agonia
russkaia

v3
 

Agonia.Net | Правила | Mission Контакт | Зарегистрируйся
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Тексты того же автора


Переводы этого текста
0

 Комментарии членов сайта


print e-mail
Просмотревшие: 6593 .



Navele fantomă
проза [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
по [Colin_Forbes ]

2010-06-16  | [Этот текст следует читать на // Русском romana]    |  Submited by NC



NOTA AUTORULUI
Toate personajele cărții sunt create de imaginația autorului și nu au nici o legătură cu persoane în viață. De asemenea, toate casele, reședințele, organizațiile internaționale și companiile sunt invenții.
PROLOG
Paula Grey nu observă nimic sinistru. La început...
Ceața de noiembrie de deasupra își întindea alene degetele umede peste fața ei. Stătea în picioare la marginea portului de ambarcațiuni Lymington, de pe coasta de sud a Marii Britanii, cu fața spre invizibila insulă Wight. Era ora opt și era singură în întunericul serii. Atmosfera o înfiora pe măsură ce ceața se îndesea devenind o negură deasă. Se auzea doar zgomotul valurilor ce se rostogoleau peste peretele de stâncă de dedesubt și pufăitul înăbușit al micii bărci cu motor, care îl ducea pe bunul ei prieten, Harvey Boyd, din ce în ce mai departe în largul mării, pe Solent.
Calculă că nu făcuse mai mult de o sută de iarzi de la malul la care se aflau acostate o sumedenie de iahturi particulare acoperite pentru iarnă cu plastic albastru. Din barca cu motor care înainta pe canal, nu mai rămăsese decât un contur neclar.
Avuseseră o mică discuție în timp ce beau un ultim pahar la Ship Inn. Paula încercase să-l oprească să se îmbarce pentru un voiaj atât de periculos. Voise apoi să-l convingă s-o ia cu el.
- în nici un caz, îi răspunsese el scurt.
- Dar tocmai ai spus că nu este deloc riscant.
- Nu știu ce este acolo. O navă fantomă? Amicul meu George a dispărut îndreptându-se către insulă, pe când traversa canalul.
Blond, bine făcut, înalt de vreo șase picioare, brunet, proaspăt bărbierit, fost membru SAS, clătinase din cap. Paula insistase.
- Te contrazici. Nu e nici un risc. Acum vrei să insinuezi că e ceva ciudat acolo, pe Solent.
12

- Mă întorc într-o oră sau chiar mai puțin. Te găsesc aici. Apoi vom lua o cină elegantă cu Tweed, la Passford House...
Boyd nu era numai fost soldat al forțelor de elită: era și un tehnician expert. El instalase radarul sofisticat din barcă. Deci totul ar trebui să fie în regulă, încercă Paula să se convingă, în timp ce se cocoța pe marginea peretelui ce străjuia marea, strângându-și canadiana în jurul gâtului și aranjându-și mai strâns eșarfa pe cap. Dar nu putea să-și reprime un anume presentiment îngrozitor.
Mâinile îi atinseră binoclul cu infraroșii încolăcit în jurul gâtului. Era prea strâns. Valurile din ce în ce mai mari se izbeau la baza peretelui, împroșcând în jur picături fine. „Harvey m-ar trimite la naiba dacă ar ști că stau aici singură", reflectă ea. Apoi se încruntă.
Ceața se răsucea în vârtejuri, stârnind forme de coșmar deasupra apei. Ar fi putut să jure că văzuse ceva mare mișcându-se ușor. Aerul rece începea să o pătrundă chiar prin haina de vânt. își ridică ochelarii cu mâinile înmănușate. își scoase mănușa dreaptă ca să potrivească focarul, când auzi un zgomot de pași în urma sa. întorcându-se, nu zări nimic altceva decât ceață. Ascultă. Imaginația îi jucase o festă. Se concentra să regleze binoclul.
Valurile de ceață se mișcau, luând forme spectrale. Nimic concret. Nici o navă n-ar fi ieșit în larg într-o astfel de noapte. Undeva, la distanță, un corn de ceață îngâna o tânguire funebră. Farul. Putea auzi încă pufăitul îndepărtat al navei lui Harvey, mișcându-se ușor, croindu-și drum pe canal. Apoi avu primul presentiment autentic al dezastrului.
Un zgomot scrâșnit, înfundat, totuși strident. Un zgomot copleșitor, sfâșietor. îndreptă lentilele în direcția din care credea că venise zgomotul, știind că ceața va împiedica localizarea a ceea ce păruse o coliziune îngrozitoare. Se străduia să țină lentilele drepte.
- Oh, Doamne! Nu! Nu, Harvey... Trecură câteva secunde până să-și dea seama de absența a ceva. Dispăruse pufăitul motorului bărcii. Respira greu, sufocându-se în aerul rece ca gheața. Se lăsă o tăcere înfricoșătoare, punctată doar de loviturile valurilor ce se prăvăleau peste peretele de sub ea. Așteptă.
Părea că trecuseră ore. Dar numai după cincisprezece minute își verifică ceasul cu un gest automat. Instruirea făcută de Tweed o scoase
NAVELE FANTOMA
13
din inerție și își stăpâni groaza. Cincisprezece minute mai târziu, fluxul aduse o formă întunecată acolo jos, la baza peretelui. Un corp. înțelese imediat că era un cadavru, deși nu-l putea vedea bine.
Picioarele încălțate în ghete o purtară ușor înapoi, de-a lungul marginii peretelui, ținând pasul cu obiectul plutitor. Paula se mișca asemenea unui robot. Marea împingea cadavrul dinspre canal spre perete. Apoi se îngrozi din nou. Marea începuse să se retragă.
Dar o parte a curentului continua să împingă corpul spre țărm. De la marginea peretelui pornea spre fluviu o platformă pietruită - o rampă de unde erau lansate la apă navele. Numai în cazul în care curentul ar fi adus îngrozitorul corp plutitor în apropierea ei, Paula - era sigură - l-ar fi putut trage pe țărm.
își grăbi pașii pentru a ajunge prima la platformă. Băgă binoclul în buzunar și alergă aplecându-se spre piciorul rampei. Valurile se spărgeau și apa se revărsa peste ghetele ei. Cadavrul plutea spre rampă sub linia apei. Orbecăi un timp și prinse un braț înfășurat într-o mânecă familiară, acum îmbibată cu apă.
Se forță să tragă cadavrul, luptându-se cu marea acaparatoare ce părea că vrea să-și tragă înapoi obscena captură. în ciuda frigului, o trecură nădușelile pe când îl sălta cu greu pe rampă, apoi îi dădu drumul gâfâind.
Obosită și udă până la piele, bâjbâi după lanterna de buzunar. Ezită înainte să o aprindă. „Trebuie să o faci", își spuse cu voce tare, scrâșnind din dinți. Raza luminii se opri pe fața lui Harvey Boyd, care avea acum șuvițe de păr lipite de craniu. Ochii îi rămăseseră deschiși, fără vedere. Urechea dreaptă și o fâșie de piele îi fuseseră retezate.
Inspiră o gură de aer înăbușindu-și senzația de greață. Era oribil. își spuse din nou cu voce tare. „Trebuie să telefonezi la Căpitănia Portului. Ai văzut doar un cadavru!" Parcă prinsese rădăcini în acel loc. Nu voia să-l lase descoperit în ceață și frig. Și se rugă lui Dumnezeu să-l găsească pe Tweed la Passford House.
- Corpul a fost încărcat intr-o ambulanță. îl duc la morga din Southampton. Ne pierdem timpul aici, spuse căpitanul activ al portului.
Se numea Walford, era solid, cu fața bătută de vânturi și cu o bărbie proeminentă. Tweed îl studie înainte de a-i răspunde. Tweed, director adjunct al SIS, era un tip de înălțime și greutate medie. De o vârstă incertă, purta ochelari cu rame din os și era genul de bărbat pe lângă care treci pe stradă fără să-l observi, o trăsătură pe care el o socotea folositoare în profesia sa. Se degaja însă din întreaga sa înfățișare o forță de atracție. Walford îi găsi privirea tulburătoare.
- Aș vrea să văd corpul acela acum, propuse Tweed.
- Pentru ce? Cine sunteți? N-aveți nici un drept!
Walford era agresiv. Stăteau în biroul corect mobilat dintr-o clădire mare, albă, situată în apropierea platformei și în spatele portului. Paula îi telefonase lui Tweed în camera lui de la hotelul Passford House, iar el se afla, zece minute mai târziu, în mașină, îndreptân-du-se spre Lymington.
Dinții îi clănțăniseră în timpul scurtei sale convorbiri telefonice și recunoscuse că era complet udă. înainte de a pleca de la Passford House, Tweed aruncase un prosop pe radiatorul fierbinte, se dusese în camera ei, folosind cheia pe care ea i-o lăsase la plecare și, deschizând rapid sertarele, strânsese câteva schimburi curate, un sveter, o fustă și un trenci căptușit. îngrămădi prosopul într-o geantă izolantă pentru a-i menține căldura.
Bob Newman, celebrul corespondent străin, se întorsese pe neașteptate chiar înainte ca Tweed să părăsească Passford House. El îl adusese pe Tweed cu Mercedes-ul său model 28oE până la sediul Căpităniei Portului. Acum se afla afară, cercetând locul unde se petrecuse tragedia .
- Totuși, ar fi bine să arunc o privire asupra corpului. îlcunosc pe Harvey Boyd, insistă Tweed calm.
- Prieten? Atunci îl puteți vedea la morgă...
- Pot să-ți ordon să oprești ambulanța aceea. Pot chiar s-o aduc înapoi, aici, imediat, prin radio. Tweed începuse să se simtă agasat de Walford. Sunt în Serviciul Special...
Scoase legitimația falsă în sala mașinilor de la cartierul general din Londra. Walford luă legitimația se uită lung la ea, iar gura i se strânse de ciudă.
- N-am mai văzut niciodată așa ceva pe aici...
- Vezi acum. N-ar fi mai bine să te miști și să oprești ambulanța aceea?
NAVELE FANTOMA
- Domnișoara Grey a identificat deja corpul, spuse Walford cu jumătate de gură în timp ce ieșeau în ceața înghețată de afară.
- O a doua identificare nu strică.
In interiorul ambulanței, la cererea lui Walford, unul din însoțitori trase deoparte cearșaful care acoperea cadavrul întins pe targa. Tweed privi corpul și fața răvășită, cu o privire inexpresivă. Dar în sinea sa era șocat.
Părăsind SAS, Harvey Boyd se pregătea să intre în SIS. Trecuse prin toate cursurile severe de antrenament menite să înfrângă un om sub presiune. Fuseseră teste de rezistență fizică. Mai târziu trebuise să facă față neînduplecatelor examene psihologice. Acum, când ar fi putut să-și servească din nou țara, se ducea să sfârșească pe o lespede mortuară înghețată, ciopârțit de un patolog.
- Este Harvey Boyd, spuse Tweed scurt. Aș dori să aleg chiar eu patologul. Pe Warn Southampton. Am această calitate...
