Un colț de stradă în ruine.
A, orb, așezat pe un scaun pliant, scârțâie la vioară. Lângă el, cutia viorii, în picioare, pe jumătate deschisă, iar alături cutia pentru pomană. Întrerupe cântatul, întoarce capul spre dreapta (privit dinspre auditoriu) și ascultă.
Pauză.
A: Un penny pentru un bătrân sărman, un penny pentru un bătrân sărman! (Liniște. Reîncepe cântatul, se oprește din nou, întoarce capul spre dreapta, ascultă. Din dreapta intră B, într-un scaun cu rotile pe care îl propulsează cu ajutorul unui băț. Se oprește. Iritat.) Un penny pentru un bătrân sărman!
B: Muzică! (Pauză.) Deci nu e un vis. În sfârșit! Nu-i nici o halucinație, ei tac în fața mea și eu tac în fața lor. (Împinge scaunul înainte, se oprește, se uită în cutie. Fără nici o emoție.) Sărman nenorocit. (Pauză.) Acum pot pleca, misterul s-a destrămat. (Împinge scaunul în spate, apoi se oprește.) Doar dacă nu rămânem împreună, să trăim împreună, până când moartea ne va despărți. (Pauză.) Ce părere ai, Billy, pot să-ți spun Billy, cum îi spuneam fiului meu? (Pauză.) Îți place compania, Billy? (Pauză.) Îți place mâncarea gătită, Billy?
A: Ce mâncare gătită?
B: Cu carne de vită, Billy, doar cu carne de vită. Destulă cât să ne păstrăm trupul împreună cu sufletul până la vară, dacă avem grijă. (Pauză.) Nu? (Pauză.) Am și niște cartofi, câteva kilograme. (Pauză.) Îți plac cartofii, Billy? (Pauză.) Am putea chiar să-i lăsăm să încolțească și apoi, la timpul potrivit, să-i punem în pământ, am putea cel puțin încerca. (Pauză.) Eu aș alege locul și tu i-ai pune în pământ. (Pauză.) Nu? (Pauză.)
A: Cum arată pomii?
B: Greu de spus. Știi, e iarnă.
(Pauză.)
A: E zi sau noapte?
B: Oh… (se uită la cer)… e ziuă, dacă vrei. Bineînțeles, nu e soare, altfel n-ai fi întrebat. (Pauză.) Mă urmărești? (Pauză.) Simțurile le mai ai, Billy, adică încă le mai ai?
A: În afară de lumină?
B: Da. (Se uită la cer.) Da, lumină, nu există alt cuvânt pentru asta. (Pauză.) Vrei să ți-o descriu? (Pauză.) Să încerc să te ajut să-ți faci o idee despre lumina asta?
A: Câteodată mi se pare că-mi petrec noaptea aici, cântând și ascultând. De obicei simțeam când se lăsa amurgul și mă pregăteam. Puneam deoparte vioara și cutia și trebuia doar să mă ridic în picioare când ea mă lua de mână.
(Pauză.)
B: Ea?
A: Femeia mea. (Pauză.) O femeie. (Pauză.) Dar acum… (Pauză.)
B: Acum?
A: Nu știu când am plecat, nici când ajuns aici, nici de când sunt aici, și nici măcar dacă e zi sau noapte.
B: N-ai fost totdeauna aºa. Ce te-a ruinat? Femeile? Jocurile de noroc? Dumnezeu?
A: Totdeauna am fost așa.
B: Serios!
A (violent): Am fost totdeauna așa, ghemuit în întuneric, scârțâind din vechitura asta pentru cele patru puncte cardinale!
B (violent): Am avut femeile noastre, nu? Tu pe a ta să te ducă de mână și eu pe a mea să mă ia din scaun seara, să mă pună înapoi dimineața și să mă împingă până la colț când îmi ieșeam din minți.
A: Olog? (Fără nici o emoție.) Sărman nenorocit.
B: Aveam o singură problemă: să întorc scaunul. De multe ori mi se părea, când mă chinuiam să-l întorc, că aș ajunge mai repede dacă aș merge înainte, în jurul lumii. Până când mi-am dat seama că pot merge acasă și cu spatele. (Pauză.) De exemplu, sunt în punctul A. (Împinge scaunul puțin în față, se oprește.) Împing scaunul până în B. (Împinge scaunul puțin în spate, se oprește.) Și mă întorc în A. (Entuziast.) Linia dreaptă! Spațiul gol! (Pauză.) Nu am început să te emoționez?
A: Uneori aud pași. Și voci. Se întorc, îmi spun, unii se întorc să încerce să mai stea puțin, sau să caute ceva ce au pierdut. Sau să se uite după câte cineva care a rămas în urmă.
B: Se întorc! (Pauză.) Cine s-ar întoarce aici? (Pauză.) Și n-ai strigat niciodată? (Pauză.) N-ai plâns? (Pauză.) Nu?
A: N-ai observat nimic?
