agonia
russkaia

v3
 

Agonia.Net | Правила | Mission Контакт | Зарегистрируйся
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Тексты того же автора


Переводы этого текста
0

 Комментарии членов сайта


print e-mail
Просмотревшие: 2950 .



Ajustorii
проза [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
по [Philip_K._Dick ]

2010-05-11  | [Этот текст следует читать на // Русском romana]    |  Submited by Cont șters



Era o dimineata luminoasa. Soarele stralucea deasupra trotuarelor si a peluzelor proaspat stropite, reflectat in mii de scintei de automobilele din parcari. Functionarul aparu cu un mers grabit, frunzarindusi in trecere instructiunile, lovind usor paginile si incruntindu-se. Se opri un moment in fata unei casute verzi, acoperite de stucaturi, apoi se intoarse din drum si intra in curtea din spatele cladirii.
In cusca lui, ciinele dormea, cu fundul intors catre lume. Doar coada groasa i se mai vedea.
- Pentru numele cerului! exclama Functionarul, cu miinile in solduri. Batu zgomotos cu creionul metalic in clema agendei. Hei, tu, al'dinauntru, scoala-te!
Ciinele se foi In loc. Iesi Incetisor din adapost, clipind des din ochi si casclnd in lumina soarelui matinal.
- Aa, tu erai?! Deja?
Mai casca o data.
- Afaceri importante! Functionarul isi plimba expert degetul de-a lungul graficului de control al traficului. In dimineata asta ajusteaza Sectorul T137, zise el. Incep
exact la ora 9. Isi privi ceasul de buzunar. O alterare cu durata de trei ceasuri. Vor sa termine pina la prinz...
- T137? Nu e chiar asa de departe...
Buzele subtiri ale Functionarului se strimbara a nemultumire.
-Intocmai! Dai dovada de o uimitoare perspicacitate, prietene cu blana neagra! Poate ca esti in stare sa ghicesti si de ce ma aflu aici?
-Ne suprapunem cu T 137.
-Exact. Sunt amestecate in asta si elemente din sectorul in care ne aflam. Trebuie sa fim siguri ca ele vor fi corect amplasate in clipa cind va incepe ajustarea.
Functionarul arunca o privire inspre casuta cu stucaturi verzi. Sarcina ta specifica se refera la omul din aceasta cladire. Individul e angajat la o firma de afaceri cu sediul in
Sectorul T 137. Este esential ca el sa fie acolo inainte de ora 9...
Ciinele studia casa. Umbrele disparusera. La bucatarie, lumina era aprinsa. In spatele perdelelor de dantela se zareau siluete - un barbat si o femeie, agitindu-se in jurul mesei. Amindoi beau cafea.
- Uite-i! murmura ciinele. Barbatul, ziceai? N-o sa pateasca nimic, asa-i?
- Bineinteles ca nu! Dar trebuie sa ajunga la birou devreme. De obicei, nu pleaca pina dupa ora 9. Astazi, insa, tre¬buie sa piece la 8 si jumatate. E nevoie sa ajunga in sectorul T 137 inainte de inceperea operatiunii, altfel nu va putea fi schimbat, ca sa coincida cu noua ajustare....
Ciinele ofta.
-Asta inseamna ca va trebui sa dau de veste...
-Corect! Functionarul isi consulta instrucjiunile. Trebuie sa dai de veste la 8 si un sfert, fix. Ai priceput? 8 si un sfert. Nu mai tirziu...
-Si ce va aduce vestirea de la 8 si un sfert, fix?
Functionarul deschise cu zgomot cartea de instructiuni, examinind coloanele codului.
- Va aduce Un-Prieten-Cu-Masina! Ca sa-1 duca la slujba mai devreme! Inchise cartea si-si incrucisa bratele, asteptind. In felul asta, o sa ajunga la birou cu aproape un ceas in avans fata de ora obisnuita. Ceea ce este vital!
-Vital, murmura ciinele.
Se intinse pe jos, cu trupul pe jumatate ascuns in cusca. Ochii i se inchisera. Vital...
-Hei, trezeste-te! Totul trebuie facut exact la timp. Daca dai de veste prea de¬ vreme sau prea tirziu...
Ciinele clatina din cap, somnoros.
- Stiu, stiu... Am s-o fac asa cum tre¬buie. Asa cum fac intotdeauna...
* * *
Ed Fletcher isi mai turna niste frisca in cafea. Ofta, apoi se lasa cu tot corpul pe spatarul scaunului. Inapoia lui, cuptorul tiuia incetisor, umplind incaperea cu miresme caldute. Deasupra capului, lumina galbuie a becului se indrepta, ca un fascicul, in jos.
-Mai vrei o chifla? intreba Ruth.
-Nu, sint ghiftuit. Ed sorbi din catea. Dar, daca vrei, ia-o tu!
-Trebuie sa plec! Ruth se ridica, descheindu-si nasturii de la capot. E vremea s-o pornesc spre slujba...
-Deja?!
-Bine'nteles! Lenes plin de noroc ce esti! Ce n-as da sa stau si eu frumos acasa!
Porni spre baie, trecindu-si degetele prin parul lung, negru. Asa e cind lucrezi pentru guvern, iti incepi programul devreme!
-Dar pleci prea de dimineata! protesta Ed. Despaturi ziarul Chronicle, cercetind din priviri rubrica de sport. Ma rog, iti doresc o zi placuta... Sa nu mai bati nici un cuvint gresit ori cu dublu inteles!
Usa de la baie se inchise. Ruth isi scoase capotul si incepu sa se imbrace cu hainele de oras.
Ed casca si privi pendula de deasupra chiuvetei. Avea o groaza de timp... Nu era nici macar ora 8. Mai sorbi o data din cafea, apoi isi mingiie barba tepoasa. Trebuia sa se rada. Dadu din umeri, lenes. O sa-i mai ia zece minute, poate...
Ruth aparu ca o vijelie, in furoul ei de nailon si intra in dormitor.
- O sa inttrzii!
Se agita grabita de colo-colo, intrind parca direct in bluza si fusta, in ciorapi si in micii ei pantofi albi. Intr-un sfirsit, se apleca si-l saruta.
-Pa,scumpule! In seara asta, fac eu cumparaturile!
-La revedere! Ed lasa deoparte ziarul si-si trecu brajul pe dupa mijlocul nevestei, imbratisind-o plin de afectiune. Mirosi bine! Ai grija, sa nu flirtezi cu seful!
Ruth iesi in fuga pe usa din fata, tropaind in jos pe scari. Ed auzi tacanitul tocurilor pierzindu-se in lungul trotuarului,
Plecase. Linistea se asternu din nou peste casa. Ed ramase singur. Se ridica de pe scaun, impingindu-l intr-o parte. Porni agale spre camera de baie, unde-si puse o lama noua in aparatul de ras. 8 si zece... Se spala pe fata, frecind-o apoi bine cu crema si incepu sa se barbiereasca. Facu totul fara sa se grabeasca. Doar avea timp berechet...


