De treci din roșu în verde, ce destin te mână
să pretinzi culoarea trestiei de sub apă și în
pământ să prinzi urma cârtiței, tactilă
rătăcire între două anotimpuri. Din verde
în albastru doar libera trecere a pescărușului
deasupra valului, zbaterea peștilor în furia
lichidă, șovăitoare la străpungerea luminii.
Din albastru înspre alb nu există nicio cale,
doar vechile cronice pomenesc despre
tăcere, despre roți solare și grozave jertfe
cu sânge și cu iarbă, altminteri nicio cale
nu-i posibilă decât a gândului sub care
dinspre alb înspre roșu ne schimbăm întru
veșnica mișcare a elementelor, singure culorile
singure, sunete singure și din culoare în
culoare, ca dintr-un vers în altul, pâna la
apropierea de Nepomenita trecere.