Mașinăria morilor de apă,
Biserici părăsite de atei
O mai aud în somnul meu cum sapă
Și încărunțesc de dorul ei.
Era așa: o roată lenevită
De lună și de lemnul ei încins
Pe care ochii astăzi o evită
Timpanul nu-i percepe ritmul stins.
Intram nedumerit și mirosea
A lemn bătrân și-a pulbere de grâu
Și ca să nu mă vadă nimenea
Mă ascundeam în saci până la brâu.
Dantelării de roți, jgheaburi sublime
Cu zgomot surd, ca zumzetul de stup
Și morărița cu mișcări delfine
Insinuantă-n firavul meu trup.
Și se intra așa, pe nicăieri
Prin geamurile mici, ca niște guri
De crapi bătrâni ce-au vrut să moară ieri
Și-au invadat pâraiele-n păduri.
Din tot ce știu atât îmi mai răsare:
Zgomotul surd, dantelării rapace.
Și morărița cu sfânta revărsare
A sânului ce-n clopot se preface.