* * *

Functionarul se apleca asupra cadranului rotund al ceasului de buzunar, lingindu-si, nervos, buzele. Sudoarea fi acoperea fruntea. Cea de-a doua limba a ceasului indica, rind pe rind, minutele. 8 si paisprezece... Aproape ca sosise momentul...
- Pregateste-te! rosti, sec, Functionarul.
Se incorda, cu trupul lui micut devenit brusc rigid. Inca zece secunde!
- Acum! striga Functionarul.
Nu se intirnpla nimic...
Functionarul se rasuci in loc, cu ochii mariti de spaima. Din cusca micuta iesea la iveala doar o coada groasa, neagra.
- ACUM! Tipa, strident, Functionarul.
Lovi salbatic, cu piciorul, in fundul imblanit al animalului. Pentru numele lui Dumnezeu...
Ciinele se urni cu greu. Pufni grabit, rasucindu-se si iesind din cusca.
- Doamne sfinte!
Incurcat, se repezi pina la gard. Asezat pe labele dinapoi, dischise larg botul si lansa chemarea:
- Hauuuuu!...
Privi apoi spre Functionar, de parca ar fi avut sa-si ceara scuze:
- Te rog sa ma ierti! Nu inteleg cum de s-a...
Functionarul, insa, privea fix in jos, la cadranul ceasului. O spaima ca de gheata ii innoda stomacul. Acele aratau ora 8 si saisprezece minute...
- Ai dat gres! scrisni el. Ai dat gres!
Traista de bou mincata de purici! Ai dat gres!
Ciinele se facu mic si se intoarse temator la locul lui.
-Am dat gres, zici?
-Ai dat de veste prea tirziu! Cu fata ca de sticla, Functionarul puse ceasul, incetisor, deoparte. Ai dat de veste prea tirziu! N-o sa mai avem nici Un-Prieten-Cu-Masina. si nici nu putem spune ce-o sa soseasca in loc ... Mi-e teama sa vad ce ne va aduce ora 8 si saisprezece!
-Sa speram ca va ajunge, totusi. la timp, in sectorul T137...
-Nu va ajunge, hohoti Functionarul. Nu va fi acolo la vreme. Am facut o greseala! Am dat un curs rau evenimentelor!

* * *

Ed tocmai isi stergea resturile de crema de ras de pe fata, cind sunetul inabusit al unui latrat de ciine stirni ecouri in linistea casei.
- La naiba! murmura barbatuL O sa trezeasca tot cartierul!
Isi usca fata, tragind intre timp cu urechea. Venea cineva? O vibratie. Apoi... Se auzi soneria.
Ed iesi din camera de baie. Cine-o fi? Sa fi uitat, Ruth, ceva acasa? lsi trase pe el, in graba, o camasa alba si deschise usa de la intrare.
Un tinar vesel, cu fata prietenoasa si energica, se napusti, plin de fericire, asupra lui.
-Buna dimineata, domnule! Isi scoase palaria. Imi pare rau ca va deranjez atit de dimineata...
-Ce doriti?
-Sint de la Compania Federala de Asigurari pe Viata. Am venit la dvs. in privinta...
Ed se pregati sa inchida usa.
-Nu-mi trebuie asa ceva! Ma grabesc. Trebuie sa ajung la slujba!
-Sotia dvs. spunea ca asta e singura ora din zi la care va pot prinde!
Tinarul isi lua in mina valijoara, deschizind iarasi, larg, usa.
-In mod special mi-a cerut sa vin atit de devreme... De obicei, noi nu ne incepem munca la ora asta, dar, din moment ce
dumneaei m-a solicitat, am facut o exceptie, in cazul de fata!
-O.K.! Oftind plictisit, Ed il lasa pe tinar inauntru. Poti sa-mi explici metoda dumitale in timp ce ma imbrac, zise el.
Tinarul deschise capacul valijoarei asezate pe canapea si scoase dinauntru citeva teancuri de brosuri si de pliante ilustrate.
- As dori sa va arat citeva din cifrele astea, daca-mi permiteti... Este de mare importanta pentru dvs. si pentru familie sa...
Ed se trezi ca ia loc si ca parcurge cu privirea brosurile. Incheie o polita de asigurare pe Viata de zece mii de dolari, apoi il conduse pe tinar la iesire. Se uita la ceas. Aproape 9 si jumatate!
- Drace!
Avea sa intirzie la slujba... Termina de facut nodul la cravata, isi inhata in drum haina, stinse cuptorul si luminile, apoi fugi pe usa afara.
In timp ce se grabea catre statia de autobuz, injura in gind. De ce-a trebuit sa vina smucitul ala, chiar cind se pregatea el sa piece de-acasa?!
Ed ofta adinc. Nici vorba sa spui ce consecinte va avea intirzierea la birou... Nu va ajunge acolo mai devreme de ora 10. Incepu sa fie pregatit pentru ceva. Ceva rau... Era ziua nepotrivita ca sa intirzie.
De n-ar fi venit agentul ala de asigurari...
Ed sari din autobuz cu un bloc inainte de biroul sau. Porni pe jos, cu pasi repezi. Uriasul orologiu de pe fatada bijuteriei Stone ii spuse ca e aproape ora 10.
Inima i se strinse. Batrinul Douglas avea sa-i traga un perdaf... Parca si vedea totul: Douglas, pufnind si trosnind, fluturindu-i pe dinainte degetul lui gros; d-ra Evans, zimbindu-i, dinapoia masinii de scris; Jackie, curierul, rinjind si chicotind; Earl Hendricks; Joe si Tom; Mary, cea cu ochi negri, pieptul plin si gene lungi. Cu totii, facind glume pe socoteala lui, pentru tot restul zilei...
Ajunse la intersectie si opri la semafor. De cealalta parte a strazii se inalta uriasa cladire din beton alb, impunatoarea columna din otel si ciment, grinzi metalice si ferestre de sticla locul unde se afla bi¬roul sau. Ed se infiora. Ar putea sa spuna ca s-a defectat ascensorul. Undeva, intre etajele doi si trei...
Semaforul isi schimba culoarea. Nimeni altcineva nu mai traversa. Ed trecu strada de unul singur. Puse piciorul pe bordura trotuarului. i se opri, incremenit locului...
Soarele se stersese de pe cer. Cu o clipa mai inainte, inca isi mai trimitea razele peste pamint. Apoi, disparuse. Ed privi repede in sus. Nori cenusii se ivolburau desupra capului sau. Ati. Nori cenusii, fara forma. Nimic altceva. si un abur dens, amenitator, care facea sa tremure si sa paleasca orice lucru. Simt cum i cuprind fiorii. Ce voia sa fie asta?
Inainta grijuliu, orbecaind prin ceaja. Era lniste. Nici un sunet, nimic - nici macar cele produse de circulatie. Ed privi frenetic in jur, incercind sa zareasca ceva prin virtejurile de ceata. Nu vazu nimic.Nici oameni, nici masini, nici soare. Nimic...
Cladirea in care se afla biroul se deslusea in fata lui, fantomatica. Era de o culoare cenusie, greu de distins. Ed intinse mina, nesigur...
O portiune. a cladirii cazu. Curse asemeni unei ploi, intr-un torent de particule. Ca nisipul. Ed ramase ca prostit, cu gura cascata. O cascada de sfarimaturi cenusii i se imprastiara in jurul picioarelor. Iar acolo unde el atinsese cladirea, se casca acum o cavitate zimtata - o prapastie urita, distrugind betonul...
