Nu e ultima haltă, dar din înaltul acestei coline
Poți contempla cele patru vânturi ale creației:
Un an e în mâna ta, ca o minge
O zvârl de zidul umbrei și e toamnă.
O zvârli pe-o cărare de prospețime și e primăvară.
O zvârli prin varul și furnicarul șantierului și e vară.
O zvârli într-o oglindă acoperită cu un văl și e iarnă.

În sud e zorul de-a lungul cheiurilor limpezi,
Oameni cu spatele gol purtând baloturi grele,
Otgoanele și cântecele rețin bărcile,
Sori și sudori râd în sacii de cărbuni.

În apus pământul naște miracole,
Fumuri pe care o suflare le-a prefăcut în orașe,
Mulțimi de camfor și de sulf la intrarea în temple,
Păsări aducând din larg un miros de recoltă.

În nord târnăcoapele izbesc aerul, urletele
Câinilor în jurul flăcărilor mari ale foamei,
Þipete și pocnete de puști ca la o nuntă,
Furtuna ce-și îmbracă hainele frumoase de duminică.

În răsărit, O! Perdele smulse de pe ochii orbului,
Cavalcade de lumini în frunzișul aprins,
Auroră, tu deștepți zurgălăii sufletelor noastre,
Tocmai în fundul văilor - stâne difuze.

...........................................................

O! Călător ca un arcuș pe corzile universului,
Pământurile aceste nu-s ale tale. Și marea aceasta care e cheia

Pentru broasca magică a ochiului tău. Și vântul
Care te ridică coloană de praf,
Iată anul ca un cal bine strâns în chingi,
Pune-ți piciorul în scară, călărește prin cele patru anotimpuri.