Se scutura din salcâmi o ploaie de miresme.
Bunicul sta pe prispa. Se gândeste. La ce se gândeste? La nimic. Înnumara florile care cad. Se uita-n fundul gradinii. Se scarpina-n cap. Iar înnumara florile scuturate de adiere.
Pletele lui albe si crete parca sunt niste ciorchini de flori albe; sprincenele, mustatile, barba... peste toate au nins anii multi si grei.
Numai ochii bunicului au ramas ca odinioara: blânzi si mângâietori.
Cine trânti poarta?
- Credeam ca s-a umflat vântul... o, bata-va norocul, cocoseii mosului!
Un baietan s-o fetita, rosii si bucalai, sarutara mânele lui "tata-mosu".
- Tata-mosule, zise fetita, de ce zboara pasarile?
- Finca au aripi, raspunse batrânul sorbind-o din ochi.
- Poi, ratele n-au aripi? de ce nu zboara?
- Zboara, zise baiatul, dar pe jos.
Batrânul coprinse într-o mâna pe fata si în cealalta pe baiat.
- O, voinicii mosului!...
Si zâmbi pe sub mustati, si-i privi cu atâta dragoste, ca ochii lui era numai lumina si binecuvântare.
- Tata-mosule, da' cocorii un' se duc când se duc?
- În tara cocorilor.
- În tara cocorilor?
- Da.
- Dar rândunelile un'se duc când se duc?
- În tara rândunelilor.
- În tara rândunelilor?
- Da.
- Tata-mosule, as vrea sa-mi creasca si mie aripi si sa zbor sus de tot, pâna în slava cerului, zise baiatul netezindu-i barba.
- Daca ti-o creste tie aripi, zise fata, mie sa-mi prinzi o presura si un sticlete.
- Da... hâ... hâ... poi ce fel... si mie?
Fata se întrista.
Batrânul o mângâie si zise baiatului:
- Bine, sa prinzi si pentru tine, sa prinzi si pentru ea.
- Tie doua si mie doua... nu e-asa, tata-mosule?
- Fireste, tie doua, lui doua si mie una.
- Vrei si tu, tata-mosule? întreba baiatul cu mândrie.
- Cum de nu?! Mie un scatiu.
Ce fericiti sunt!
Baiatul încaleca pe un genuchi si fata pe altul. Bunicul îi joaca. Copiii bat în palme. Bunicul le cânta "Mai cazace, cazacele, ce cati noaptea prin argele"...
O femeie uscativa intra pe poarta cu doua doniti de apa. Copii tacura din râs si bunicul din cântec.
E muma lor si fata lui.
Cum îl vazu, începu:
- I... tata, si d-ta... iar îi razgâi... o sa ti se suie în cap...
Bunicul ridica mâna în sus, aducând destele ca un preot care binecuvinteaza, si zise prelung:
- Lasati pe copii sa vie la mine!
- Biiine, tata, biiine... dar stii... o, bata-i focul de copii!...
Femeia intra în casa.
- Sa-i bata norocul si sanatatea, sopti mosul ca si cum ar fi mustrat pe cineva, si saruta în crestetul capului si pe unul, si pe altul.
Si iar începu râsul, si jocul, si cântecul.
Se osteni bunicul. Statu din joc. Copiii începura sa-l mângâie.
Din vorba în vorba, copiii se facura stapâni pe obrajii bunicului.
- Partea asta este a mea.
- Si partea asta, a mea!
- Mustata asta este a mea.
- Si asta, a mea!
La barba se-ncurcara. Bunicul îi împaca, zicându-le:
- Pe din doua.
Si copiii o si daspicara, cam repede, ca batrânul strânse din ochi.
- Jumatate mie.
- Si jumatate mie.
Si dupa ce o împartira frateste, începu lauda.
Baiatul:
- Mustata mea e mai lunga.
Fata:
- Ba a mea e mai lunga!
Si baiatul întinse d-o mustata si fata de alta, ba a lui, ba a ei sa fie mai lunga.
Pe bunic îl trecura lacrâmile, dar tacu si-i împaca zicându-le:
- Amândoua sunt dopotriva.
- S-a mea, s-a ei!
- S-a mea, s-a lui!
La obraji cearta se aprinse mai tare.
- Partea mea e mai frumoasa.
- Ba a mea, ca e mai alba!
Bunicul zâmbi.
- Ba a mea, ca e mai calda!
- Ba a mea, ca e mai dulce!
- Ba a mea, ca nu e ca a ta!
- Ba a mea, ca are un ochi mai verde!
- Ba a mea, ca are un ochi si mai verde!
Bunicul abia se tinea de râs.
- Ba a mea!
- Ba a mea!
Si baiatul, înfuriindu-se, trase o palma în partea fetei.
Fata tipa, sari de pe genuchiul batrânului, se repezi si trase o palma în partea baiatului.
Baiatul, cu lacrâmile în ochi, saruta partea lui, si fata, suspinând pe a ei.
Mama lor iesi pe use si întreba restit:
- Ce e asta, vermi neadormiti!
Obrajii bunicului erau rosii si calzi. Si surâzând fericit, raspunse fie-sei:
- Lasati pe copii sa vie la mine!