Naucit, isi croi drum spre treptele de la intrare. Le urca. Treptele ii cedara sub talpi. Picioarele i se afundara. Inota cu greu prin nisipuri miscatoare - materie subreda, putrezita, care se rupea sub greu-tatea lui.
Ajunse in hoi. Incaperea era stearsa si intunecata. Luminile din tavan licareau slab, in semiintuneric. Un giulgiu nepamintean parea sa atirne deasupra tuturor lucrurilor.
Ed cerceta, pe ascuns, debitul de tutun din colt. Vinzatorul sedea linistit, rezemindu-se de tejghea, cu. o scobitoare intre dinti si cu o expresie absenta pe chip. Un chip de culoare cenusie. Era in intregime gri.
- Hei! rosti, ragusit, Ed. Ce se intimpla aici?
Vinzatorul nu raspunse. Ed intinse mina in directia lui. Degetele atinsera bratul cenusiu al omului - si trecura prin el!
- Doamne, Dumnezeule! racni Ed.
Bratul tutungiului se farimita. Cazu pe podeaua holului, dezintegrindu-se intr-o multitudine de fragmente. Bucati de fibra cenusie. Ca pulberea. Judecata lui Ed se clatina.
- Ajutor! striga el, recapatindu-si glasul. Nici un raspuns. Privi in jur. Ici si colo, se inaltau citeva forme: un barbat care-si citea ziarul, doua femei in asteptarea liftului...
Ed se apropie de barbat. Intinse mina si-l atinse. Omul se prabusi cu incetineala. Se transforma intr-un musuroi, o gramajoara de cenusa gri. Deveni pulbere. Particule. Cele doua femei, si ele, se risipira in clipa cind le atinse. Asa, pe tacute. Nu se auzi nici un zgomot in timp ce se dezintegrau.
Ed descoperi scara interioara. Se agaja de balustrada si urca. Treptele se prabusira sub greutatea lui. O lua la fuga. In urma ramase o carare intrerupta - contururile pasilor sai, clar vizibile in beton. Nori de cenusa se inaltau in jur, in vreme ce ajungea la etajul al doilea.
Privi incordat de-a lungul coridorului cufundat in tacere. Vazu doar alti nori de cenusa. Nu auzi nici un sunet. Peste tot, numai intuneric - rotocoale de bezna.
Clatinindu-se nesigur, urea la etajul al treilea. O data, pantoful lui strabatu complet treapta. Timp de o secunda, care-i provoca greata, spinzura, balansindu-se deasupra unei gauri cascate spre un neant fara fund. Reusi sa se catere la loc,si se trezi in fata propriului sau birou: DOUGLAS & BLAKE, PROPRIETATI IMOBILIARE. Holul era slab luminat, intunecat de norii de cenusa. Becurile de deasupra ca¬pului luminau intermitent. Ed intinse mina dupa clanta. Aceasta-i ceda intre degete. O arunca si-si infipse unghiile in usa.
D-ra Evans sedea la masina ei de scris, :cu degetele odihnindu-i-se pe clape. Nu se misca. Era toata cenusie: parul, pielea, hainele. Complet lipsita de culoare. Ed o atinse. Degetele lui trecura prin umarul fe-meii, stirnind un nor de solzi uscati. Se dadu inapoi, ingretosat. Merse mai departe. Impinse un birou. Acesta se pravali, intr-un nor de colb putred. Linga frigider, cu o ceasca de apa in mina, statea in picioare Earl Hendricks. Parea o statuie gri, nemiscata. Nimic nu se clintea. Nu se auzea un sunet... Nu exista nici o urma de Viata. Intregul birou era doar o pulbere cenusie - fara Viata ori' miscare...
Ed se trezi din nou pe coridor. Dadu din cap, uluit. Ce insemna asta? Era pe cale sa-si piarda mintiile? Era...?
Un zgomot.
Ed se intoarse, scrutind atent ceata gri. O creatura se apropia de el, cu mers grabit. Un om - un om intr-o roba alba. In spatele lui, veneau altii. Oameni in alb, purtind tot soiul de echipamente. Trageau dupa ei niste masinarii complicate...
- Hei! icni, stins, Ed.
Oamenii se oprira. Gurile li se deschisera... Ochii li se holbara...
-la uitati-va!
-Ceva s-a defectat!
-Mai e unul incarcat.
- Aduceti dezenergetizatorul!
- Nu putem intreprinde nimic, pina nu...
Oamenii venira spre Ed, inconjurindu-l. Unul dintre ei scoase un furtun lung, cu un soi de duza la capat. Fu adus un carucior pe roti. Se strigara cu repeziciune comenzi...
Ed se smulse din starea de paralizie. Frica il coplesi. Panica. Se intimpla ceva monstruos. Trebuia sa iasa de acolo. Sa-i previna pe oameni. Sa dispara din acel loc.
Se intoarse si o lua la fuga pe scari. Treptele se prabusira sub greutatea lui. Cazu cam o jumatate de etaj, rostogolindu-se prin mormane de cenusa uscata. Reusi sa se ridice si sa porneasca in goana spre parter. Holul era ascuns sub nori de pulbere gri. Se napusti orbeste catre usa. In urma lui, oamenii invesmintati in alb se apropiau, carindu-si echipamentul si strigind unul la altul, grabindu-se sa-l ajunga.
Ed iesi in strada. In spate, cladirea cu birouri undui si se incovoie, lasindu-se sub propria-i greutate, naruindu-se intr-o parte, stirnind torente de cenusa. Nori gri se zvircolira in jurul lui. Cu miinile intinse, bijbii in timp ce traversa strada. Ajunse pe bordura trotuarului de pe partea opusa. si-atunci...
Soarele aparu din nou. Lumina galbena, calda, curse peste el. Masinile claxonara. Semafoarele isi schimbara culoarea. Din toate partile, barbati si femei purtind haine de primavara, in culori vii, se imbulzeau impingindu-se unii pe altii, cumparatori, un politist imbracat in albastru, comis-voiajori cu valijoare... Maga¬zine, ferestre, firme... masini zgomotoase, circulind in ambele sensuri...
Iar deasupra, peste toate acestea, tronau soarele stralucitor si cerul albastru, familiar...
Ed se opri sa-si traga rasuflarea. Se intoarse si privi inapoi, in directia de unde venise. Peste drum se afla cladirea unde-si avea biroul - si care arata la fel ca intotdeauna. Solida si clara. Beton, si sticla, si otel...
Facu un pas inapoi si se izbi de un trecator grabit.
-Hei, bodogani omul. Casca ochii!
-Scuzati-ma!
Ed scutura din cap, incercind sa-si puna ordine in ginduri. Asadar... Din locul in care se afla, cladirea arata la fel ca intotdeauna - uriasa, solemna si trainica, inaltindu-se, impunatoare, de cealalta parte a strazii. Si totusi, cu un minut in urma...
Poate ca-si iesise din minti. Vazuse blocul transformindu-se in pulbere. Blocul -si oamenii. Toti, deveniti niste nori cenusii de praf. Iar oamenii in alb... II urmarisera. Oameni in robe albe, strigtnd tot felul de comenzi, impingind pe rotile echipamente complicate...
Cu siguranta innebunise. Nu exista alta explicate.
Ezitind, Ed se intoarse si o porni impleticit de-a lungul trotuarului, cu mintea ravasita. Se misca orbeste, fara tel, pierdut intr-un abur de confuzie si spaima.

