Eram săraci, iubito, în anii cei dintâi...
De-n locul vieții prinse de-al fericirii nimb
Un preț mai bun, oricare, ne-ar fi cerut în schimb
Nimic n-am fi avut să punem căpătâi.

Știm fiecare lucru - oricât ar fi de mic -
Din câtă renunțare l-am făurit și cum
O scrumieră-n care zac gândurile scrum
Mi-e martorul nădejdei iscată din nimic.

Dar câtă bogăție purtăm în noi, mai știi?
Din vise făurite de-un vechi bijutier
Brățările iubirii și-al vieții colier
În dar ți le-adusesem în suflet să le ții...

De-atunci, intrând în viață spre magistrale porți,
Am străbătut, noi singuri răzbind, spinosul drum
Și-s fericit, iubito, văzându-te și-acum
Că semnele iubirii de aur le mai porți!