Sări pe neașteptate din ambulanță, lăsându-l în urmă pe Walford, și intră în clădire. Paula deschise o ușă și intră îmbrăcată în hainele aduse de Tweed; pe cele ude le băgase într-o geantă de plastic. Se aruncă în brațele lui Tweed, în timp ce Newman intrase cu câțiva pași înaintea lui Walford.
- Tweed, ești atât de drăguț, rosti ea pe nerăsuflate. Eram înghețată. Prosopul acela cald a fost o adevărată fericire. Și faptul că mi-am schimbat hainele...
- Trebuie să fii încă în stare de șoc, spuse Tweed. O băutură caldă ți-ar prinde bine, dar fără alcool.
- Domnul Walford mi-a oferit ceva, pentru că l-am rugat. O ceașcă de cacao aburindă.
Cu spatele la ceilalți doi bărbați, își lăsă capul pe umărul lui, și Tweed îi surprinse licărirea ironică din ochii cenușii. Numai un om ca Walford ar fi putut-o servi cu cacao, pe care n-o putea suferi.
- Nu cred că avem nevoie de presă aici, mormăi Walford privind chiorâș spre Newman.
- E un asociat apropiat de-al meu, îi răspunse Tweed sec.
N-avea nici un sens să-i explice că Newman fusese răsverificat în anii din urmă și că lucrase împreună cu Tweed la o serie de misiuni secrete. Dar căpitanul portului nu renunțase. Continua să se uite la corespondentul străin cu o privire scrutătoare.
Văzu un bărbat de aproape patruzeci de ani, înalt de vreo cinci picioare, proaspăt bărbierit, atletic în mișcări, cu păr castaniu, privire ageră și o față ce sugera tărie de caracter. Walford îi văzuse, în urmă cu câțiva ani, fotografiile în ziare, deasupra reportajelor despre diverse evenimente din întreaga lume. Bob Newman scrisese o carte, un best-seller-bombă, Kruger: The Computer That Failed. îladusese o avere, iar acum putea face tot ce dorea. Walford făcu o grimasă.
- Poliția va dori să obțină o relatare a cazului de la doamna Grey. Eu însumi am nevoie de unele detalii...
- Șeful poliției, Mark Stanstead, îmi este prieten, interveni Tweed. Îi va povesti totul chiar lui.
- Și-apoi, continuă ezitând Walford, mai e și problema informării rudelor...
- Era văr de departe cu Sir Gerald Andover, de fapt unica sa rudă, îl informă Tweed. E întâmplător o cunoștință de-a mea. Locuiește pe drumul spre New Forest. Îi știți adresa? Bine. Spuneți-ne cum se ajunge acolo și mergem chiar acum.
- Vreau să vă spun un singur lucru, domnule Walford, spuse deodată Paula. Chiar înainte ca motorul bărcii lui Harvey - a domnului Boyd - să se oprească, am văzut conturul vag al unui vas mare care venea prin ceață în amonte. Cel puțin așa părea...
- Presupun că e epuizată în urma celor întâmplate, zise Walford privind spre Tweed.
- Atunci și eu sunt la fel de epuizat. Las-o să termine, scrâșni Tweed.
- Oricum, o formă vagă, continuă Paula. Dar am văzut ceva.
- Nimic altceva nu se afla în această noapte pe fluviu, insistă Walford. Poate vi s-a părut.
- O, chiar așa? Paula era furioasă. Crezi că Harvey Boyd a tras cepul de la propria sa barcă și apoi și-a retezat o parte a capului?
- A fost un prost și un inconștient să se aventureze în larg pe o vreme ca asta...
- Poate că a fost nebun, dar a fost unul brav, răcni ea. A ieșit, pentru că un camarad de-al său, George Stapleton, a dispărut acum o lună
NAVELE FANTOMA
mergând spre insula Wight cu iahtul său. Pur și simplu, a dispărut. Nu s.a găsit nici o urmă a epavei. Reține că asta s-a petrecut acum o lună. Sau poate nu te ajută memoria?
- Nu e nevoie să...
- Și pentru că tot veni vorba, câte vase au mai dispărut în zona asta anul trecut?
- Nu sunt computer...
- Deci au avut loc și alte dispariții misterioase? Aș vrea să știu câte. Vă rog. Ați putea verifica documentele.
- Presupun că aș putea...
- Atunci faceți-o imediat. Acum! interveni Tweed.
- Sunt cinci toate, spuse Walford, nemulțumit că trebuia să admită faptul. Asta dacă poveștile prostești legate de o mulțime de navigatori de iahturi, care ne folosesc portul în căutare de taxe reduse de ancoraj, au vreo noimă... Proastă afacere.
- O, Doamne! exclamă Newman vorbind pentru prima oară. Rău de industria turismului. Se reia vechiul sindrom Jaws.
- Nu sunt rechini pe aici, îl întrerupse Walford.
Se întinse după un registru vechi, roșu, dintr-un sertar și începu să-l răsfoiască. Newman părea mânios.
- N-or fi rechini, dar există teribilele meduze.
- Din câte văd din dosar, nimic nu are de-a face cu cazul din această seară.
- Dă-ne doar datele detaliate și analizăm după aceea, îi spuse Tweed.
- La mijlocul lui octombrie, începu Walford, un anume George Stapleton a plecat cu iahtul său spre Wight, pe o ceață foarte deasă. N-a mai ajuns la Yarmouth. Nu s-a găsit epava. întoarse câteva pagini și reluă: Ar trebui să luați legătura cu comandantul portului pentru o treabă ca asta.
- Unde e? îl întrebă Paula.
- în vacanță în străinătate. Îi țin doar locul până se întoarce. Iată. La începutul lui februarie, anul acesta, doi puști au navigat pe Solent, separat, la un interval de vreo două săptămâni. Nici unul din ei nu s-a mai întors. Nici o epavă.
- Cum era vremea? interveni Tweed.
- Ceață deasă. Idioții... ridică privirea, dar văzând privirea Paulei schimbă maniera relatării. Nici unul dintre acești navigatori n-a ținut seama de condițiile vremii. Asta este valabil și pentru cel de-al cincilea care este Harvey Boyd al vostru. Un tip de vârstă mijlocie numit Benton, prieten de-al lui Sir Gerald Andover, spuse el privindu-l pe Tweed. A ieșit pe la începutul lui februarie într-o mică barcă cu motor. Și - înainte de a mă mai întreba - era, de asemenea, ceață deasă. Nu s-a mai auzit nimic nici despre el când a ieșit pe fluviul Beaulieu.
- Cinci ambarcațiuni dispărute într-un an? Tweed accentua nota de neîncredere. în mod sigur s-au făcut investigații? S-au pus întrebări?
- Se repetă. Walford închise cu o pocnitură dosarul, păstrând pe chip aceeași expresie încăpățânată.
- în anii precedenți, mult timp n-am avut nici un singur accident. Cam mulți puștani își pot permite iahturi în zilele noastre.
- Benton n-a fost un puștan, sublinie Tweed.

- Pentru că tot mi-ați amintit. N-ar trebui să-i dați un telefon lui Sir Gerald Andover, având în vedere că e singura rudă a lui Boyd?
- Nu se transmit prin telefon astfel de știri când ești destul de aproape s-o faci personal. Și dumneata ai să ne arăți cum putem ajunge la el acasă. Bănuiesc că se vor face cercetări pentru a se găsi epava bărcii lui Boyd.
- Paza de coastă a fost deja informată. O privire triumfătoare apăru în ochii lui Walford.
- Desigur că nu vor putea ieși în noaptea asta. Ceața se înrăutățește. Și uite, am aici o hartă pe care am să vă însemn locul unde îl veți găsi pe Andover. Nu e ușor să te descurci în pădure.
Puse la loc dosarul și scoase o hartă pe care o întinse pe masa de lemn. Luă un pix și se uită surprins la Paula care stătea în picioare lângă el.
- Sunt o bună navigatoare. Pe pământ, cel puțin, îi explică ea.
- Vă întoarceți la Lymington și o luați spre Brockenhurst...
Pixul său urmări traseul destul de încâlcit, avertizând-o că ar putea rătăci ușor drumul. Ea îi mulțumi și luă harta.
- Poliția... continuă el în timp ce musafirii săi se grăbeau spre ieșire.
- Þi-am spus că o să iau legătura cu comandantul-șef, îi aminti Tweed. Iți mulțumesc pentru sprijin. în fața clădirii mari se vedea o mașină parcată în ceață. Tweed îi împrumutase Ford-ul Paulei ca să-l aducă pe Harvey Boyd la Lyming-ton. Lângă mașina sa se afla mașina lui Newman. Un Mercedes. Walford îi petrecu până la ușă unde rămase privindu-i.
- Domnule Tweed, strigă el, ați spus Secția Specială... ce căuta de fapt Boyd?
- Așa e, răspunse Tweed ambiguu. Trebuie să plecăm. Mă grăbesc să-i spun lui Andover cele întâmplate. Apoi coborî vocea. Paula, știi drumul. De ce nu iei Ford-ul meu? Noi ne ținem după tine.
Ea descuie ușa mașinii și se furișă înăuntru în timp ce Newman deschise ușa de la Mercedes-ul său și Tweed luă loc repede lângă el. în depărtare se auzea sirena mașinii de patrulă.
-De aceea erai grăbit s-o ștergi, remarcă Newman.
înainte de a porni motorul, Paula coborî geamul. Îi făcea bine aerul curat, chiar dacă era foarte rece. De undeva, de aproape, auzi țipătul unui pescăruș. Þipătul pătrunzător venit din ceață suna la fel de funebru ca și cornul de ceață pe care îl auzise pe digul din port. Un recviem pentru morți.
- Un lucru e sigur, spuse Newman în timp ce ieșeau pe urma luminilor roșii de la mașina Paulei, orice ne-ar mai aduce noaptea asta nu poate fi nicicum mai rău decât șocul care l-a avut Paula aici, în port.
Era un comentariu pe care avea să-l regrete în mai puțin de o oră.
PARTEA ÎNTÂI
Răpiți - fără recompensă
1
Spre bucuria Paulei, ceața se ridicase la periferia Lymington-ului. Cu harta desfăcută pe scaunul de alături, înainta în viteză de-a lungul autostrăzii A337, ale cărei margini pustii erau năpădite de ierburi. Mulțumea cerului pentru putința de a fi singură: avea astfel șansa să-și revină la normal. Faptul că se concentra asupra volanului îi îndepărta gândul de la oribila întâmplare.
Apropiindu-se de Brockenhurst, văzu la timp șoseaua ce ducea spre Beaulieu, semnaliza și coti spre drumul de țară B3o55, care ducea spre prima așezare umană din regiune, Beaulieu.
Walford o avertizase că urma să întâlnească liziera a ceea ce el numise sălbăticie - New Forest. în oglinda retrovizoare, văzu farurile Mercedes-ului lui Newman, care o urma la o mică distanță. Acum trebuia să fie atentă să nu depășească Prevent, locuința lui Sir Gerald Andover, care era, după spusele lui Walford, îngropată în pădure.