* * *


Functionarul fu adus in camerele de la cel mai inalt Nivel Administrativ si anuntat sa astepte.
Se plimba inainte si inapoi, nervos, stitngindu-si si rasucindu-si mtinile la piept, intr-o izbucnire de teama. isi scoase ochelarii si-i sterse cu gesturi tremurate.
Doamne! Numai necazuri si suparari... si nu era vina lui. Totusi, el avea sa fie condamnat. Caci era sarcina lui sa-l scoale cu forta din pat pe Vestitor si sa-l oblige sa urmeze instructiunile. Dar mizerabilul ala, colcaind de purici, se culcase la loc - iar el urma sa raspunda pentru asta!
Usile se deschisera.
- In regula, murmura o voce preocupata. O voce obosita, impovarata de griji.
Functionarul tremura. Inainta incet, in timp ce sudoarea ii picura in josul gitului, pe sub gulerul de celuloid.
Batrinul ridica privirea, lasind deoparte cartea. II cerceta pe Functionar cu calm; ochii lui, de un albastru sters, erau bllnzi - o blindete adinca, ancestrala, ce-l facu pe Functionar sa tremure inca si mai tare. Isi scoase batista si-si tampona fruntea.
- Inteleg ca s-a produs o eroare, mur¬mura Batrinul. In legatura cu sectorul T 137. Si cu un element aparjinlnd unei zone alaturate.
- Intocmai! Vocea Functionarului era stearsa si ragusita. Foarte neplacut!
- Ce s-a intimplat, de fapt?
- Am inceput de dimineata, cu instructiunile. Materialul referitor la T 137 a avut, desigur, deplina prioritate. L-am instiintat pe Vestitorul din zona mea ca se cere o vestire la ora 8 si cincisprezece
minute.
-A inteles Vestitorul urgenta acestei cereri?
- Da, domnule! Functionarul ezita. Apoi insa...
- Apoi, ce?
Functionarul avu o strimbatura jalnica.
-In timp ce stateam intors cu spatele, Vestitorul s-a bagat la loc in cusca si a adormit. Eu eram ocupat sa cronometrez timpul, dupa ceas. Am anuntat momentul cu glas tare - dar n-am primit nici un raspuns.
-Ai strigat la ora 8 si cincisprezece, fix?
-Da, domnule! Fix la 8 si cinsprezece. Dar Vestitorul adormise. Cind am reusit sa-l trezesc, era deja 8 si saisprezece. A dat vestea, dar, in loc de Un-Prieten-Cu-Masina, a aparut un Agent-De-Asigurari-
Pe-Viata. Chipul Functionarului se strimba cu dezgust. Agentul a retinut elementul pina aproape de 9,30. Acesta este motivul pentru care a ajuns mai tirziu la servici, in loc sa ajunga mai devreme.
Pentru o clipa Batrinul ramase tacut.
-Deci elementul nu se afla in sectorul T137 cind a inceput ajustarea...
-Nu! A ajuns pe la ora 10.
-Exact in toiul operatiunii!
Batrinul se ridica in picioare si incepu sa se plimbe incetisor, de colo-colo, cu fata incruntata si miinile la spate. Tunica lunga
ii flutura in urma.
- O problema serioasa.... In timpul Ajustarii unui sector, toate elementele avind legatura cu acesta si aflate in alte sectoare trebuie incluse in zona de ajustare. Altfel, orientarile lor ramin pe dinafara.
Cind elementul in discujie a patruns in interiorul lui T 137, ajustarea incepuse de 50 de minute. Elementul a intilnit sectorul in stadiul sau cel mai dezenergizat. A hoinarit prin zona, pina cind s-a intilnit cu una dintre echipele de ajustare.
-L-au prins?
-Din nefericire, nu. A fugit, iesind din sector, intr-o zona corespunzator energizata.
- Si-atunci.... atunci, ce facem?
Batrinul se opri din mers, cu o expresie aspra pe chipul ridat. Isi trecu cu greutate mina prin parul alb si lung.
-Nu stim. Am pierdut contactul cu el. Desigur, iI vom restabili in curind. Pentru moment insa, ne-a scapat de sub control.
-Si ce-aveti de gind sa faceti?
-Trebuie contactat si luat sub control. Trebuie adus aici, sus. Alta solutie nu exista.
-Aici, sus?!
-E prea tirziu ca sa-l dezenergizam. Pina in momentul cind va fi recuperat, le va fi spus deja si celorlalti. Iar a-i sterge memoria ar complica, doar, lucrurile. Metodele moderne nu vor fi de-ajuns. Trebuie sa rezolv eu insumi aceasta problema...
-Sper ca va fi localizat repede, zise Functionarul.
-Va fi! Toti Paznicii sint alertati. Toti Paznicii si Toti Vestitorii.... Ochii Batrinului avura un licar, ca o scinteie. Chiar si Functionarii, desi ezitam sa ne bazam pe ei.
Functonarul rosi.
- O sa fiu multumit cind afacerea asta va lua sfirsit, murmura el.

