(fragment)
Senzatia aceea nu avea nimic precis,nimic pronuntat,nimicdefinit in mine.Era prea completa ca sa fie masurata,prea intreaga ca sa fie divizibila prin gandire si analizabila chiar prinmeditatie.Nu era nici frumusetea fapturii supranaturale pe care o adoram,caci umbra mortii sta inca intinsa intre aceasta frumusete si ochii mei;nu era nici mandria de a fi iubit de ea,pentru ca nu stiam daca eram altceva pentru ea decat un vis ramas,dimineata,in ochii ei;nu era nici speranta de a poseda farmecele ei,fiindca respectul meu era de o mie de ori deasupra acelor josnice satisfaceri ale simturilor,pentru a o injosi chiar cu gandul;nu era nici satisfactia vanitatiide a ma fali cu afectiunea unei femei,deoarece aceasta rece vanitate n-a incoltit niciodata in sufletul meu,si fiindca nu aveam pe nimeni in acest pustiu,in fata caruia sa-mi profanez iubirea,destainuind-o pentru a ma lauda cu ea;nu era nici speranta de a lega destinul tinerei straine de al meu,caci stiam ca ea apartine altuia;nu era nici certitudinea de a o vedea si nici fericirea de a ma tine,ca o umbra,dupa ea,pentru ca nu eram nici mai liber ca ea,si peste cateva zile soarta avea sa ne desparta;nu era,in sfarsit,nici siguranta de a fi iubit,intrucat nu stiam ce se petrece in inima ei,afara de gestul ce-l schitase si de cuvintele de recunostinta pe care mi le spusese.
Era cu totul altceva;era acel sentiment fara gand ascuns,pur,calm,imaterial;linistea de a fi gasit,in sfarsit,fiinta mereu cautata,niciodata intalnita,sentimentul acelei adoratii care sufera de lipsa unui idol,a acelui cult vag si nelinistit,in lipsa divinitatii careia sa i-l inchin,si care framanta sufletul pentru o suprema frumusete,pana ce noi vom fi intrevazut tinta acestui cult si pana ce sufletul nostru s-ar fi prins de ea,ca fierul de magnet,sau sa se fi contopit si risipit acolo,ca suflul respiratiei in undele aerului pe care-l respiram.
Si,lucru ciudat,nu ma grabeam s-o revad,sa-i aud glasul,sa ma apropii de ea,sa stau de vorba in voie cu ea,care era de-acum tot gandul si toata viata mea.O vazusem,fiinta ei o purtam in mine;de aici inainte,nimeni nu putea sa smulga din sufletul meu aceasta posesiune;de aproape,de departe,absenta,prezenta,eu o purtam in mine;orice altceva nu ma interesa.Iubirea desavarsita e rabdatoare,pentru ca e aboluta si,mai ales,se simte vesnica.Pentru a mi-o smulge ar fi trebuit sa-mi smulg inima.Simteam ca de aici inainte acesta imagine e a mea,precum lumina e a ochilor indata ce a fost privita,precum aerul e al plamanilor indata ce a fost respirat,asa cum gandirea e a sufletului,indata ce a fost zamislita.Il sfidam chiar pe Dumnezeu,de ar fi fost sa-mi rapeasca de aci inainte,aceasta naluca vie a dorintelor mele.Putin imi pasa daca ma iubeste sau daca trece prin fata ochilor mei fara sa ma bage in seama.Splendoarea ei ma impresionase;ramaneam invaluit de razele ei.Ea nu mai putea sa le scoata din mine,asa cum soarele nu poate sa-si ia inapoi razele cu care odata a scaldat natura.Simteam ca nu va mai fi noapte,nici frig in inma mea,chiar de ar fi sa traiesc o mie de ani,caci ea ar luci aci intotdeauna,asa cum lucea in clipa aceea.