B: Eu, să observ? Știi… stau aici, în culcușul meu, în scaunul meu, în întuneric, 23 de ore din 24. (Violent.) Ce-ai vrea să observ? (Pauză.) Crezi că am putea forma o pereche, acum că începi să mă cunoști?
A: Carne sărată de vită, spui?
B: Apropo, cum ai supraviețuit tot timpul ăsta? Cred că ești lihnit.
A: Mai gãsesc câte ceva pe jos.
B: Lucruri comestibile?
A: Uneori.
B: De ce nu aștepți pur și simplu să mori?
A: În general sunt norocos. Ieri am dat peste un sac cu nuci.
B: Nu se poate!
A: Un săculeț plin cu nuci, în mijlocul drumului.
B: Bine, am înþeles, dar de ce nu aºtepþi pur ºi simplu sã mori?
A: M-am gândit la asta.
B (iritat): Dar n-o faci!
A: Nu sunt destul de nefericit. (Pauză.) Asta a fost mereu nefericirea mea: nefericit, dar nu destul.
B: Dar ești tot mai nefericit pe zi ce trece.
A (violent) Nu sunt destul de nefericit!
(Pauză.)
B: Să știi că suntem făcuți unul pentru celălalt.
A (cu un gest larg): Cum arată acum toate astea?
B: Oh, știi… Eu nu merg niciodată prea departe, doar pe lângă ușa mea. Înainte n-am mai ajuns până aici.
A: Dar te îngrijești?
B: Nu, nu.
A: După toate orele alea negre de întuneric nu te…
B (violent): Nu! (Pauză.) Dar, dacă vrei tu, o să mă îngrijesc. Și dacă o să fii atât de bun să-mi împingi tu scaunul o să-ți spun tot ce văd când mergem.
A: Adicã o sã mã cãlãuzeºti? N-o sã mã mai rãtãcesc?
B: Exact. Þi-aș spune, ușurel, Billy, că ne îndreptăm spre o grămadă de gunoi, întoarce-te și virează la stânga când îți spun eu.
A: Ai face asta?
B (exagerând avantajele): Ușurel, Billy, ușurel, văd o conservă acolo în șanț, poate e supă, sau poate e chiar fasole gătită.
A: Fasole gãtitã!
(Pauză.)
B: Încep să-ți plac? (Pauză.) Sau doar mi se pare?
A: Fasole gătită! (Se ridică în picioare, pune pe scaun vioara și cutia și merge bâjbâind în direcția lui B.) Unde ești?
B: Aici, dragul meu. (A apucă scaunul cu rotile și începe să-l împingă orbește.) Oprește-te!
A (împingând scaunul): E un dar! Un dar!
B: Oprește-te! (Îl lovește pe A cu bățul. A dă drumul scaunului și se retrage. Pauză. A bâjbâie după scaunul pliant, apoi se oprește, pierdut.) Iartă-mă!
A: Unde sunt? (Pauză.) Unde eram?
B: Acum l-am pierdut. Deja mă plăcea și eu l-am lovit. O să mă părăsească și n-o să-l mai văd niciodată. N-o să mai văd pe nimeni niciodată. Și n-o să mai aud vocea umană.
A: N-ai auzit-o destul? Din leagăn până în mormânt mereu aceleași murmure și gemete.
B (geme): Înainte de a pleca, fă ceva pentru mine!
A: Acolo! Auzi? (Pauză. Geme.) Nu pot să plec! (Pauză.) Auzi?
B: Nu poți să pleci?
A: Nu pot pleca fãrã sã-mi iau lucrurile.
B: La ce-þi folosesc?
A: La nimic.
B: Dar totuși nu poți merge fără ele?
A: Nu. (Începe din nou să bâjbâie, apoi se oprește.) Până la urmă tot le găsesc eu. (Pauză.) Sau am să le părăsesc pentru totdeauna. (Începe să bâjbâie.)
B: Îndreptă-mi pătura, îmi vine rece la picioare. (A se oprește.) Aș îndrepta-o eu, dar mi-ar lua prea mult. (Pauză.) Fă asta pentru mine, Billy. Apoi aș putea să merg înapoi în ungherul meu și mi-aș spune, am văzut pentru ultima oară un om, dar l-am lovit după ce el m-a ajutat. (Pauză.) Am simțit în inimă nițică dragoste, acum pot muri împăcat cu semenii mei. (Pauză.) De ce stai așa departe de mine? (Pauză.) Am spus ceva ce nu trebuia? (Pauză.) Cum ți se pare sufletul meu? (A bâjbâie către el.)
A: Scoate un sunet.
(B scoate un sunet. A merge bâjbâind spre el, se oprește.)
B: Nu mai ai nici simțul umorului?
A: Peste tot e aceeaºi putoare. (Întinde o mână.) Mâna ta e aproape?
(Stă nemișcat cu mâna întinsă.)
B: Stai, nu vrei să-mi faci un serviciu gratuit? (Pauză.) Vreau să spun necondiționat. (Pauză.) Doamne Dumnezeule!