* * *


Ruth cobori grabita scarile si iesi in strada, sub soarele fierbinte al amiezii. isi aprinse o tigara si-o porni cu pasi repezi de-a lungul trotuarului, in vreme ce sinii ei mici se ridicau si coborau de fiecare data cind respira aerul primavaratic.
-Ruth!
In urma ei pasea Ed.
- Ed! biigui ea, Intorcindu-se uimita.
- Vino! O infasca de brat, tragind-o dupa el. Sa nu stam aici!
-Dar ce s-a...?
-Am sa-ti povestesc mai tirziu. Fata lui era palida si incruntata. Hai sa mergem intr-un loc unde sa putem sta de vorba. Singuri...
- Tocmai ma duceam sa iau masa la Louie's. Putem vorbi acolo. Grabi mersul, cu rasuflarea intretaiata. Ce e? Ce s-a
intimplat? Arati atit de ciudat... si de ce nu esti la slujba? Te-au... te-au concediat?
Traversara strada si intrara intr-un mic restaurant. Barbati si femei roiau prin jur, asteptind sa-si ia prinzul. Ed gasi o masa izolata, intr-un colt, in fundul incaperii.
- Aici! Se lasa sa cada in scaun. Aici e bine!
Ruth se strecura si ea in scaunul din fata. Ed ceru o ceasca de cafea. Ruth comanda salata si o portie de tipar prajit, cu smintina, cafea si placinta cu piersici. Tacut, Ed o urmari cum maninca; chipul lui pastra in continuare aceeasi expresie intunecata si prost dispusa.
-Te rog sa-mi spui! il implora Ruth.
-Vrei, intr-adevar, sa stii?
-Bineinteles ca vreau! Puse mina ei mica, tematoare, peste a lui. Doar sint nevasta-ta!...
-Ceva s-a intimplat astazi. Mai precis, azi-dimineata. Am intirziat la lucru. Un afurisit de agent de asigurari a trecut pe la noi, pe-acasa, si m-a tinut de vorba. Drept pentru care am intirziat cu jumatate de ora.
Ruth isi tinu respiratia.
-Si Douglas te-a concediat...
-Nu! Cu miscari domoale, Ed rupse un servetel in bucati. Indesa fragmentele de hirtie intr-un pahar cu apa, pe jumatate gol. Apoi continua: Eram ingrijorat ca dracu'! Am coborit din autobuz si-am fugit
in josul strazii. Am observat totul in clipa cind am pus piciorul pe bordura trotuaru¬ lui din fata biroului.
-Ai observat? Ce?
Ed ii povesti. Intreaga afacere. Totul. Cind termina, Ruth se rezema de spatar, cu fata golita de singe si cu miinile tremurinde.
- Inteleg, murmura ea. Nu e de mirare ca esti tulburat. Bau o inghititura de cafea, iar cind puse ceasca la loc, aceasta zangani pe farfurioara. Ce lucru ingrozitor!
Ed se apleca, incordat, spre nevasta-sa.
- Ruth, crezi ca sint pe cale sa innebunesc?
Buzele rosii ale lui Ruth se strimbara.
-Nu stiu ce sa spun. Totul e atit de straniu....
-Mda... Straniu e doar cu greu cuvintul potrivit. I-am strapuns pe toti cu mina, intelegi? Ca si cum ar fi fost facuti din lut. Lut vechi, uscat. Pulbere... Figuri din pulbere... Ed isi aprinse o tigara din pachetul
lui Ruth. Cind am scapat de indivizii aia, m-am uitat inapoi, si ce-am vazut? Cladirea era acolo. Exact la fel, ca de obicei...
-Ti-era frica sa nu urle dl. Douglas la tine, asa e?
-Evident. Mi-era teama si ma simteam vinovat... Ochii lui Ed avura o sclipire brusca. Aa, stiu la ce te gindesti. Ca am intirziat si ca n-am putut sa mai dau ochii cu el. Asa incit am avut un fel de criza
psihica de aparare. M-am retras din realitate... Strivi restul de tigara, cu un gest vi¬olent. Ruth, de-atunci tot ratacesc prin oras. De doua ore si jumatate... Sigur ca mi-e frica. Mi-e al naibii de frica sa ma due
inapoi...
-Te temi de Douglas?
-Nu. De oamenii in alb! Ed ridica din umeri. Dumnezeule! Ma vinau, pricepi? Cu afurisitele lor de furtune si cu ... cu tot echipamentul.
Ruth tacea. in cele din urma ridica privirile catre sotul ei, cu ochii negri, stralucitori.
-Trebuie sa te duci inapoi, Ed!
-Inapoi? De ce?
-Ca sa demonstrezi ca totul e in regula! Mina lui Ruth o apasa iarasi pe a lui. Trebuie s-o faci, Ed! Trebuie sa te duci
inapoi si sa infrunti, barbateste, totul! Sa-ti demonstrezi tie insuti ca nu e nimic de care sa te temi...
- La naiba! Dupa tot ce-am vazut? Asculta, Ruth, am fost martor cind tesatura realitatii s-a sfisiat. Am zarit ce se afla...dincolo de ea. Dedesubt. Am vazut ce se afla in realitate acolo. Si nu vreau sa ma intorc. Nu vreau sa mai dau peste oamenii de lut. Niciodata! Pricepi?
Ochii lui Ruth il fixau incordati.
-O sa merg si eu cu tine, acolo, zise ea.
- Pentru numele lui Dumnezeu...
-Pentru binele tau. Pentru sanatatea ta psihica. Numai asa vei putea sti adevarul!
Ruth se ridica brusc in picioare, punindu-si haina pe umeri.
- Haide, Ed! O sa merg cu tine. O sa te insotesc chiar pina in biroul domnului Douglas!...
-Crezi ca mi-am pierdut memoria? Ca refuz sa merg? Ca nu sint in stare sa dau ochii cu seful? Vocea lui era joasa si cu accente nefiresti. Spune, asta crezi?
Ruth isi croia deja drum spre casa localului.
-Vino, si-ai sa vezi! Totul va fi la locul lui. Asa cum a fost dintotdeauna.
- O.K., zise Ed. Porni dupa ea, fara sa se grabeasca. Ne intorcem acolo si-o sa ne convingem, atunci, cine are dreptate...
Traversara strada impreuna, Ruth tinindu-se strins de brajul lui Ed. Cladirea se inalta dinaintea lor - o structure impozanta din beton, metal si sticla.
- Iat-o, zise Ruth. Am avut dreptate?
Foarte bine, asa era.... Uriasul zgirie-nori se avinta catre cer, drept si solid, stralucind in soarele de inceput de amiaza, cu ferestrele aruncind reflexe orbitoare.
Ed si Ruth pusera piciorul pe bordura trotuarului. Ed se incorda, cu trupul teapan. Deveni crispat, in timp ce atingea caldarimul cu talpa. Acum...
Nu se intimpla insa nimic. Zgomotele strazii continuara; masini si pietoni treceau in graba; un pusti vindea ziare. Erau acolo toate sunetele, toate mirosurile si zgo¬motele unui oras aflat in miezul zilei. Iar deasupra, domneau soarele si cerul albastru, luminos.
- Vezi? spuse Ruth. Am avut dreptate!
Urcara treptele de la intrare si patrunsera In hoi. La ghiseul de tutun, vinzatorul statea tolanit, cu bratele incrucisate si asculta un meci de fotbal.
- Sal'tare, domnu' Fletcher! ii striga el lui Ed. Fata ii era luminata de o expresie joviala. Cine-i doamna? Sotia dumitale stie despre toate astea?
Ed rise, usor nesigur. Trecura mai departe, spre ascensor. In fata acestuia se aflau patru sau cinci oameni. Erau cu totii barbati de virsta mijlocie, bine imbracati, asteptind, grupati si plini de nerabdare, so-sirea cabinei.
- Ura, Fletcher! zise unul dintre ei. Unde-ai fost azi-dimineata ? Douglas racneste de-atunci cit il tine gura...
- Buna, Earl, murmura Ed. Se agata de bratul lui Ruth. stii, nu m-am simtit prea bine...
Sosi liftul. Intrara. Cabina incepu sa urce.
- Ura, Ed! zise Insotitorul, cine-i fata asta aratoasa? De ce nu ne-o prezinti si noua?
Ed zimbi masinal:
- E sotia mea...
Liftul se opri la etajul al treilea. Ed si Ruth iesira din cabina, intreptindu-se catre usa de sticla purtind inscriptia: DOUGLAS & BLAKE, PROPRIETATI IMOBILIARE.
Ed se opri suflind din greu:
- Stai! Isi trecu limba peste buzele uscate. Eu...
Ruth astepta, calma, ca Ed sa-si stearga fruntea si gitul cu batista.
-Acum e-n ordine?
-Mda! Ed o lua Inainte. Deschise usa de sticla. Domnisoara Evans ridica privirea spre el, incetind sa bata la masina.
