După orașu-ntunecat
Se pierde-al gheții drum.
Eu, cel cu bezna-ngemănat,
Pășeam încet de-acum.

Urla văzduhul răscolit
De-un vifor furios.
Din beznă-n cale mi-a ieșit
Un ins misterios.

De mine chipul și-ascundea,
Pășea-nainte, -ntins,
Spre gheața care se sfârșea,
Spre focu-n neguri stins.

S-a-ntors spre mine și-am văzut
Un singur ochi arzând.
Apoi vâltoarea l-a-ncăput,
Văpaia lui stingând.

Iar cercul glacial l-a spart
Al undelor tumult.
Gingașul chip s-a-mpurpurat
Și neaua a gemut.

Și nu puteam să bănuiesc
Când, unde-au apărut,
Cum azuriul vis ceresc
În ape dispărut.


4 august 1902

Traducerea Emil Iordache.
Volumul ''Versuri despre Preafrumoasa Doamnă''