In Mercedes, Newman menținea aceeași viteză ca și Paula, dar avea grijă să păstreze o distanță rezonabilă între ei. Bănuia că s-ar putea să întâmpine dificultăți în găsirea casei și trebuia să fie pregătit să îi lase loc în eventualitatea unei opriri bruște.
- Crezi că a fost o idee bună s-o lași să conducă singură pe aici după un asemenea șoc? întrebă el.
- Am făcut-o dinadins, răspunse Tweed. Are nevoie să-și revină în cel mai scurt timp posibil. O să vrea să-mi arate că poate s-o facă și singură...
- Dacă spui tu... M-am uitat la Boyd în ambulanță...
- Cum ai reușit? Doar nu lăsau pe oricine să examineze cadavrul, remarcă Tweed.
- Oh, am spus: „Nu-l lăsați pe fratele lui să-l vadă?" Și mi-au dat voie imediat înăuntru. Te rog să remarci că n-am spus că eu eram fratele lui. Asta au crezut-o ei...
- Unul dintre trucurile tale de reporter. Ce impresie ți-a făcut? Bănuiesc că nu a fost o priveliște prea plăcută.
- Ca și cum un imens satâr însângerat, mânuit de un zeu nordic, i-ar fi tăiat țeasta în felii. Nici o ambarcațiune obișnuită n-ar fi putut să producă o tăietură atât de curată. S-ar fi izbit mai înainte de carenă, explică Newman.
- Iar Paula n-a auzit nici un alt zgomot de barcă prin apropiere. Doar zgomotul bărcii lui Boyd și asta până s-a oprit și el. E un mister.
- Un alt mister este de ce ai venit la hotelul Passford House? E un loc minunat, dar nu stă în obiceiul tău să-ți iei vacanțe.
- Am primit un telefon de la Sir Gerald Andover, care mi-a cerut să vin aici, să stau un timp și să aștept până mă caută el, răspunse Tweed.
- Și te-ai grăbit s-o faci. în timp ce Paula și Boyd se îndreptau spre același loc. Ce se întâmplă de fapt?
- Și eu aș vrea să știu. Iată un alt mister.
Newman reduse viteza. Șoseaua, a cărei suprafață era mai denivelată decât s-ar fi așteptat, făcea o curbă. Pe ambele părți ale drumului farurile măturau trunchiuri goale de copaci cu crengi ce se ridicau spre cer ca niște mâini scheletice. Erau o mulțime de stejari și pe alocuri pâlcuri de arbuști. Burnița ce cădea peste pădure îi acoperea parbrizul. Porni ștergătoarele; stopurile de la mașina Paulei apărură mai clar.
- Cine e acest Sir Gerald Andover?
- Un fel de geniu. Ani în șir a fost șeful secției de cercetare în consiliul de conducere al uneia dintre cele mai mari companii petroliere. Principala lui ocupație era prezicerea viitorului: cum se va dezvolta lumea la nivel mondial. A prevăzut criza de petrol din 1973 cu mult înainte ca ea să se fi întâmplat. A trimis chiar prim-ministrului din vremea aceea un raport, avertizându-l că șeicii arabi vor forma un cartel și vor șantaja Vestul prin creșterea spectaculoasă a prețului țițeiului. Nimeni nu i-a dat atenție atunci. După un timp, după cum bine știi, totul s-a adeverit. E un tip destul de straniu.
- Straniu în ce sens?
- încrezut în cel mai mare grad. Niciodată n-a putut suferi proștii.
- Nici eu nu pot suporta prostia. Descrie-mi-l.
Pe măsură ce înaintau în pădure, burnița începea să se transforme într-o ceață groasă. Newman fixă ștergătoarele la viteză maximă. Odată cu lăsarea ceții, atmosfera devenea din ce în ce mai apăsătoare, copacii începeau să se unească pe marginea drumului. Nu mai circula nimeni pe șosea.
- Andover e un tip înalt, cu ținută frumoasă, trecut de cincizeci de ani. Are o mustață cochetă și e destul de autoritar în comportament. Un bătrân vulpoi chinez.
- Cum adică? întrebă Newman.
- A fost o exagerare. A vizitat Hong Kong-ul de mai multe ori, dar niciodată nu s-a stabilit acolo. în urmă cu trei, patru luni, s-a întâmplat ceva ciudat însă. într-un moment de vârf al carierei sale, s-a retras peste noapte de la compania petrolieră și din alte funcții publice pe care le deținea. S-a retras. Lucru care nu-i stă defel în caracter. Și apoi, telefonul ăsta ciudat pe care mi l-a dat.
- De ce ciudat?
- Nici nu i-am recunoscut vocea la început... suna de parcă ar fi îmbătrânit cu zece ani. Și doar am vorbit cu el acum vreo cinci luni la clubul său. M-a rugat să vin să-l văd. Mi-a interzis să-l sun acasă... casă pe care n-am văzut-o până acum. L-am întrebat de unde sună și răspunsul a fost straniu.
- Nu mă mai fierbe.
- A spus că de la un telefon public. De ce nu m-a sunat de acasă? Nu l-am întrebat. Părea neliniștit. Oricum, total deosebit de omul calm și controlat pe care îl știam.
- Þi-a sugerat măcar de ce era atât de disperat să te vadă?
- Nu. Nu l-am întrebat. Mi s-a părut prea nervos, de parcă ar fi fost nerăbdător să iasă din cabina telefonică. într-adevăr, ceva nu e în ordine la Prevent.
- Un nume neobișnuit pentru o casă, comentă Newman.
- Tipic pentru Andover. El recunoaște că pasiunea vieții lui este să privească în viitor, după cum ți-am spus. Speră că prin avertizarea oamenilor cu influență și putere va putea preveni viitoare catastrofe. Și subliniez, poate gândi la nivel mondial.
- Care e viața lui de familie? Dacă are una.
- A divorțat de nevastă-sa cu mulți ani în urmă pentru adulter. Are
o fiică, Irene, care trebuie să aibă optsprezece ani de acum. Au mers mai departe împreună, așa cum fac orice tată și fiică din zilele noastre. Trăiește la Prevent și e înnebunită după călărie.
- E și locul ideal pentru asta... Dar ce are Paula de gând?
In fața lor, în Ford - o mașină mică în comparație cu Mercedes-ul uriaș al lui Newman - Paula simți amplificându-i-se teama de singurătate în timp ce trecea printr-un tunel de copaci luminați doar de farurile mașinii. Urmă o curbă.
După câteva secunde încetini pentru a-l avertiza pe Newman. La lumina farurilor desluși un drum acoperit cu smoală ce-o lua la stânga prin pădure. La intrare, drumul era flancat de doi stâlpi din piatră. Două porți mari de fier forjat erau deschise. Opri și se aplecă în față pentru a citi numele. Leopard's Leap1. Era altă casă.
Intre timp, în spatele ei, Newman opri mașina și micșoră lumina farurilor. în vârful fiecărui stâlp de piatră se afla postată câte o sculptură neagră, extraordinar de „vie", a unui leopard încordat, gata să sară asupra prăzii.
Paula era sigură că trecuse de intrarea de la Prevent. Puțin mai devreme, zărise, cu coada ochiului, o alee laterală. în acel punct însă curba drumului îndreptase lumina farurilor în cealaltă parte.
Porni semnalizatorul și întoarse mașina cu fața în direcția din care venise. Prin fereastra deschisă făcu un semn cu mâna lui Newman s-o urmeze. Merse câțiva metri și dădu de un drum acoperit cu zgură care se pierdea între copaci. Nu erau porți, ci doar un bloc De ciment lipit cu pământ pe care scria cu litere mari: PREVENT. Se cutremură și se întrebă de ce.
Tweed hotărî să urce alături de Paula în Ford. îi ceru lui Newman să aștepte în Mercedes-ul său pe care să-l ascundă în tufele de subarboret cât putea mai bine, chiar în fața intrării.
- S-ar putea ca Andover să nu fie încântat de o delegație, explică el. La telefon m-a sfătuit să vin singur.
- Și nu va obiecta în ceea ce privește prezența mea?
- Uneori ești mai stăruitoare decât mine. Poți să-i faci pe bărbați să spună mai multe. Și am avut impresia că Andover e un bărbat înspăimântat...
Tweed porni încetișor mașina de-a lungul drumului șerpuit. Paula se înfiora. De ambele părți ale drumului, tufe dese de rododendroni, înalte de peste nouă picioare, alcătuiau un perete compact. Aveau un aspect sălbatic, de parcă n-ar mai fi fost îngrijite de ani de zile. Îi spuse asta lui Tweed.
- Asta nu mă surprinde deloc. Andover e genul de om pe care nu-l interesează împrejurimile.
- Casa confirmă asta, comentă ea.
După altă curbă, farurile poposiră pe un stâlp victorian fără prea multă valoare arhitectonică. Era o casă mare cu trei frontoane largi și cu un aspect neîngrijit. Tweed era surprins de dimensiunile neașteptate ale casei. Trase în fața scării și roțile scrâșniră pe zgură.
- Ușa din față e larg deschisă, observă încet Paula. își scoase mănușa dreaptă și o băgă în geantă, de unde scoase arma.
- Nu-mi place cum arată, spuse ea.
- Ce te-a făcut să iei Browning-ul?
- Harvey a insistat atâta că există ceva periculos pe Solent... Speram să pot merge cu el cu șalupa. Și voiam să fiu pregătită în caz de necazuri. Puteau să fie...
- Ușa aia deschisă, pe o noapte ca asta, e într-adevăr ceva ciudat, acceptă Tweed. Vom acționa cu prudență...
- Să mă duc prin spate?
El deschise ușa Ford-ului. Se opri și-o privi în lumina care-i cădea direct pe chip. Părul negru îi strălucea punând în evidență chipul puternic, dar plăcut, și bărbia proeminentă. Simți că face un mare efort să-l convingă că depășise șocul trăit în port. încă o experiență traumatică în aceeași seară ar fi fost puțin prea mult pentru ea.
- Nu. Mergem împreună. Și-o să intrăm prin față. Vorbim cât mai puțin. Stinse farurile, coborî, încuie mașina și porni spre cele două șiruri de scări, care se terminau în fața ușii printr-o verandă uriașă. Ușa masivă de la intrare era făcută dintr-un lemn greu și în jumătatea superioară avea un geam de sticlă mată. Dincolo de ferestruică se întrezărea o perdea. Intr-o parte a ușii era un vizor rotund. Andover
28

își luase precauții împotriva musafirilor nedoriți. Dar de ce era ușa larg deschisă?
Tweed apucă mânerul lanțului de la sonerie. De undeva din casă se auzi un clopoțel. în spatele ușii era un hol larg, cu o podea acoperită cu dale de lemn. Mai trase o dată de lanț și din nou se auzi clopoțelul. Nu apăru nimeni.
- E ceva în neregulă, șopti Paula.