-Ed Fletcher! Pe unde-ai umblat, pen¬tru numele lui Dumnezeu?
- Am fost bolnav. Buna, Tom!
Tom se opri si el din lucru.
-Bine-ai venit, Ed. la zi, Douglas tipa dupa scalpul tau. Unde-ai fost pina acum?
-Stiu, stiu... Cu gesturi obosite, Ed se intoarse spre Ruth. Cred ca ar fi mai bine sa intru si sa infrunt scandalul.
Femeia il strinse de brat.
-O sa fie totul bine, stiu asta. Zimbi, scotind in evidenta fulgerul unui sir de dinti albi si sclipirea unor buze rosii. Ne-am inteles? Daca ai nevoie de mine, cheama-ma!
-Asa o sa fac. O saruta usor pe gura.
Multumesc, iubito! Habar n-am ce dracu' s-a-ntlmplat cu mine. Dar acum cred ca totul s-a terminat...
-Uita totul. Te pup!
Ruth se strecura afara din birou, inchizind usa in urma. Ed o auzi cum alearga pe coridor, inspre lift.
- Frumusica fata, exclama Jackie, admirativ.
- Mda, incuvinta Ed, stringiadu-si nodul de la cravata. Cu un aer nefericit, se indrepta spre biroul despartitor, incercind sa-si regaseasca forta interioara. Parca-l si vedea pe Douglas - cu tacalia deasa, roscovana, cu vocea ca de taur, cu chipul schimonosit de furie...
Ed se opri brusc, la intrarea in biroul despartitor. Dintr-o data, ingheta. Biroul despartitor era... schimbat.
Simti cum i se zbirleste parul de pe ceafa. O spaima ca de gheata-l inhata, impiedicindu-1 sa respire. Incaperea era alta. Intoarse capul, incetisor, cuprinzind cu privirea birourile, scaunele, fisierele, ta-blourile...
Peste tot, schimbari. Mici schimbari... Subtile... Ed inchise ochii, apoi ii deschise iarasi, cit putu de incet. ll cuprinse un sen¬timent de alerta - respiratia i se accelera, pulsul ii crescu. Da, bineinteles, totul se schimbase. Nu exista nici o indoiala in privinta asta...
- S-a intimplat ceva, Ed? Intreba Tom.
Toti ceilalti isi intrerupsesera lucrul si-l urmareau acum, curiosi.
Ed nu raspunse. Intra cu pasi lenti in biroul despartitor. Incaperea fusese transformata. Era sigur de asta. Obiectele fusesera modificate. Rearanjate. Nimic evi¬dent - nimic palpabil, pe care sa-1 poti arata cu mina. si totusi, el stia ca asa era... Joe Kent ii iesi in intimpinare, usor nelinistit.
- Ce s-a intimplat, Ed? Arati ca un salbatic. E ceva care...?
Ed il studie din priviri pe Joe. Era diferit. in nici un caz, acelasi. Oare din ce cauza?
Fata! Fata lui Joe era acum mai plina. Iar camasa cu care era imbracat avea dungi albastre. Or, Joe nu purta niciodata camasi cu dungi albastre. Ed examina, tot din pri¬viri, biroul lui Joe. Vazu diverse acte si fac-turi. Nimic neobisnuit. Atit doar ca fusese asezat... mult mai la dreapta. si era mai mare. In nici un caz, acelasi birou.
Tabloul de pe perete... Reprezenta o scena cu totul diferita. Iar lucrurile de deasupra fisierului - unele erau noi, altele disparusera.
Ed privi inapoi, prin usa deschisa. Daca se gindea mai bine, parul domnisoarei Evans era diferit - coafat altfel decit de obicei. Si era mai deschis la culoare...
La fel si Mary, ce-si pilea unghiile, in apropiere de fereastra - arata mai inalta si mai plinuta. Poseta ei, asezata pe birou, dinainte... o poseta rosie, cu impletituri de aceeasi culoare...
- Ai avut... intotdeauna aceasta poseta? intreba Ed.
Mary ridica privirea.
- Poftim?
- Poseta asta... Ai avut-o intotdeauna?
Mary izbucni in ris. lsi netezi rusinoasa fusta in jurul coapselor bine facute, in timp de genele ei lungi se zbateau cu modestie.
- De ce, domn'Fletcher? Ce vreti sa ziceti?
Ed batu in retragere. El stia, chiar daca ea nu. Fusese refacuta... Schimbata... Poseta, hainele, figura, tot ceea ce avea legatura cu persoana ei. Nimeni dintre cei de fata nu stia - doar el. Gindurile i se invirteau nebuneste. Cu totii fusesera schimbati. Erau, cu totii, diferiti. Fusesera remodelati, transformati... Subtil - dar urmele erau acolo, vizibile.
Cosul de hirtii... Era mai mic decft eel dinainte. Jaluzelele geamurilor... erau albe, nu crem. Tapetul de pe pereti nu mai avea acelasi desen. Intrerupatoarele de lumina"...
Schimbari subtile, nesfirsite.
Ed se inapoie in biroul despartitor. Ridica mina si ciocani la usa lui Douglas.
-Intra!
Ed apasa pe clanja, apoi ramase tn pragul usii. Nathan Douglas ridica privirea, nerabdator.
- Domnule Douglas..., incepu Ed sa spuna. Intra in camera, cu pasi nesiguri - si se opri.
Douglas, nici el, nu mai era acelasi. Ab¬solut deloc. Intreaga incapere se schimbase: carpetele, draperiile.... Biroul era acum din stejar, nu din mahon. si Douglas insusi...
Douglas era mai tinar, mai zvelt. Parul - castaniu. Pielea nu mai arata atit de rosie. fata-i era mai neteda, fara riduri. Barbia -remodelata. Iar ochii - verzi, in loc de negri. Era cu totul alt om... si totusi, Douglas -unul diferit insa. O noua versiune!
- Ce este? intreba Douglas, nerabdator. Aa, iata-te, in sfirsit, Fletcher! Unde-ai fost azi-dimineata?!
Ed se dadu inapoi. Repede... Trinti usa si traversa grabit biroul despartitor. Tom si domnisoara Evans ridicara nasul din hirtii, privindu-1 uimiti. Ed trecu pe linga ei si, cu o smuncitura, deschise usa de la hoi.
- Hei, striga Tom. Ce...?
Ed o porni precipitat de-a lungul coridorului, cu groaza tresaltindu-i in adincul inimii. Trebuia sa se grabeasca! Fiindca vazuse. Nu mai avea timp. Ajunse la lift si apasa in nestire pe buton.
Nu mai era timp...
Alerga in directia scarilor si incepu sa coboare. Ajunse la etajul doi. Spaima lui crescu. Totul era o chestiune de secunde. Secunde!
Telefonul public... Ed se napusti in cabina. Inchise usa, trintind-o in urma lui. Cu gesturi violente, arunca in fanta aparatului o fisa si forma numarul. Trebuia sa sune la politie! Tinu receptorul la ureche, in vreme ce inima i se zbatea nebuneste.
Sa-i previna. Despre schimbari. Cineva modifica realitatea, alterind-o. Avusese dreptate. Oamenii invesmintati in alb... cu echipamentul lor... plimbindu-se prin cladire...
- Alo! striga Ed, cu voce ragusita. Nici un raspuns. Nici un biziit. Nimic...
Ed privi ca un nebun prin usa cabinei. si se pleca, invins. Incet, foarte incet, aseza receptorul in furca.
Nu se mai afla la etajul al doilea. Cabina telefonului se ridica, lasind in urma palierul, ducindu-1 cu ea, tot mai repede si mai repede... Se inalta, nivel dupa nivel, miscindu-se cu repeziciune, in tacere.
Apoi cabina trecu prin acoperisul blocului si iesi in plina lumina a soarelui. Viteza ei incepu sa creasca. Dedesubt, pamintul incepu sa se departeze. Cu fiecare clipa, cladirile si strazile deveneau tot mai mici. Departe, sub el, pete minuscule se scurgeau in graba - oameni si masini, ale caror dimensiuni scadeau vazind cu ochii.
Un strat de nori se interpuse intre cabina teiefonica si pamint. Ed inchise ochii, innebunit de spaima. Se agaja cu dis-perare de minerele usii.
Acum, cabina urea din ce in ce mai repede. Undeva, jos, mult dedesubt, pamintul abia se mai vedea.
Ed privi inspaimintat spre cer. Unde? Incotro mergea? Unde-1 ducea cabina?
Statea tinindu-se strins de minerele usii, asteptind...

