agonia
russkaia

v3
 

Agonia.Net | Правила | Mission Контакт | Зарегистрируйся
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Тексты того же автора


Переводы этого текста
0

 Комментарии членов сайта


print e-mail
Просмотревшие: 5056 .



Zilnic
стихотворения [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
по [Ovidia_Babu ]

2013-01-15  | [Этот текст следует читать на // Русском romana]    |  Submited by Traian Calin Uba



S-a luminat;
deci gata-s din nou să devină
ucigașe, de neclintit, cu rădăcină… aceste ziduri,
ca niște flori monstruoase.
Ispitele bat pasul acolo, în roată, pe lângă pervaz,
încadrând într-o ramă tentaculară fereastra.
Către ele ochiul abia limpezit zvâcnește
– o noapte cât un mileniu a stat îngropat în moloz –
Oh! parcă ne-a născut Ana-n zid – prunci gemeni –
Setea ei de văzduh și lumină, cu fiece respirație,
răzbește în mine, în tine, tot crește,
încât când ieșim, parcă zidul plesnește, ne-mproașcă afară.

Am scăpat!
galopăm de-acum – ura! – ne-mprejmuiți;
tremură aerul crud, biciuit de zăbale;
fulgeră drumuri multicolore pe lângă călcâi;
De ni se va pune în cale vreunul, cu brațele ridicate,
vai lui! (vai mie, vai ție!)

Pierit-au hotarele – cer și pământ sunt o pânză de pârtii;
călcăm din țâșniri de fântâni în rotiri de păuni, luminoase,
ne aruncăm dintr-un muget de vită-ntr-un tril de măiastră –
Coborâm și sărim fără spaimă câte-o mie de trepte.
Ce strașnică goană! Ce minunată sudoare!

… Până când – vai! – cu o clipă-nainte să biruie luna,
se face ca un fel de mâhnire deasă pe trepte și drumuri…
Ni-e dor greu – de moarte – de straiul cel adevărat,
ce zace – pe unde? – rătăcit în această goană-ncercată
garderobă imensă-a naturii…

De-acum, ca la un semn, farmecul tot se descheie;
regnurile toate năprasnic se scutură de urmele noastre.
Cădem din veșminte străine întregi, ciuntiți sau fărâme,
încontinuu, fulguim așa, dezgoliți, încontinuu,
până când, albe de așteptare, cu giulgii pe brațele-ntinse,
din nou se deschid către noi să ne-nfășure leșul,
miloasele, înțeleptele, statornicele ziduri mereu părăsite...


(din volumul "Poeme" - 1971)

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Дом литературы poezii
poezii
poezii  Поиск  Agonia.Net  

Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Политика публикации и конфиденциальность

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!