- Nu pot spune că-mi place prea mult cum arată. La ora asta.
- Deci, ce facem?
- Intrăm în hol și-l strig pe Andover. Dar mai întâi să ascultăm. Poate că i-a spart cineva casa. Mai bine dă-mi mie arma.
- Pot s-o folosesc și eu dacă trebuie. E a mea, spuse ea cu fermitate. El ridică din umeri resemnat. Era o trăgătoare de elită și părea să
fie foarte hotărâtă. Dacă ar fi insistat, ea ar fi putut-o lua ca pe o lipsă de încredere.
- Andover, strigă el după ce intră încet în holul pustiu.
Ridică o mână oprind-o să vorbească. O scară largă de tip vechi, de stejar, ducea la un palier în spatele holului, apoi se întorcea ca să urce sus. La primul etaj era o galerie împrejmuită. Tweed privi în sus cu atenție. Atât de des oamenii uită că pericolul se poate afla la etaj.
Holul mirosea a fum care se risipea prin ușa deschisă. Paula găsi atmosfera, lipsa totală de mișcare, tăcerea, de-a dreptul fantomatice. O rază de lumină se strecura printr-o ușă deschisă din fundul holului. O altă rază venea de la o altă ușă din dreapta. Complet întunecat, holul cu lambriuri de stejar era plin de umbre derutante.
- Andover! strigă Tweed mai tare și așteptă.
Făcu Paulei un semn cu mâna să cerceteze camera din spate, iar el intră în camera din dreapta. Purtau pantofi cu talpă de cauciuc, care nu făceau nici un zgomot.
Tweed se opri în ușă și aruncă o privire prin încăperea care părea să aibă aspect de birou sau de bibliotecă. Lumina provenea de la o veioză mare de pe un birou vechi. Observă draperiile lungi din tavan și până în podea, care erau trase peste geamuri. Erau niște draperii ponosite din catifea purpurie care ar fi trebuit scuturate.
Trei pereți erau căptușiți în întregime de sus până jos de biblioteci cu geamuri de sticlă. O scară de lemn era agățată de una din ele și Tweed ghici că scara avea rotile. Ce era în neregulă în camera goală?
Biroul era curat. O sugativă cu rama de piele, un carnețel cu un stilou cu rezervor, gata pregătit pentru scris. Telefonul de pe colțul biroului, la care era ușor să ajungi de pe scaunul încăpător de la masă, îi aminti lui Tweed că Andover telefonase dintr-o cabină telefonică. De ce?
Păși încet pe covorul de Axminster, își scoase ochelarii și începu să-i șteargă cu batista. O ceașcă de ceramică smălțuită era așezată pe o farfurie și era plină cu un lichid maro. Ceașca era rece. își scăpă ochelarii. Băgă batista în buzunar și se aplecă să-i ridice. Îi puse pe nas, dar rămase aplecat. Când se ridică, zări ceva în vârful cadrului de sârmă al abajurului lămpii. Se uită la micul obiect ascuns. Semănând cu un mic ochi de sticlă, era acoperit cu un grătar minuscul. Un microfon.
Tweed se mișcă cu repeziciune. Ridică receptorul și desfăcu capacul microfonului. înăuntru era un alt aparat de ascultare. Era un model foarte modern și sofisticat. Căută în toată camera, acum știind după ce să se uite.
Se urcă pe un scaun și descoperi alt microfon ascuns între cristalele candelabrului. Puse scaunul la loc și se apropie de scară; urcă și se uită de-a lungul balustradei. Nimic.
Coborî repede, luă scara și o mută cu grijă spre ușă. Scara era bine unsă și nu scoase nici un sunet. Tweed se cățără până în vârf. Cercetă bagheta din colțul tavanului lângă ușă și descoperi un alt microfon de același tip. încruntat, coborî și puse scara la loc. Toată camera era împânzită. Să fi descoperit Andover microfonul de sub veioză? Auzi o mișcare în spate, se întoarse și înțepeni. Paula stătea în ușă. Mușchii feței îi erau încordați, tot trupul îi era tensionat.
Dar ce-i atrase în mod special atenția era Browning-ul. Ea ținea pistolul cu ambele mâini, cu țeava ațintită spre podea pregătită să tragă imediat. Ce naiba descoperise?
Mai înainte, Paula se îndreptase încet spre ușa deschisă din spatele holului. Când ajunse se opri și ascultă. Liniștea înfricoșătoare îi amintea de așteptarea din port. Era și mai rău acum, când mirosul cetii pătrunse înăuntru odată cu frigul.
Lângă peretele din hol găsi un calorifer vechi, împărțit în compartimente. îlpipăi. Abia călduț. Cum putea să trăiască Andover într-o morgă ca asta?
Se uită în încăpere, dar atmosfera nu i se păru diferită. Era o bucătărie victoriană cu podeaua din piatră. Un șir de încăperi largi și vechi, înșirate una după alta alcătuiau bucătăria. Trebuie să fi fost construită în epoca victoriană ca muzeu. Făcu câțiva pași în încăperea singuratică. Pașii răsunau înăbușit pe dalele de piatră.
Singura concesie făcută modernității era neonul care, suspendat în tavan, lumina întreaga încăpere. Acesta și un congelator mare lângă frigider. O masă mare de lemn ocupa centrul camerei. Paula se încruntă
Pe masă se găseau câteva farfurii. Pe una era o pâine cu câteva felii tăiate. Pe alta era o bucată de brânză Cheddar. O untieră chinezească cu capacul deasupra conținea o bucată dreptunghiulară de unt. Cuțitul, cu care fusese tăiată pâinea, era pe masă.
Totul sugera că proprietarul tocmai își pregătise o cină frugală și fusese întrerupt înainte să mănânce. în fața ei, de cealaltă parte a mesei, erau ferestrele acoperite cu perdele, peste care era lăsată pe jumătate o draperie albă, care ar fi avut nevoie de o spălătorie.
Deschise bufetul fixat în perete și se uită înăuntru. Apoi deschise o ușă din perete și se pomeni în fața unei cămări cu rafturi pe care se găseau provizii cumpărate recent.
Deschise frigiderul, care era plin cu alimente. Când să iasă din bucătărie, se opri privind spre lada frigorifică uriașă. Ar fi bine să controleze totul. Atinse capacul, îl ridică și aproape îl scăpă din mână.
„Nu te lăsa, pentru numele lui Dumnezeu!" își spuse ea.
înăuntru era, de asemenea, un mare stoc de provizii. Dar deasupra acestora se afla o cutie adâncă de plastic, largă de vreo două picioare și fără capac, cu un bloc de gheață. Și sub primul strat - se vedea atât de bine prin gheață - se afla un braț uman tăiat de la cot și acoperit cu un bandaj mânjit de sânge peste partea retezată. Era mâna dreaptă a unei femei, care avea un inel cu smarald pe al treilea deget al mâinii. Rămase în ușa bibliotecii cu pistolul în mâini pregătită să tragă în orice intrus, în oricine ar fi comis actul acela barbar.
Tweed duse un deget la buze, avertizând-o să nu vorbească. Veni spre ea, o luă de braț și o conduse la birou unde îi arătă lampa cu microfonul. îlarătă printr-un gest că erau mai multe, pretutindeni.
■ Ea dădu mașinal din cap, apoi îl luă la rândul ei de braț și strângân-du-l automat de mână îl conduse ca pe un somnambul în bucătărie. Se opri în fața congelatorului și-l deschise. El clipi scurt, apoi se înclină deasupra să examineze membrul retezat. După aceea închise capacul. Apucându-l din nou de braț, îl împinse afară spre ieșire, unde îi spuse:
- Călăul e încă aici. Am văzut pe cineva în grădina din spate, prin geamul de la bucătărie… -
Du-te înapoi la Newman, îi spuse Tweed Paulei. Spune-i pe scurt ce s-a întâmplat. Apoi vino cu el. Și, mai bine, lasă-mi arma.
- Mai bine ne-am duce chiar acum să vedem cine se furișa în spatele casei. Altfel, poate să plece...
Tweed îi găsi logica ireproșabilă. Nu-și puteau permite să piardă timpul contrazicându-se. Îi făcu semn să-l urmeze și se îndreptă spre drumul cu zgură, pășind prin iarba prost tăiată care creștea într-o parte a casei.
Nu era nici o barieră, nici o poartă. Jalnică pază. Se părea că Andover nu simțise nevoia să se apere. La ferestrele din stânga nu se vedea nici o lumină. în partea dreaptă, un perete imens de plante verzi delimitau proprietatea de alături.
Când ajunse în spatele casei, Tweed își dădu seama că Prevent avea o suprafață destul de mare. în spatele copacilor îndepărtați se întindea o câmpie. Era întuneric beznă. Se opri și întinse mâna pentru a o opri pe Paula. Avusese dreptate. în mijlocul pajiștei, apropiindu-se de casă, venea încet un bărbat.
- Vorbește singur, șopti Paula.
- Cred că-i recunosc mersul. Pare a fi chiar Andover, spuse Tweed încet.
In acel moment, silueta din umbră intră în raza de lumină ce venea de la fereastra bucătăriei. Tweed avu atunci imaginea clară a persoanei care se opri. Se îngrozi. în aerul înghețat din pricina curenților încețoșați ce se învârteau neîncetat, Andover purta doar o pereche de pantaloni marinărești și o cămașă. Dar ceea ce îl șocă pe Tweed era înfățișarea lui Andover. Tras la față, pământiu, slăbit și cu umerii aduși. Lui Tweed îi veni în minte expresia „un suflet pierdut". Nimic asemănător cu Andover pe care-l cunoscuse la Londra: hotărât, mândru și categoric. Omul acesta era o epavă fizică.
- Cine-i acolo? tresări el în timp ce Tweed apăru în lumină urmat de Paula, care avea Browning-ul ascuns sub trenci.
- Ah, tu ești, Tweed... Ce naiba faci aici?... Þi-am spus clar să aștepți la Passford House până te sun eu... și să vii singur...
Vorbea încâlcit cu o voce răgușită. Doar ultima propoziție o spuse cu vocea sa obișnuită.
- E foarte frig aici, spuse încet Paula. Iți aduc o haină. Cred că am văzut un dulap cu haine în hol.
- Ești amabilă, draga mea, spuse el din nou schimbat, politicos, recunoscător. într-adevăr, e un dulap cu haine.
Ea se întoarse și porni spre casă strecurând în geanta de pe umăr pistolul. Rămas singur cu gazda sa, Tweed îl întrebă testându-i reacțiile:
- De ce nu intrăm să discutăm...
- Nu! Nu! Andover îl apucă pe Tweed de reverele hainei. Ați fost înăuntru, nu-i așa? Ați vorbit cumva în timp ce iscodeați pe acolo?
Era foarte agitat, tremurând în timp ce-l smucea pe Tweed de haină, încercând să-i smulgă un răspuns. Tweed rămase neclintit, fără a încerca să îndepărteze mâinile care-l scuturau.
- Iți voi răspunde când ai să-ți revii.
