fi om, despre straniul visului și straniul și mai tulburător al realității, despre tot ce au scris autorii dintotdeauna, să primească din public mereu și mereu, de zeci, de sute de ori, pînă la saturație, pînă la greață, aceleași trei întrebări: despre disidență, despre cenzură, despre poliția politică? Ai făcut imagini și metafore cu care ai sperat să tai răsuflarea celor din sală, ai dezvoltat simboluri universale, ai descris gesturi unice, semnificative, emoționante, mergînd serios și pasionat pe urmele lui Kafka și Musil, și Pynchon, și Sabato, pentru ca aceleași trei întrebări să te aștepte în final. înțelegi în cele din urmă că nu se dorește, din partea ta, artă adevărată, ci doar o imagine. Că un autor din Est nu are voie să scrie liber despre natura umană, ci se așteaptă de la el să fi stat cu nasul numai în problematica lui locală, să fi luptat cu regimul comunist, să fi fost cenzurat, să fi suferit din cauza poliției politice. Să scrie numai și numai despre asta. Să întruchipeze, asemenea justițiarilor din Vestul Sălbatic, un cod etic. Da, mai presus de orice: nu cumva să fie ceva, ci mereu și mereu să întruchipeze. Iar dacă vreau să fiu pur și simplu eu însumi, ca orice scriitor liber (în loc să accept jocul, ca unii dintre autorii estici), o pot face riscînd să nu mai fiu vizibil, căci vizibilă e doar caricatura.
Vrei să ieși la larg, să exiști în spațiul literaturii libere, dar te vezi pînă la urmă din nou ghetoizat, falsificat, împins la loc în lumea ta. Þi se arată iarăși care ți-e locul. Nu vei face concurență scriitorilor occidentali. Mesajul tău e dinainte știut, literatura ta e dinainte citită.
Atotputernicia clișeelor: iată o parte din moștenirea împărțirii Europei, iată ce reunificarea ei va trebui să elimine.