(Pauză. Ia mâna lui A și o trage către el.)
A: Picioarele.
B: Ce?
A: Ai zis de picioare.
B: Da, da, știu! (Pauză.) Da, picioarele mele, învelește-mi-le bine. (A se apleacă și bâjbâie după picioarele lui B.) În genunchi, așează-te în genunchi, o să-ți fie mai ușor. (Îl ajută pe A să îngenuncheze la locul potrivit.) Acolo.
A (iritat): Dar lasă-mă de mână! Vrei să te ajut și mă ții de mână! (B îl lasă de mână. A scotocește prin pătură.) N-ai decât un picior?
B: Doar ăsta.
A: ªi celãlalt?
B: S-a defectat ºi a fost îndepãrtat.
(A îi învelește piciorul.)
A: E bine așa?
B: Puþin mai strâns. (A îl învelește mai strâns.) Ce mâini ai! (Pauză.)
A (pipăindu-l pe B pe bust): Restul le ai?
B: Acum ridică-te și cere-mi o favoare.
A: Celelalte sunt la locul lor?
B: Nimic altceva n-a mai fost îndepărtat, dacă asta vrei să întrebi. (Mâna lui A, tot urcând, ajunge la fața lui B și se oprește acolo.)
A: Asta-i fața ta?
B: Mãrturisesc cã da. (Pauză.) Ce altceva ar putea fi? (A își răsfiră degetele pe fața lui B.) Ce am acolo? Un chist.
A: E roșu?
B: Roºu închis. (A își retrage mâna și rămâne în genunchi.) Ce mâini ai!
(Pauză.)
A: E încă ziuă?
B: Ziuã? (Se uită la cer.) Dacă vrei. (Se uită din nou.) Nu există alt cuvânt pentru asta..
A: Mai e mult pânã sã fie searã?
(B se apleacă spre A și-l scutură.)
B: Hai, Billy, ridică-te, începi să mă incomodezi.
A: Mai e mult pânã sã fie noapte?
(B se uită la cer.)
B: Zi... Noapte... (Se uită din nou.) Câteodată mi se pare că pământul a înțepenit într-o zi fără soare, în inima iernii, în penumbra înserării. (Se apleacă spre A și-l scutură.) Hai, Billy, ridică-te, mă stânjenești.
A: Este iarbã pe undeva?
B: Nu văd așa ceva.
A (vehement): Nu mai e verde niciunde?
B: Este puțin mușchi. (Pauză. A își împreunează mâinile pe pătură și își pune capul pe ele.) Doamne Dumnezeule! Doar nu vrei să te rogi?
A: Nu.
B: Sau să plângi?
A: Nu. (Pauză.) Aș putea să stau așa la nesfârșit, cu capul pe genunchii unui bătrân.
B: Genunchiul. (Scuturându-l violent.) Ridică-te, nu sta așa!
A (așezându-se mai confortabil): Câtă pace! (B îl împinge violent, A cade în patru labe.) Dora îmi spunea deseori, în zilele în care nu câștigam destul, „tu cu harpa ta! Mai bine ai umbla în patru labe, cu medaliile lui tac’tu înfipte-n cur și cu o cutie pentru bani agățată la gât. Tu și harpa ta! Cine te crezi?” Și mă punea să dorm pe jos. (Pauză.) Cine credeam că sunt... (Pauză.) Asta... n-am putut niciodată... (Pauză. Se ridică.) Niciodată... (Începe din nou să bâjbâie după scaunul lui, se oprește, ascultă.) Dacă aș asculta destul, aș auzi-o, o coardă măcar.
B: Harpa? (Pauză.) Ce tot îi dai cu harpa?
A: Am avut odată o mică harpă. Taci și lasă-mă să ascult.
(Pauză.)
B: Cât vrei să mai stai așa?
A: Pot sã stau ore întregi ascultând sunetele.
(Ascultă amândoi.)
B: Ce sunete?
A: Nu știu exact ce sunt.
(Ascultă amândoi.)
B: Eu o văd. (Pauză.) Văd...
A (implorator): Nu poți să taci?
B: Nu! (A se ia cu mâinile de cap.) O văd foarte clar, Billy, chiar acolo pe scaun. (Pauză.) Dacă aș lua-o, Billy, și aș șterge-o cu tot cu ea? (Pauză.) Ei, Billy, ce-ai zice de asta? (Pauză.) Și poate că într-o zi va veni un alt bătrân din vizuina lui și te va găsi cântând la muzicuță. Și o să-i spui despre mica vioară pe care ai avut-o odată. (Pauză.) Ei, Billy? (Pauză.) Sau o să cânți din gură. (Pauză.) Ei, Billy, ce-ai zice de asta? (Pauză.) Să stai acolo orăcăind înfășurat în iarnă, după ce ți-ai pierdut muzicuța. Își împinge scaunul în spate cu bățul.) Ei, Billy? (A se întoarce brusc, înhață capătul bățului și-l smulge din mâinile lui B.)