Paula apăru de după colț ținând un fular de lână și un palton. Andover îi dădu drumul lui Tweed, rușinat parcă, pentru că-l văzuse Paula. Dându-se înapoi, luă fularul, îl înfășură în jurul gâtului și-și vârî brațele în mânecile paltonului pe care i-l ținea Paula.
- E foarte drăguț din partea ta, spuse el cu vocea obișnuită. Aerul e un pic cam rece în noaptea asta.
- De-a dreptul siberian... sau poate că ești obișnuit cu frigul, continuă Paula pe un ton de conversație. Eu sunt Paula Grey, asistenta domnului Tweed.
- E mai mult decât atât, adăugă Tweed privindu-l fix pe Andover. E înlocuitoarea mea când lipsesc. O avansare recentă. Folosim din ce în ce mai multe femei în organizația noastră. Știe la fel de multe ca și mine.
- Femeile, spuse Andover, sunt mai meticuloase. Sunt mult mai loiale și au o mare putere de concentrare.
- Singurul motiv pentru care am fost în casa ta - iscodind după cum ai spus - a fost pentru că ușa era larg deschisă. E prudent să o lași așa?
- Am lăsat-o deschisă, interveni repede Paula, simțind noi semne de agitație în atitudinea lui Andover. E o greșeală lipsită de importanță.
- Presupun că da, spuse Andover calm. Scotoci sub haină în buzunarele pantalonilor. Cheia este aici. Prost mai sunt. Ar trebui să-mi dau seama de ceea ce fac.
- Și, continuă Tweed, să știi că n-am discutat nimic cât am fost înăuntru. Am strigat doar de două ori după tine, iar apoi am încercat să te găsim.
- înțeleg. Andover părea vizibil ușurat.
- Fiica ta Irene este dreptace? întrebă Tweed deodată. Andover reacționa ca un nebun. îlînșfacă pe Tweed de gât cu ambele mâini.
- Ce dracu' te face să-mi pui această întrebare? răcni el. Tweed rămase ferm. îlapucă de încheieturile mâinii strângându-l cu putere. Avea mult mai multă forță decât s-ar fi crezut. Simțind că slăbește încleștarea. Îi îndepărtă mâinile și-și apropie fața de Andover.
- E destul de brutală purtarea ta.
Mâinile lui Andover erau neputincioase. Tremura ca o frunză în vânt când Paula interveni pe un ton neutru.
- Venind încoace, Tweed și cu mine discutam dacă sunt mai mulți stângaci decât dreptaci. Pălăvrăgeală inutilă ca să mai treacă timpul.
- Oh, înțeleg, zise Andover și-și trecu o mână prin părul blond.
- Tweed, îmi pare îngrozitor de rău. E de neiertat ce-am făcut. Nu știu ce m-a apucat. Am avut un acces de nevralgie. Te face teribil de nervos.
- Știu că poate fi foarte dureros, aprobă Paula cu blândețe.
- Pentru că tot veni vorba, spuse Andover, care acum se adresa Paulei ca și cum ar fi uitat de existența lui Tweed. Irene este stângace. în urmă cu cinci luni i-am oferit un inel cu smarald.
O umbră de durere trecu peste fața lui osoasă, proaspăt bărbierită.
- La a optsprezecea aniversare.
- Mi-ar plăcea s-o cunosc cândva, continuă prudentă Paula. Dar la vârsta asta nu stă prea mult pe acasă.
_ Așa e, draga mea... E plecată într-o vacanță mai lungă... cu iubitul e[ francez, Louis... Bun băiat, Louis al ei... Þi-ar fi plăcut...
„Iar tu minți", gândi Tweed. Avu impresia că Andover se retrăgea treptat într-o lume a sa și-l întrebă repede:
- Mi-ai cerut să vin aici. Acum, că tot am sosit, pot să te întreb de ce?
- Bineînțeles, se încruntă Andover.
Paula îl studie. Era înalt de aproape doi metri, suplu, avea o frunte înaltă și o figură inteligentă. Avea o atitudine aproape arogantă. Nu, nu era arogantă, mai degrabă un fel de rigiditate. Avu impresia pentru scurt timp că era acel Andover pe care îl cunoscuse Tweed la Londra.
- Desigur, repetă el. Am un dosar în casă pe care vreau să-l studiezi. Este foarte serios. S-ar putea să ne confruntăm cu un nou dușman -mult mai rău decât Hitler sau Stalin, atâta timp cât e vizată Europa de Vest. Tocmai când Europa se simte în siguranță și fără griji. Dacă nu te deranjează să aștepți în fața casei până îl aduc... Nu e genul de lucru pe care să-l încredințezi poștei... E dezastru, Tweed. Catastrofă, poate, ar fi un cuvânt mai potrivit...
Porni vioi spre casă cu umerii drepți, dar brusc se răsuci pe călcâie.
- Tweed, îmi pare într-adevăr rău. Apropo de felul în care te-am tratat. Am fost o companie de-a dreptul detestabilă. De ce nu te duci alături, la vecinul meu, să bei ceva cu el? Comandantul de brigadă Maurice Burgoyne, un alt tip care a fost în China. El e civilizat, oricum mult mai civilizat decât am fost eu...
înainte ca Tweed să-i poată răspunde, Andover plecase. îlurmară încet. în fața casei așteptară în tăcere lângă mașină, amândoi cutremurați de macabra lor experiență.
Andover ieși după cinci minute. Ducea sub braț un plic mare de cânepă maro. Când i-l înmâna lui Tweed, Paula văzu că are înscrisă o adresă și într-un colț un timbru. Andover îi surprinse privirea.
- Camuflaj, îi explică el. Un nume fictiv, o adresă și un timbru pentru expediție. Nimeni nu va ghici ce conține. Poți să-i spui comandantului de brigadă că ai fost aici. își duse mâna la frunte. Am o idee. Spune-i că am un acces de nevralgie și că te-am trimis prin vecini pentru o companie agreabilă. în timpul celor cinci minute de așteptare, Tweed se frământase dacă să-i spună de moartea lui Harvey Boyd. Nu părea a fi momentul potrivit, dar oricum poliția l-ar fi căutat... și probabil curând.
- Mulțumesc, îi spuse el strecurând plicul în interiorul jachetei sport de sub trenci. Mai trebuie să-ți spun ceva înainte de a pleca. Și este o veste foarte proastă.
Andover deschise gura să vorbească, apoi o închise fără să spună ceva. Paula putea să jure că buzele lui pronunțaseră numele Irene. Andover se stăpâni și încuviință din cap.
- Ei bine, dă-i drumul.
- E în legătură cu Harvey Boyd, care cred că ți-e rudă îndepărtată. Paula observă că în acest timp emoții diverse brăzdau fața lui Andover. Alinare. Apoi regret, pentru că încercase acea senzație. Dădu iar din cap și așteptă.
- Harvey Boyd e mort, îi spuse Tweed.
Ii explică în câteva cuvinte cele întâmplate. Privind spre gazda lor, Paula văzu o expresie îngândurată. - ... așa că, în curând, conchise Tweed, poliția va veni să te informeze.
- Nu aici! Nu voi lăsa ca o mulțime de polițiști să-mi tropăie prin toată casa tulburându-mi liniștea.
Tonul lui Andover era brutal. Privind la vizitatorii săi, el se încruntă.
- Să-ți spun ce fac, continuă el repede. Rover-ul e în garajul ăla... Arătă două uși de lemn dintr-o parte a casei. Mă duc chiar acum la colonelul Stanstead. E șeful poliției și ne cunoaștem.
- E o idee bună, aprobă Tweed.
- O să-i telefonez pe drum să-i spun că mă duc. Da, asta fac. Făcu o pauză. Harvey era un tip de treabă. Acum câteva luni a ieșit din SAS. Unii spun că generația mai tânără se lasă pe tânjală. Nu știu ce spun.
- E mai bine să plecăm acum, decise Tweed. îmi pare rău că am fost purtătorul unei vești atât de triste.
- Mai bine s-o aflu de la tine decât de la altcineva. Se apropie de Tweed, îl luă de braț și-l conduse spre ieșire, îndepărtându-se de Paula.
- Deci ei l-au lichidat și pe Harvey!
- Cine sunt „ei"? întrebă repede Tweed.
- E timpul să mergeți la comandantul de brigadă. Dacă nu este acasă, încercați la Willie Fanshawe. Locuiește în spatele casei comandantului, Leopard's Leap. Casa lui Willie este The Last Haven. Un alt tip din China.
Se opri din nou și privi spre Paula care urca în mașină.
„încearcă să-și amintească ceva", gândi Tweed.
Andover îi șopti:
- N-a fost cerută nici un fel de recompensă...
Se întoarse înainte ca Tweed să spună ceva și porni încet spre casă. Þinea capul plecat, iar umerii îi tremurau. Tweed auzi zgomotul ușii de la intrare care se închisese, apoi urcă în mașină, la volan. Paula aștepta pe locul din față.
- Ai văzut? întrebă ea. Nenorocitul plângea în drum spre casă. Un bărbat puternic ca el. Cred că trece printr-un adevărat iad. N-ar trebui să informăm poliția?
- Nu încă. Este evident că Irene este victima unui complot de răpire hidos. Ultimele cuvinte pe care mi le-a spus Andover au fost: „Nu s-a cerut nici o recompensă". Am găsit chestia asta sinistră. Plus afacerea macabră cu brațul ei amputat, care i-a fost trimis.
Porni motorul, nerăbdător să se îndepărteze înainte ca Andover să iasă să se ducă la colonelul Stanstead. La ieșire se opri. Din dreapta apăru Newman, care îi făcu un semn cu mâna pentru a-i arăta locul unde își ascunsese Mercedes-ul. Tweed întoarse la dreapta și părăsi drumul care era mai îngust chiar decât o alee largă. Mașina lui Newman era parcată, fără a putea fi văzută de pe drum, în spatele unui crâng din plante perene. Când Tweed opri motorul, urcă în spatele Escort-ului.
- Dosarul acesta nu e în siguranță, comentă Tweed.
îl scoase de sub jacheta sa sport. Paula spuse că îl va ține în servieta sa. Tweed i-l înmâna și ea strecură plicul înăuntru, apoi încuie servieta subțire.
- Să nu-i dai drumul din mână, o preveni Tweed.
- De parcă aș face-o, îl mustră ea.
- Și, Bob, continuă Tweed, ne așteptăm ca în curând Andover să plece să-i facă o vizită lui Stanstead, șeful poliției. Þine urechea deschisă la sunetul mașinii lui, apoi urmărește-l. Stanstead are o casă undeva pe lângă Brockenhurst.
- Vrei să mă asigur că se duce acolo? întrebă Newman.
- Parțial. Nu-mi place câtuși de puțin treaba asta. Cealaltă sarcină a ta este să te asiguri că nu știe că e urmărit, dar mai ales să vezi dacă îl urmărește altcineva.
Continuă să-i spună pe scurt lui Newman despre vizita lor la Prevent, inclusiv despre macabra descoperire a Paulei în congelator, despre descoperirea de către el a microfoanelor și despre întâlnirea cu Andover.