* * *

Functionarul dadu din cap, concis.
- In regula, el e. Elementul in discutie.
Ed Fletcher privi in jur. Se afla intr-o incapere uriasa. Marginile acesteia se pierdeau in niste umbre neclare. In fata lui, in picioare, un barbat cu niste hirtii si niste registre sub brat il cerceta printr-o pereche de ochelari cu rama de otel. Era un omulet nervos, cu privire agera, purtind guler de plastic, un costum bleu-jandarm, vesta si ceas cu lant. In picioare avea niste pantofi negri, luciosi. Si, in spatele lui...
Un batrtn sedea linistit, intr-un imens fotoliu nou. ll urmarea pe Fletcher calm, cu ochii lui albastri, blinzi si obositi. Un fior ciudat fl strabatu pe Ed. Nu era frica; mai curind o vibrate rasunindu-i prin oase - un sentiment adinc de uimire amestecata cu fascinatie.
- Unde... ce este locul asta? intreba el, cu glas stins. inca se simtea ametit, dupa rapida lui ascensiune.
: Fara intrebari! pufni suparat omuletul eel nervos, ciocanind cu creionul in cartile de sub brat. Te afli aici ca sa raspunzi, nu ca sa pui intrebari!
Batrinul se misca abia perceptibil.
Ridica o mina.
-Voi vorbi eu cu elementul, singur, spuse el.
Avea o voce joasa, care vibra si bubuia prin incapere. Din nou, valul de veneratie uimita fl strabatu pe Ed.
-Singur? Omuletul se dadu inapoi, stringindu-si in brate cartile si hirtiile. Da, desigur... li arunca lui Ed Fletcher o privire ostila.
-Sint multumit ca, in cele din urma, a fost retinut. Atita truda si necaz doar pentru...
Disparu printr-o usa, care se inchise neauzit in urma lui. Ed si Batrinul ramasera singuri.
- Te rog sa iei loc, zise Batrinul.
Ed gasi un scaun. Se aseza neindeminatic, cu gesturi precipitate. Isi scoase tigarile, apoi le viri la loc.
-S-a intimplat ceva? intreba Batrinul.
-Tocmai am inceput sa inteleg.
-Ce sa injelegi?
- Ca sint mort.
Batrinul zimbi usor.
-Mort? Nu, nu esti mort. Esti doar....in vizita. Un eveniment neobisnuit, dar cerut de imprejurari. Se apleca in directia lui Ed. D-le Fletcher, te-ai virit singur in asa ceva.
-Mda, fii de acord Ed. As avea sa stiu despre ce e vorba. si cum s-a intfmplat...
-N-a fost vina noastra. Esti victima unei erori Functionaresti. S-a facut o greseala - nu de catre dumneata. Dar care te priveste.
- Ce greseaia? Ed isi masa fruntea, obosit. Eu... eu am dat peste ceva. Am vazut totul. Ceea ce nu era de asteptat sa vad...
Batrinul aproba din cap.
- Intocmai. Ai vazut ceva ce nu era de asteptat sa vezi - ceva despre care putine elemente stiu, darmite sa mai fie si martore.
-Elemente?!
-Un termen oficial. Sa trecem peste el. S-a facut, deci, o greseala, dar speram s-o rectificam. Speranta mea este ca vom...
-Oamenii aceia, il intrerupse Ed. Mormane de cenusa uscata... Gri... Ca si cum ar fi fost morti. Numai ca era pretutindeni: pe scari, pe pereti, pe podea... nici un fel de culoare a vietii.
- Acel Sector fusese temporar dezenergizat. In acest fel, ajustorii puteau sa intre si sa efectueze schimbarile.
-Schimbarile... Ed dadu din cap. E- adevarat, cind m-am intors, mai tirziu, totul era iarasi viu. Dar nu in acelasi mod. Arata in intregime diferit.
-Ajustarea a fost finalizata pina la ora prinzului. Echipa si-a terminat treaba si a re-energizat Sectorul.
-Inteleg, murmura Ed.
-Dumneata trebuia sa te afli in inte-
riorul Sectorului, cind a inceput ajustarea. Din pricina unei erori, n-ai fost acolo la vreme. Ai ajuns exact in toiul operatiunii. Ai fugit, iar cind te-ai intors totul se terminase. Dar ai vazut cele intimplate - si n-ar fi trebuit. Dimpotriva, in loc sa fii martor, ar fi trebuit sa constitui o parte a procesului de ajustare, ca si ceilalti, trebuia sa fii supus anumitor schimbari.
Sudoarea acoperi fruntea lui Ed Fletcher. Si-o sterse. Stomacul i se strinse. Facu un efort urias si-si drese glasul.
- Realizez imaginea.
Vocea aproape ca nu i se auzi. O premonitie paralizanta ii strabatu corpul.
-Trebuia sa fiu schimbat odata cu ceilalti. Banuiesc, insa, ca ceva nu a mers...
-Nu a mers. A aparut o greseala. Iar acum exista o problema serioasa... Ai vazut aceste lucruri. stii prea multe. si nu esti coordonat cu noua configuratie...
-Dumnezeule! murmura Ed. Bine, nu voi spune nimanui.
O transpiratie inghetata i se scurgea pe trup. Reveni: Puteti conta pe asta. Sint la fel de bun ca si cum m-ati fi schimbat.
- Ai povestit deja cuiva, zise glacial Batrinul.
-Eu? Ed clipi repede din ochi. Cui?
-Sotiei...
Pe Ed il apuca tremuratul. Culoarea ii disparu din obraji, dindu-le o tenta de un alb bolnavicios.
-Asa e... Am facut-o.
-Sotia dumitale stie. Fata Batrinului se strimba minioasa. O femeie... si dintre toate lucrurile sa-i spui tocmai despre...
- N-am stiut! Ed se dadu inapoi, simtind cum il cuprinde panica. Dar stiu acum. Puteti conta pe mine. Con-
siderati-ma schimbat.
Ochii albastri, batrini, il scrutara patrunzatori, cercetindu-i toate adincurile fiintei.
-Erai gata sa chemi politia. Voiai sa informezi autoritatile...
-Dar nu stiam cine face schimbarea.
-Acum stii. Procesul natural trebuie suplimentat - ajustat, pe ici, pe colo. Tre¬buie facute corectii. Iar noi sintem pe deplin autorizati sa facem asemenea lucrari.
Echipa noastra de ajustare indeplineste o opera vitala.
Ed isi aduna ultimele ramasite de curaj.
- Si totusi... aceasta ajustare deosebita
- Douglas, biroul.... Sint convins ca are un scop important.
Batrinul flutura din mina. In spatele lui, printre umbre, o imensa harta incepu sa straluceasca. Lui Ed i se taie respiratia. Marginile hartii se pierdeau in obscuritate. Vazu un paienjenis fara sfirsit de sectiuni in detaliu, o refea de patrate ce straluceau cu o lumina albastra. La intervale constante, luminile isi schimbau locul.
-Tabloul Sectoarelor, il informa Batrinul. Ofta, obosit. O munca descurajanta. Citeodata ne intrebam cum vom putea continua in perioada urmatoare. Dar trebuie s-o facem. Pentru binele tuturor. Pentru binele fiecaruia.
- Schimbarea. In.... in Sectorul nostru?...
- Biroul la care lucrezi se ocupa de proprietati imobiliare. Fostul Douglas era un om priceput, dar care devenea cu rapidiate infirm. Sanatatea lui fizica il cam parasise... In citeva zile, lui Douglas i se va oferi sansa de a cumpara o intinsa zona forestiera, necalcata inca de om, in vestul Canadei. Pentru asta, va fi nevoie de o mare parte a averii lui. Un Douglas mai
batrin, mai pujin viril, ar ezita, odata venita vremea. Este necesar ca el sd nu ezite. Tre¬buie sa cumpere zona respectiva, apoi s-o defriseze imediat. si doar un om tinar - Douglas mai tinar - ar intreprinde una ca asta.
Cind pamintul va fi eliberat de padure, vor fi descoperite unele ramasite antropologice. Ele au fost deja amplasate acolo. Douglas va inchiria acest teren guvernului Canadian pentru o studiere stiintifica. Ramasitele gasite in locul respectiv vor provoca o agitatie internationala in cercurile invatatilor.
Un lanj de evenimente va fi pus in miscare.... Oameni din diferite tari vor veni In Canada sa studieze fosilele. Savantii sovietici, cehi si polonezi vor face, si ei, aceasta calatorie.
Lantul evenimentelor ii va aduna pe acesti oameni de stiinta impreuna, pentru prima data dupa foarte mulji ani. Cercetarea pe plan national va fi temporar uitata, in efervescenta produsa de aceste descoperiri cu caracter... ne-national. Unul dintre savantii sovietici de frunte se va imprieteni cu un om de stiinta belgian. Inainte de a se desparti, ei vor cadea de acord sa-si scrie - bineinteles, fara stirea guvernelor din tarile lor.
Cercul se va largi. Alti savanji, de ambele parji, vor fi atrasi in el. Atunci se va fonda o societate de stiinte. si un numar tot mai mare de oameni educati isi vor dedica o parte crescinda din timpul lor acestei societati internationale. Cercetarea stiintifica pur nationala va suferi o usoara, dar extrem de critica eclipsa. si astfel, tensiunea razboinica se va atenua intrucitva...
Aceasta modificare este vitala. si ea depinde de cumpararea, apoi de defrisarea sectiunii de padure din Canada. Batrinul Douglas n-ar indrazni sa-si asume riscul. Dar noul Douglas si echipa lui ajustata, mult mai tinara, vor indeplini aceasta munca din toata inima si cu tot entuziasmul. De aici pornind, lantul vital al eve¬nimentelor ce se vor extinde va prinde Viata. Iar beneficiarii veti fi voi...
Sigur, metodele noastre pot parea ciudate , indirecte. Poate chiar de neinteles. Dar te asigur ca stim ce facem...
- Am aflat asta, acum - zise Ed.
- Asa, deci... stii foarte multe. Mult prea multe. Nici un element n-ar trebui sa posede asemenea cunostinte. Poate c-ar fi bine sa chem aici o echipa de ajustori...
O imagine se forma imediat in mintea lui Ed: nori gri, zvircolindu-se, barbati si femei de culoare cenusie. Se infiora.
- Ascultati, croncani el. O sa fac orice. Absolut orice. Numai sa nu ma dezenergizati! Sudoarea ii curgea siroaie pe fata. De acord?
Batrtnul statu o clipa in cumpana.
-Poate ca s-ar putea gasi vreo alter¬nativa. Exista o alta posibilitate...
-Care? tntreba Ed, nerabdator. Care anume?
Batrlnul vorbi incet, ginditor.
-Daca-ti dau voie sa te intorci, juri sa nu vorbesti niciodata despre cele intimplate? Juri sa nu dezvalui nimanui lucrurile pe care le-ai vazut? Cele pe care le stii?
-Sigur ca da! bolborosi nerabdator Ed, simtind cum o usurare nevazuta il inunda. Jur!
-A! Sotia dumitale... Nu trebuie sa mai stie nimic in plus. Trebuie sa creada ca totul a fost doar o criza psihica trecatoare - o evadare din realitate.
-Asta si crede...
- Atunci trebuie sa continue tot asa.
Ed nu se dadu batut.
- O sa am grija ca ea sa creada in continuare ca a fost doar o aberatie mentala. Nu va sti niciodata ce s-a intimplat in reali¬tate.
-Esti sigur ca poti ascunde adevarul fata de ea?
-Evident! zise Ed, plin de incredere. Stiu ca pot s-o fac!
-Prea bine! Batrinul aproba incetisor din cap. O sa te trimit inapoi. Dar nu tre¬buie sa povestesti nimanui! Vocea i se intensifica vizibil. Tine minte: in cele din urma, ai sa te intorci la mine - Toti o fac, de
fapt - si soarta ta nu va fi deloc de invidiat, daca...
-N-o sa-i povestesc, zise Ed, asudind. Promit! Ai cuvintul meu in legatura cu asta. Pot s-o duc de nas pe Ruth. Asa ca nu mai sta pe ginduri...

