Am decis sa dau glas chemarii de a arunca intr-adevar cateva cuvinte despre mine.
Viata mea este relativ banala, nimic deosebit fata de mii sau milioane de alti oameni.
Copilaria a decurs in imaginatia si entuziasmul prieteniei, a strictetii impuse de parinti sau bunici si in vremurile bombardamentului cultural media post revolutionist.
Si totusi, cand aveam vreo 14 ani, am pus mana pe o carte - obisnuiam sa mai citesc cate ceva. Cartea se numea Dune si e oarecum faimoasa. A avut un impact imens asupra conceptiilor mele si mai ales asupra preconceptiilor. A fost momentul in care am incetat sa mai cred tot ceea ce mi se spune daca eu nu concluzionez, pe baza logica sau fizica, acelasi rezultat. Am inceput sa-mi pun intrebari, intrebari care, in viziunea mea, erau esentiale: ce sunt? incotro ma indrept? ce imi doresc? ce este dumnezeu? ce este viata? ce este un deja-vu?...
Totul s-a schimbat si s-a metamorfozat intr-o opinie solida a universului inconjurator... in timp desigur... mi-au trebuit 10 ani si o palma de realitate ca sa pot raspunde.
Poezii am scris de mic - fascinat probabil de pasiunea fratelui meu pentru ele. In timp s-a accentuat ca o latura artisca as indrazni sa afirm. Mereu atras de Eminescu, probail fiindca am identificat in el acelasi stil sau poate gandire - desigur si din fericire asta s-a intamplat dupa ce stilul propriu incepuse sa fie definit - altfel mereu ar fi staruit in mine o intrebare: oare incerc sa imit sau asa sunt eu defapt?
Trecand peste anii liceului unde orice fata care imi fura inima devenea o muza a rimelor si ritmului ma gasesc in prezent ingenunchiat in fata inadmisibilei urme de decenta umane pentru sursa vietii lui: omul egoist, orb si furios... un om agitat si ocupat, un om fara onoare si respect. Nimic nu-l poate opri pe om... nici macar el insusi. Of cruda soarta - te vei opri vreodata?
PS
Au mai trecut cativa ani de cand eram ingenunchiat. M-am ridicat si am inceput sa pasesc.
Лучшие Тексты