- Un braț drept retezat, repetă încet Newman. Și crezi că era al lui Irene?
- Nu mă îndoiesc de asta, spuse Tweed concis. Andover a vorbit despre inelul cu smarald pe care i-l dăruise cu doar câteva luni în urmă. Ceea ce mă îngrijorează este mențiunea sa că nu s-a cerut nici o recompensă. Răpitorii au ceva de-a dreptul diabolic în minte.
- N-ar trebui deci informată poliția? insistă Newman, repetând sugestia de mai înainte a Paulei. Indiferent de faptul că, din cine știe ce motiv aiurit, nu vrea să le spună.
- în nici un caz. I-am dat cuvântul meu fără rezerve. N-avem idee de ceea ce se întâmplă. S-ar putea să știu mai multe când voi citi acel dosar pe care mi l-a încredințat. Se aude cumva zgomotul unei mașini care se apropie?
Newman ieșise deja din mașină. Alergă în drum, privi spre capătul crângului și alergă înapoi. în drum spre Mercedes, se opri o clipă în dreptul lui Tweed care coborâse geamul.
- Rover-ul tocmai a ieșit în drum. Andover a pornit. Și eu... Tweed așteptă până ce Newman porni, bătând cu degetele în volan,
singurul semn care arăta cât este de tulburat. Paula rămase tăcută câteva minute, ghicind că Tweed era pe cale de a lua vreo decizie.
- Și acum?
- Cred că ar trebui să urmăm sugestia lui Andover și să-i facem o vizită lui Maurice Burgoyne, o altă mână chinezească, după cum a spus.
- Eu nu-i sunt un străin. L-am întâlnit de câteva ori la dineuri la Londra. Exact cum l-am întâlnit și pe vecinul său, pe Willie Fanshawe. Amândoi fac parte dintr-un club cu circuit închis, unde am fost și eu invitat ca oaspete de câteva ori.
3
Tweed intră pe drumul de acces spre casa comandantului de brigadă și deodată se opri. Mai departe, de-a lungul bordurii de iarbă ce înconjura proprietatea, se afla depozitată, lângă o betonieră, o grămadă mare de cărămizi.
- Comandantul de brigadă are ceva de lucru, observă Paula. Tweed trecu printre porțile de fier forjat deschise și o luă de-a lungul altui drum cotit. Dar această suprafață fusese de curând acoperită cu bitum. Ca niște santinele din loc în loc, arbuști ornamentali aranjați cu dibăcie după arta grădinăritului îi mascau marginile.
- Miroase a bani, comentă Paula. Oare comandantul de brigadă va fi bucuros de oaspeți străini la ora asta?
După ce trecură de o altă curbă, le apăru înainte o superbă vilă în stil iacobin. Spre deosebire de întunecimea de la Prevent, aici lumina puternică era asigurată de o baterie de proiectoare fixate pe fronton. Pe perete, se vedea sistemul de alarmă contra hoților.
- Sistemul de securitate e mai bun decât la Andover, comentă Tweed.
- Iar mie îmi miroase chiar a mai mulți bani.
Vila era construită din piatră; deasupra se înălțau în noapte hornurile tipice acestui gen de construcție. La un colț se vedea un turn ascuțit ca pălăria unei vrăjitoare. în ciuda luminii puternice, Paula se cutremură. Ceva din aura casei o neliniștea.
- Să sperăm că e acasă, spuse Tweed, în timp ce parcă mașina la poalele scărilor de piatră ce conduceau spre intrarea impozantă. Se văd lumini înăuntru.
Urcară scările spre o verandă spațioasă care punea și mai bine în valoare edificiul. Când Tweed sună, Paula privi în urmă. La marginea aleii se afla o pajiște cu brazde de flori bine întreținute. Deasupra verandei se aprinse o lumină orbitoare. După un moment, ușa se deschise și în același timp se stinse lumina. O siluetă înaltă și subțire se întrezări în spatele ușii.
- Tweed! Chiar tu ești! Ce surpriză plăcută! Și ce încântătoare doamnă mi-ai adus! N-am mai văzut de mult timp un păr negru ca pana corbului atât de frumos.
Vocea bărbatului era blândă, dar Paula ghici că ascundea multă voință, putere și caracter. în mod normal, ar fi găsit complimentul ieftin și de circumstanță, dar acum încercă un sentiment de mulțumire.
- Este adjuncta mea, Paula Grey, o prezentă Tweed. Paula, ți-l prezint pe domnul comandant de brigadă Maurice Burgoyne.
- Intrați, nu stați în frig și în ceață, zise comandantul de brigadă. Sper să vă facă plăcere o băutură bună. Mergeți drept înainte, în timp ce eu încui ușa.
Intrară într-un hol imens cu o podea din scânduri solide de stejar. Era bine luminat de un candelabru atârnat de tavan, iar camera în care ajunseră era mobilată cu gust, ca un salon spațios.
O femeie blondă între treizeci și patruzeci de ani se ridică de pe o canapea și veni în întâmpinarea lor, în timp ce Burgoyne îi ajunse din urmă. Flutură o mână osoasă.
- Ea e Lee Holmes, camarada mea, anunță el. El o prezentă pe Paula și apoi pe Tweed. Bem șampanie, continuă el, luând brațul Paulei. Crezi că un pahar te-ar scăpa de frigul ăsta arctic?
- Arctic este cuvântul, îl aprobă femeia blondă ținând încă mâna Paulei. Ești înghețată. Vino și așază-te lângă foc.
Burgoyne o ajută să-și scoată haina, o luă și pe a lui Tweed, dispăru în hol, se întoarse și ridică o sticlă din frapieră.
- Musafirii sunt întotdeauna bineveniți aici la „mama naibii". Mai ales în această perioadă a anului...
Turnă șampanie într-un pahar înalt și subțire pentru Paula, în timp ce sporovăia, dându-i ocazia să-l studieze. Burgoyne avea o față alungită ca de vulpe, nas puternic și o bărbie proeminentă. Vocea sa era impresionantă, iar mișcările aveau grația controlată a felinelor. Părul său des era negru, bine pieptănat și dedesubtul nasului avea o mustața lungă și subțire.
Burgoyne purta cizme de călărie ce străluceau de lustruite, cu pantaloni de călărie gri, vârâți în cizme. Vesta albă de polo era imaculată. Dar ceea ce-i atrase atenția fură ochii. întunecați și ageri, sub sprâncenele dese, ochii lui o priveau iscoditor, în timp ce-i turna băutura.
Era ceva aproape hipnotic în privirea aceea insistentă.
- Mulțumesc, spuse ea. După asta totul va fi în regulă. Apoi ridică paharul... Noroc! Tuturor!
- Mie nu, spuse Tweed repede. Conduc.
Paula observă un semnal rapid între Lee și Burgoyne, în timp ce căutau locuri să se așeze. Un gest scurt spre Tweed, o înclinare aproape imperceptibilă a capului. „Camarada" lui Burgoyne reacționa îndată. Zâmbindu-i lui Tweed, netezi locul de pe canapea și el se așeză alături de ea, iar Paula se scufundă într-un fotoliu care aproape o înghiți cu totul. Lee începu să vorbească cu Tweed, în timp ce Paula o examina discret.
Lee Holmes o făcea să se simtă demodată în hainele pe care le purta. De un blond natural, părul i se revărsa peste umerii goi și perfect modelați. Purta o rochie purpurie mulată, care îi punea excelent în evidență frumusețea.
„Ești o frumusețe, lua-te-ar naiba", gândi Paula. Rareori avea astfel de reacții răutăcioase.
- Spune-mi, te rog, Lee, se adresă ea lui Tweed în timp ce se apropie mai mult de el. Se așeză picior peste picior, manevră care îi deschise șlițul lung al rochiei expunându-i piciorul stâng aproape în întregime, îmbrăcate în ciorapi de culoarea pielii, picioarele ei bine făcute păreau goale. Luă mâna dreaptă a lui Tweed.
- îmi plac bărbații cu mâini puternice, se destăinui ea.
Tweed îi strânse mâna și rămase uimit când văzu cu câtă forță îi răspundea Lee. îleliberă cu delicatețe mâna.
- Sunteți destul de puternică. Cum vă petreceți timpul aici?
- Călăresc. îldepășesc chiar pe Maurice, deși nu-i place s-o recunoască, îl înțepă ea.
- Păi, nici nu-i greu, replică Burgoyne sprijinindu-și brațul de fotoliul Paulei. Calul ei duce o povară mai mică. își mută privirile spre Paula. Sper că nu vă deranjează apropierea?
- De ce m-ar deranja? Aveți o casă încântătoare. Nu e nici pe departe ceea ce m-aș fi așteptat să găsesc în New Forest.
- E construită de mult, presupun. Apă minerală, Tweed?
- Poate mai târziu. Cum ai făcut să pui mâna pe o astfel de perlă?
- Trebuie să-i mulțumesc lui Sir Andover pentru asta. Când eram în Hong Kong și mă pregăteam să mă întorc acasă după atâția și atâția ani, am ieșit la un pahar... eu, Willie Fanshawe, care locuiește alături, și Andover. L-am întrebat dacă a auzit de vreo proprietate potrivită și dacă e atât de bun să-mi trimită detalii. Au trecut trei luni. Nimic. Fanshawe voia și el un loc. Apoi am primit de la Sir Andover un teanc de prospecte, în care am găsit și casa asta. Am încheiat afacerea imediat.
- Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, interveni Lee cu un zâmbet bizar.
- Cam așa ceva. Tweed prinse ocazia.
- Andover m-a trimis aici. Bietul om arăta de parcă ar fi avut o depresiune nervoasă.
Așteptă reacția.
Paula îl privi pe Burgoyne. Salonul era, de asemenea, luminat de aplice de perete care aruncau o lumină estompată. în penumbră, fața comandantului de brigadă era întunecată. Părea că se gândește ce să răspundă.
- Andover este un bun prieten, după cum am mai spus, dar un vecin rău. Stă mereu închis în dărăpănătura aia veche și oribilă. Era mult mai bine când Irene, fiica lui, era pe-aici.
- Maurice se îndrăgostise de Irene, interveni Lee. Vrea să spună că era mult mai bine pentru el când Irene era aici.
- E o prostie, i-o reteză Burgoyne fără ranchiună. Cu aproximativ trei luni în urmă, Irene s-a tot fâțâit încoace și-n colo pe Riviera cu amicul ei francez, Louis Renard. Nu pot spune că mi l-aș face prieten.
- Maurice, interveni din nou Lee, l-ai întâlnit doar o singură dată.
- Și a fost de-ajuns. Un soi de golănaș. Dar se pare că unele femei agreează genul. Atinse umărul Paulei. Musafirii se exclud. De altfel, păreți a avea capul pe umeri.
- Cam pe vremea când a demisionat Andover de la Institut și a renunțat la funcțiile sale directoriale? insistă Tweed revenind.
