Un ceas bate
sfârșitul amiezii de ieri-
anunță Marele Ințelept-
iar un altul anunță
o noapte pe care noi nici cel puțin
n-am trăit-o toată.

Eu încă o dată vă spun,
adaugă Marele Ințelept,
că nu e nimeni să ne mai adune din urmă
în acest univers.
Iată acest poet,
arătă Marele Ințelept spre mine,
a scris că
“și curcile și bibilicile și... o să renască”
dar cum,
continuă el,
cum domnilor dacă ceasurile au
început
ca limbile unui șarpe
să se arunce în aer
să se retragă
prin scorbura vieții căutând,
aducând pe limbile lor ruginite
alte primăveri, toamne sau ierni
de nimeni până acum trăite.
Cum domnilor să mai trăim timpul de ieri
dacă noi nici pe cel de astăzi
nu-l mai cunoaștem...

Aceste ceasuri îmi par
că nu mai vor să știe de timp
propunându-ne numai
să retrăim
ziua de ieri
în locul zilei de astăzi
ziua vreunui nătâng
plecat fără să-si consume
timpul lui divin de o viață.