* * *

Ed ajunse acasa la apusul soarelui.
Clipi din ochi, ametit inca din pricina coboririi. Pentru o clipa, ramase in picioare pe caldarim, ca sa-si recapete echilibrul si sa-si traga sufletul. Apoi, o porni repede pe alee.
Deschise usa si patrunse in casuta verde cu stucaturi.
- Ed! Ruth veni in goana, cu fata schimonosita de lacrimi. ll incolaci cu bratele,
agatindu-se strins de el. Unde naiba umbli?
- Unde? murmura Ed. La birou, bineinteles.
Ruth se dadu inapoi, brusc.
- Nu, n-ai fost la birou!
Vagi circei de neliniste pusera stapinire peEd.
-Bineinteles ca acolo am fost... Unde in alta parte?
-L-am sunat pe Douglas, pe la ora trei. Mi-a spus ca ai plecat, te-ai dus sa te plimbi. Practic, ai iesit aproape imediat dupa mine. Eddie...
Ed o batu usurel pe umar, cuprins de agitatie.
- Ia-o-ncetisor, iubito! lsi descheie nasturii de la haina.Totul e in regula, pricepi?
Lucrurile sint in perfecta regula.
Ruth se aseza pe un brat al canapelei. Isi sufla nasul si se sterse la ochi.
- Dac-ai sti cit de ingrijorata am fost!
Puse batista deoparte si-si incrucisa bratele. Vreau sa stiu unde-ai fost!
Nelinistit, Ed isi agata haina in dulap. Apoi, se apropie si-si saruta nevasta. Buzele ei erau reci ca gheaja.
- Am sa-ti povestesc totul despre asta. Dar ce-ai spune dac-am minca ceva, mai intii? Sint mort de foame...
Ruth il cerceta cu multa atentie. Se ridica de pe bratul canapelei.
- Sa ma.schimb si-o sa pregatesc ime¬diat cina.
Intra grabita in dormitor si-si scoase pantofii si ciorapii. Ed o urma.
-N-am vrut sa te ingrijorez, spuse el, cu grija. Dupa ce-ai plecat astazi, mi-am dat seama ca aveai dreptate.
-Oh? Ruth isi descheie bluza si fusta, asezindu-le pe un umeras. Dreptate, in legatura cu ce?
-Cu mine. Ed isi confectiona un suris larg, pe toata fata. Cu ceea ce... s-a intimplat!
Ruth isi agata si furoul pe umeras. Isi privi intens sotul, in vreme ce se caznea sa-si traga o pereche de jeans, strinsi pe coapse.
- Continua, te rog, continua...
Venise momentul. Acum, ori nicio¬data! Ed Fletcher isi aduna toate fortele si-si alese cu grija cuvintele.
- Mi-am dat seama, se confesa el, ca tot lucrul ala afurisit se afla doar in mintea mea. Ai avut dreptate, Ruth! In intregime, dreptate! Si stiu, acum, ce-a provocat totul!...
Ruth isi puse o bluza de bumbac, ale carei poale le viri in pantaloni.
- Da? si care-a fost cauza?
. - Suprasolicitarea de la slujba!!!
-Suprasolicitarea ?!?
-Am nevoie de o vacanja. N-am mai avut asa ceva de ani de zile. Nu mi-e min¬tea la treaba, zau. Am visat cit a fost ziua de lunga. O spuse tare, dar cu inima in git. Am nevoie sa plec undeva. La munte,
poate. Sa pescuiesc bibani. Sau.... Cauta frenetic, prin minte, o idee. Sau...
Cu un aer ameninjator, Ruth se apropie de el.
-Ed! rosti, cu voce ascujita. Uita-te la mine!
-Ce s-a intimplat? Panica iI coplesi. De ce ma priwesti asa?
- Unde-ai fost azi dupa-amiazd?
Zimbetul lui Ed se sterse ca prin farmec.
-Ti-am spus;, am fost sa fac o plimbare. Nu ti-am povestit? O plimbare pe jos. Ca sa meditez asupra lucrurilor.
-Nu ma minti, Ed Fletcher! Stiu cind ma minti! Lacrimile reaparura in ochii lui Ruth. Sinii i se ridicau si coborau precipitat sub bluza de bumbac. Recunoaste: n-ai fost la plimbare!
Ed se bilbii neputincios. Sudoarea-i tisni prin toti porii trupului. Se rezema neajutorat de usa
- Ce vrei sa spui?
Ochii negri ai lui Ruth scaparara de minie.
- Da-i drumul! Vreau sa stiu unde-ai fost! Spune-mi! Am dreptul sa stiu. Ce s-a
intimplat, in realitate?...
Ed batu in retragere, inspaimintat. Toata hotarirea lui de pina atunci se topi precum ceara. Lucrurile o luasera razna...
-Pe cuvint, am iesit la o...
-La o...! Spune-mi! Unghiile ascutite ale lui Ruth i se infipsera in brat. Vreau sa stiu unde ai fost - si cu cine ai fost!
Ed deschise gura. Incerca sa zimbeasca, dar fata refuza sa raspunda la comenzi.
-Nu stiu ce vrei sa spui...
-Ba stii! Cu cine-ai fost? Unde v-ati dus? Spune-mi! Tot aflu, mai devreme sau mai tirziu...
Nu exista nici o scapare. Era invins - si stia asta. Nu se mai putea ascunde de ea. Disperat, se eschiva, rugindu-se pentru inca putin timp. Dac-ar putea so distraga, sa-i abata atentia asupra altui lucru... Sau, macar, daca ea s-ar fi intrerupt, fie si pen¬tru o secunda. Putea inventa ceva - o poveste mai buna. Timp.... avea nevoie de timp...
- Ruth, trebuie sa ma...
Deodata, se auzi galagie: latratul unui ciine, stirnind ecouri prin casa intunecata. Ruth abandona subiectul de pina atunci, dind repede din cap.
-Asta-i Dobbie... Cred ca vine cineva.
Se auzi soneria de la intrare.
-Tu sa stai aici! Ma tntorc imediat...
Iesi to fuga din camera, apoi alerga la usa principala.
- Ei, dracie!
Deschise usa.
- Buna seara! Un tinar incarcat de sus pina jos cu diferite obiecte pasi iute
inauntru, zimbindu-i larg lui Ruth. Sunt de la Compania de aspiratoare "Ritualul maturatului"...
Ruth se incrunta, nerabdatoare.
-Uitati ce e, noi tocmai eram pe cale sa ne asezam la masa....
-Oh, n-o sa va retin decit un moment.
Tinarul aseza pe jos aspiratorul si accesoriile sale, care scoasera un scrisnet metalic. Cu gesturi rapide, desfasura un lung prospect ilustrat, infatisind un aspirator in actiune.
- Acum, daca ati avea amabilitatea sa tineti putin asta, pina ce eu conectez as¬piratorul...
Se agita fericit de colo-colo, scotind din priza televizorul, bagind in loc aspiratorul, impingind la o parte scaunele ce-i stateau in cale...
- Am sa va arat mai intii curatitorul de draperii, zise el. Atasa un furtun si o duza la carcasa mare, stralucitoare, a aspiratorului. Acum, daca veti lua loc, va voi demonstra cum functioneaza fiecare dintre aceste accesorii extrem de usor de minuit. Vocea lui, debordind de fericire, se ridica peste uruitul aparatului. Veti observa, spuse el, ca...


* * *


Ed Retcher se aseza pe marginea patului. Bijbii prin buzunare pina-si gasi tigarile, isi aprinse una, apoi se lasa pe spate, sprijinindu-se de perete si oftind usurat.
Privi in sus, cu o expresie de recunostinta pe chip.
- Multumesc, zise el incetisor. In definitiv, cred c-o sa ne descurcam noi... Iti multumesc de mii de ori!




.  | Индекс








 
shim Дом литературы shim
shim
poezii  Поиск  Agonia.Net  

Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Политика публикации и конфиденциальность

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!