- Stai să mă gândesc... cam în același timp. Da, cam trei luni în urmă. Ce prostie! Fiică-sa își face mendrele - ca în zilele noastre - iar taică-său părăsește tot ceea ce îl interesa. I-am spus că greșește, dar, bineînțeles, nu m-a ascultat.
- Văd că ați adus Estul aici cu dumneavoastră, spuse Paula repede, simțind că Tweed insistase suficient pe subiect.
Privi în jurul său prin încăpere. Cocoțat pe un sipet oriental, într-o nișă cu draperii lungi, trona un mic Buddha care părea să o fixeze cu ochii săi întredeschiși. Pereții erau decorați cu picturi chinezești pe pergamente de mătase. în spatele unui birou oriental se afla agățată de perete o hartă la scară mare a Hong Kong-ului. înainte de a răspunde, Burgoyne zâmbi.
- Mi-am petrecut acolo cei mai frumoși ani din viață. Și am venit aici înapoi să găsesc o Anglie văduvită de vechile și bunele ei maniere. Nu mai poți deosebi un gunoier de un lord în zilele noastre. Societatea declasată a năruit tot ceea ce odinioară constituia mândria Angliei. De aceea m-am înconjurat de această ambianță orientală. Nostalgie prostească, probabil. O privi din nou pe Paula. Nu vreți să-mi dați servieta aceea s-o pun lângă haine?
Paula strânse servieta pe care o păstra pe genunchi. Îi zâmbi.
- Nu, mulțumesc. E plină cu hârtii ce reprezintă rezultatul cercetărilor mele la care lucrez de trei săptămâni. Mă simt mai bine cu ele în mână. Și-apoi, nu le uit la plecare.
- Fumați? îl întrebă Lee pe Tweed.
- Nu, am renunțat, dar îmi place încă mirosul.
Paula o urmări în timp ce Lee deschise o poșetă de seară lungă și neagră, cu o încuietoare împodobită cu diamante. Scotoci înăuntru și scoase un portțigaret subțire acoperit cu pietre prețioase, își puse o țigară, dar nu făcu nici un efort să o aprindă, ceea ce o intrigă pe Paula. Lee își rezemă picioarele de ale lui Tweed, ca și cum s-ar fi așezat mai confortabil.
- N-am cunoscut-o pe Irene, remarcă Tweed ca din întâmplare. A plecat pe neașteptate?
- Așa cred, răspunse Burgoyne. O noapte aici, următoarea aiurea. Tinerii sunt atât de nerăbdători...
- Apropo de plecare, spuse Tweed consultându-și ceasul. Andover ne-a sugerat să-l vizităm și pe Willie Fanshawe, dacă tot suntem aici. Se culcă devreme?
- După miezul nopții. Sunt sigur că va fi bucuros să vă revadă.
- Tweed, spuse Lee repede, deschizându-și din nou geanta. Merg adesea la Londra. Poate am reuși să luăm masa împreună? Iți telefonez înainte. Iată cartea mea de vizită. Am un birou în oraș. Maurice mi-a spus că lucrezi la Asigurări. Chiar ieri mi-a vorbit de dumneata.
- Mi-ar plăcea, răspunse Tweed.
- Iată cartea mea de vizită. Mai bine să sunați mai întâi așa cum ați sugerat. Sunt plecat mai tot timpul din birou.
Ii dădu o carte de vizită pe care scria Gerald&Cumbria Assurance -numele de acoperire pentru SIS. Erau înscrise doar numele și telefonul. Nici o adresă. Se ridică și îi strânse mâna.
- Mi-a făcut multă plăcere.
Rămase un moment în fața ei, aparent admirând-o. Ochii lui studiau însă portțigaretul acoperit cu pietre prețioase, pe care îl ținea cu atâta eleganță în mâna stângă.
Burgoyne se ridică cu mâinile în buzunarele pantalonilor săi de călărie. Era încruntat, ca și când gândurile i-ar fi rătăcit aiurea la mile depărtare.
- Nu l-am mai văzut pe Andover de câtva timp. Credeți că a făcut o depresiune nervoasă... ați folosit această expresie, parcă?
- Am spus că se reface după surmenaj, replică Tweed degajat. Vă mulțumim pentru plăcuta jumătate de oră.
- Vă aduc hainele...
După ce plecă, Paula se întoarse spre Lee. Atrăgătoarea blondă o examina cu un ochi critic.
- A fost o experiență interesantă să vă cunosc, îi spuse Paula zâmbind.
- Sunt o femeie cu experiență, replică Lee.
- E moartă după tine, spuse Paula după ce Burgoyne închise ușa de la intrare și se urcară în Ford.
- Se întâmplă nenorociri și mai mari, o tachina Tweed.
Ea îl înghionti în coaste. Apoi, apucându-și servieta privi înainte drumul, pe care îl urma mașina ieșind din raza proiectoarelor. După ce trecură de porți, viră la stânga și opri lângă grămada de cărămizi din fața betonierei.
- Ce crezi despre ăștia doi? întrebă el.
- E ceva neclar în relația dintre ei. Burgoyne are toate atuurile, este un caracter puternic. Dar Lee Holmes este o ființă ciudată. N-a ezitat să-l contrazică și nu-mi vine să cred că o femeie ca asta i-ar putea fi amantă. O femeie deșteaptă, da, dar poate mai puțin înțelegătoare. Am avut impresia că asist la o...
- Șaradă pusă în scenă pentru noi, completă Tweed. Și e greu de crezut că nu l-a mai văzut pe Andover de trei luni sau cam așa ceva. E un mister în casa asta. Hai să mai facem o vizită și să îl vedem și pe Willie Fanshawe. Ai să vezi că e cu totul altă mâncare de pește.
The Last Haven nu avea porți și drumul acoperit cu pietriș ducea drept la casă. Nu era nici pe departe ceea ce-și închipuise Tweed. Era o casă dintr-un singur corp cu un fronton larg. Asta îi amintea de casele văzute în Scandinavia, cu cărămizile lor mici și subțiri, și acoperiș țuguiat acoperit cu smoală.
- Arată foarte modern, comentă Paula. Nu seamănă deloc cu celelalte case din New Forest...
Lumina de deasupra ușii de lemn de la intrare era foarte puternică, iar în spatele perdelelor de la geamuri se zăreau mai multe lumini. Tweed și Paula tocmai coborau din mașină, când ușa se deschise. Un bărbat masiv, cu un cap mare și păr alb țepos, le ieși în întâmpinare. Paula se gândi că are în jur de șaizeci de ani și că e genul de unchi favorit. Capul îi era aplecat în față și avea un zâmbet larg pe buze. Tweed îi ieși în cale prezentându-i-o pe Paula.
- Ce surpriză minunată, începu Fanshawe. Chiar Tweed în persoană. Ce mai faci? La vânătoare de răpitori de copii aici, în inima pădurii?
Paula aproape tresări. Cu mare efort își păstră o expresie neutră. Apoi își dădu seama că Fanshawe se referea probabil la faptul că Tweed era cunoscut în rolul său fictiv de șef al investigațiilor la General Cumbria. Anumitor persoane știa să le dea impresia că era implicat în megocierea eliberării unor victime răpite, în schimbul recompenselor. Acest fapt explica și motivul deselor sale călătorii în străinătate.
Fața lui Tweed nu exprima nimic altceva decât plăcere. O prezentă pe Paula și Fanshawe o plăcu imediat, evident.
- Hai să intrăm din ceață, o conduse el înconjurându-i umerii cu brațul. Bestială noapte, continuă, dar înăuntru e cald și bine. Sistemul suedez de încălzire centrală merită toate paralele...
O ajută să-și scoată trenciul, după care îl agăță într-un cârlig deasupra caloriferului. Dincolo de ușa de la intrare se afla un salon spațios în formă de L, mobilat în stil scandinav.
- Suedez? întrebă Paula în timp ce se lăsă condusă spre o canapea lungă.
- Da. Am fost foarte norocos să obțin această locuință. O însoți până la sofaua confortabilă și Paula se așeză într-un colț. Fanshawe se întoarse spre Tweed care își agățase haina peste a Paulei. Ia loc în fotoliul din fața noastră și ne vom simți confortabil. Nu credeți că un pahar de sherry ne-ar face să ne simțim mai bine?
- Am băut nu de mult, spuse repede Paula.
Observase sticla sub brațul lui Fanshawe în timp ce acesta lua câteva pahare de pe un raft de sub măsuța de cafea rotundă care îi despărțea de Tweed. Sherry de Cipru. Aruncă o privire în încăpere: nici urmă din opulența ostentativă de la Leopard's Leap.
- Atunci pentru tine, Tweed?
- Mulțumesc, Willie, dar sunt cu mașina. De cât timp ești aici? Vecinul tău, comandantul de brigadă Maurice Burgoyne, mi-a sugerat în treacăt să vin să te văd.
- Zdravăn bărbat, Maurice. A cucerit MC-ul în timpul războiului din Coreea, pe când era tânăr ofițer...
în timp ce pălăvrăgea, adresându-i-se lui Tweed, Paula își studie gazda. Fața mare și rotundă avea un aer angelic. Sub sprâncenele stufoase avea ochi albaștri care iradiau o notă de umor.
„Da, asemenea unui unchi favorit", gândi ea din nou, în timp ce Willie se întoarse către ea.
- Scuză-mă că te-am neglijat. M-a absorbit discuția. Da, suedez. Locuința a fost construită pentru un suedez, după ce au demolat un conac vechi aproape dărăpănat. Spuneam că am fost norocos. în timp ce eram în Orient, tatăl meu a jucat la Bursă și a pierdut vechea noastră proprietate din Berkshire, unde eu am crescut. Dar locul acesta se potrivește perfect veniturilor mele limitate. După cum vezi, nici o cheltuială de întreținere. Tocurile ferestrelor sunt făcute dintr-un lemn special, care nu are nevoie niciodată de vopsea. Doar din când în când se aplică un ulei pentru lemnărie. Și asta, bineînțeles, o fac singur. își îndreptă atenția spre Tweed. Dar nu ți-am răspuns la întrebare. Cred că știi că Sir Gerald Andover locuiește la două uși de aici?
- Da, de fapt, pe el l-am văzut mai întâi.
- Bun băiat. A fost la Hong Kong într-una din călătoriile sale. Odată, când beam ceva împreună cu Burgoyne, i-am spus lui Gerald că mă pregătesc să părăsesc curând Orientul. Imediat s-a oferit să-mi caute o locuință. Nici n-am visat că-mi va propune un loc în apropierea propriei lui case. Prețul era rezonabil - se spune chiar că e o casă ieftină pentru locul ăsta - iar suedezul voia să se stabilească în Statele Unite. Locuiesc aici de mai bine de doi ani; comandantul de brigadă a sosit aproximativ acum trei ani.
- Am fost surprins să găsesc trei vechi camarazi din China în același loc, comentă amabil Tweed.
- Așa că acum știi de ce...
Se întrerupse. Se deschise o ușă. Paula aruncă o privire spre bucătăria modernă.
In cameră intră o femeie. înaltă, subțire, o brunetă frapantă, căreia Paula îi dădu aproximativ treizeci de ani. Peste bustul frumos modelat purta o bluză mulată de culoarea florii-soarelui cu o eșarfă mandarin. Se mișca elegant apropiindu-se de ei. Fusta plisată crem se oprea deasupra genunchilor descoperind o superbă pereche de picioare.
Fanshawe sări de pe scaun. Pentru un tip atât de masiv, se mișca ușor și era destul de rapid în reacții.
- Vino să faci cunoștință cu musafirii noștri, Helen, o întâmpină el entuziast. Helen Claybourne, secretara mea și în același timp facto-tumul meu. Pune totul în ordine, inclusiv pe mine...
După prezentări, trase un scaun pentru ea lângă Paula. Þinea în mână un pahar cu un lichid gălbui; privirea ei rece se opri asupra Paulei în timp ce se așezară din nou cu toții. Vocea, plăcut modulată, era la fel de rece ca întreaga ei persoană.
- Apa minerală, remarcă ea, îmi face sete pe o vreme ca asta. ar trebui să servim băuturi domnului Tweed și domnișoarei Grey.
- Oh, i-am rugat, i-am poftit, dar rezistența lor e implacabilă.
- Poate că vor ceda puterii tale de convingere mai târziu, sugeră Helen, apoi sorbi cu înghițituri mici băutura din pahar.
Ochii ei cenușii, pătrunzători o priveau încă pe Paula amintindu-i de privirea hipnotică a lui Burgoyne. Se pomeni comparându-le în gând pe Helen și pe Lee. Dacă ar intra într-o încăpere plină de bărbați, Lee ar deveni pe loc centrul atenției, în timp ce Helen s-ar opri în tocul ușii privind în jur. Și în curând toți ochii s-ar îndrepta spre ea. Două femei destul de neobișnuite.
- Andover m-a surprins. Părea cu totul rupt de realitate, remarcă Tweed. Cred că fiica lui e plecată.
Willie își redobândi zâmbetul bonom.
- Andover e un tip de treabă, zise el ridicând puțin vocea. Dar își păzește cu strictețe proprietatea. Și acum, dacă mă gândesc bine, cred că ai dreptate. Irene a plecat. A plecat într-o lungă vacanță în Mediterana cu actualul ei iubit. N-are pic de odihnă. E vârsta - a ei și a epocii -vreau să spun.
- Cam de când a plecat? întrebă Tweed pe un ton indiferent, cu ochii pe jumătate închiși.
- Poate de trei luni și mai bine, n-aș putea spune exact. Nu, Helen?
- Cam așa ceva. Cam de când Andover a renunțat la președinția INCOMSIN - Comitetul Internațional de Inteligență Strategică? Și la celelalte directorate?
Willie își țuguie buzele.
- Stai să mă gândesc. Cred că ai dreptate. Până acum nu m-am gândit la asta.
- De la ce spuneai - acum o clipă - că i se trage această izolare? Este un solitar?
- Mă tem că da. Helen, întreține, te rog, pe oaspeții noștri pentru o clipă în timp ce dau un telefon...
Dispăru pe o altă ușă în bucătărie. Helen Claybourne își concentra atenția asupra lui Tweed.
- După cum îmi spunea Willie, activați într-o formă destul de periculoasă de asigurări?
- Nu chiar. Sunt rare ocaziile când se tensionează un pic negocierile unele situații ambigue. Oricum, nu e vorba de ceva periculos, o asigură el.
Ea se întoarse spre Paula.
- Lucrați în aceeași ramură?
- Da. Cel mai adesea mă ocup de întocmirea polițelor de asigurare. De fapt, mi-ar plăcea o muncă de răspundere. Dar dumneavoastră?
- Oh! Duc o viață plăcută și liniștită. Pun lucrurile în ordine. Mai fac unele excursii în străinătate cu Willie. Fac prăjituri cu cireșe...
Continuă să vorbească până se întoarse Willie. își frecă mâinile și se așeză din nou lângă Paula.
- Observația ta în legătură cu izolarea lui Andover m-a alarmat. I-am telefonat ca să-i propun să vină aici. Dar n-a răspuns.
- Te-aș fi putut scuti de efort, spuse Tweed ridicându-se. A ieșit imediat după ce am plecat noi de la el.
- La ora asta din noapte? Ei bine, el totdeauna a avut propriile sale legi. Chiar trebuie să plecați atât de curând?
- Mă tem că da. Locuim la Passford House și aștept acolo un telefon. Văd că cineva construiește pe aici. Cărămizile alea din iarbă par să înainteze...
- Sunt ale lui Burgoyne, spuse Willie, repezindu-se să le aducă hainele. Comandantul de brigadă are întotdeauna câte ceva de modificat. Presupun că e unul dintre scopurile vieții sale. Mi-a făcut multă plăcere să te revăd. Trebuie să ținem legătura, adăugă el în timp ce-o ajuta pe Paula să se îmbrace. Vin din când în când în oraș. Vă telefonez înainte de a ieși data viitoare. Un prânz la Brown ar fi grozav...
Paula spuse noapte bună lui Helen care îi însoți până la ușa pe care o deschise. Tweed observă că aveau două încuietori; securitate mai bună decât la Andover.
Erau în mașină și o luară la dreapta pe drumul ce ducea la Lyming-ton, când Paula îi puse întrebarea:
- Ce crezi despre ei? Toți trei atât de aproape?
Betoniera apăru în spatele lor cu mult înainte de a ajunge la drumul principal spre Lymington.
Cu câteva minute mai devreme, Tweed, cu mâinile relaxate pe volan, se-ntreba ce voia ea să spună. Noaptea fără lună părea se devină chiar mai întunecată, datorită luminii farurilor ce se izbea de copacii din jur. Pe drum nu mai circula nimeni. Undeva, în urma lor, era un drum singuratic spre Beaulieu.
- Ai trei chinezi bătrâni, explică Paula. Se cunosc între ei de la Hong Kong - în cealaltă jumătate a lumii. îlinclud și pe Andover, pentru că se pare că a vizitat și el adeseori Hong Kong-ul. Ce sens au toate astea? Mi se pare ciudat și aproape straniu că locuiesc doar la o ușă unul de altul, la marginea pădurii New Forest.
- Ni s-a explicat de cum am ajuns. Găsești ceva ciudat în asta?
- Da. în primul rand, Andover n-a pomenit niciodată că el le-ar fi găsit case. Era așa de agitat, din motive evidente, încât nu mai e nimic de zis. Burgoyne a spus că ei - el și Willie Fanshawe - au băut la Hong Kong împreună cu Andover, iar Burgoyne i-a cerut lui Andover să găsească, dacă poate, o proprietate - ceea ce a și făcut. Willie ne-a spus o altă poveste, din care a reieșit clar că Andover s-a oferit să-i găsească locuință.
- Deci, ai prins firul?
- Ești imposibil, izbucni ea cu mânie prefăcută. Ai vrut să vezi dacă am observat contradicția?
- Dar ai observat că avem companie? Una din acele betoniere mobile uriașe se apropie din spate.
- Tocmai voiam să te-ntreb. Am văzut-o în oglinda laterală. O blestemată brută portocalie cu un mixer imens ne dă târcoale.
- Și cimentul e gata să fie folosit. Ciudat să vezi un astfel de vehicul circulând noaptea, la ora asta.
- Dacă continuă cu viteza asta, urmează să intre prin geamul din spate.
„Ceea ce e adevărat", gândi încruntat. Monstrul portocaliu era la câțiva inci de Ford, conturându-se amenințător ca un enorm tanc militar. Apăsă piciorul pe accelerație. Viră brusc spre cealaltă bandă în mare viteză, lăsând în urmă, pentru scurt timp, betoniera.
încordat, Tweed apăsă și mai tare pedala accelerației. Mulțumi cerului că nu plouase și că suprafața drumului nu era alunecoasă. Colosul îi ajunse din nou. Paula îl văzu năpustindu-se spre ei.
- Șoferul trebuie să fie ori nebun, ori beat, scrâșni ea.
- Sau are scopuri criminale.
- Dar de ce? protestă ea.
- Să scăpăm mai întâi... Tweed roti volanul spre curba următoare, recâștigă controlul asupra mașinii și păstră talpa apăsată pe pedală. Depășiră un stâlp solitar care marca probabil intrarea la o altă reședință izolată. Privind în oglinda retrovizoare, Tweed îl zări pe șofer care purta ochelari negri și stătea aplecat deasupra volanului. Se-ndrepta spre ei ca o rachetă. Era din nou la câțiva inci în spatele Ford-ului. Era doar o chestiune de secunde până ar fi simțit izbitura masivei greutăți nimicindu-i.
Tweed riscă mărirea vitezei la o nouă curbă. Distanța se mări. Dar pentru scurt timp. Betoniera se năpustea din nou asupra lor. Tweed își imagină greutatea mașinii, combinată cu grămada de ciment din rezervor revărsându-se deasupra lor.
- încearcă să ne preseze, spuse Paula calmă. Unde am spus ceva care a deranjat atât de mult, încât să încerce să ne omoare?
- Ne gândim mai târziu. Problema e acum să scăpăm cu viață. Tweed se blestema că o luase pe Paula cu el. Dar cine ar fi putut
să prevadă că vizita la Andover va avea ca rezultat o luptă disperată pe viață și pe moarte? Nu se îndoia că odată ce betoniera își va fi atins scopul, nu va rămâne din ei nimic, în urma coliziunii, decât o masă amorfă.
Lumina farurilor se roti odată cu trecerea prin curba strânsă și se proiectă pe o porțiune îngustă de drum ce o lua la stânga. Se pregăti de manevră, calculându-și șansele de scăpare.
- Să rezistăm de dragul vieții! strigă el.
Intr-o viteză nebună, ieși din drumul principal și apucă pe cel lateral, chiar mai îngust decât o alee. Simți cum derapează spatele mașinii și Paula se pregăti de izbitură. Din fericire, după cum observase Tweed, în partea exterioară a intrării pe alee era o denivelare acoperită cu frunze uscate.
Când spatele mașinii alunecă spre șant, Tweed reduse viteza. Ford-ul se redresa. Apăsă din nou pe accelerator, lăsând în urmă un vârtej de frunze. Se-ndreptă în viteză în josul aleii mărginite de copaci și subar-borbet. Paula privi prin oglinda laterală. Manevra neașteptată luase prin surprindere pe șoferul vehiculului ucigaș.
Depășise indicatorul, întorsese mergând cu spatele și pornise din nou să-i urmărească. Tweed zărise un indicator rutier în capătul aleii, dar nu avusese timp să citească ce indica. Spera că Lymington. Dar putea fi o fundătură. în acest caz...
- încotro indica panoul? întrebă Paula cu voce încă liniștită.
- Habar n-am. Vom afla pe parcurs.
In urma lor, betoniera lua viteză. Ar fi putut să-i ajungă în mai puțin de un minut, după calculul Paulei. Când avea să se termine coșmarul acesta? Privi spre Tweed. Expresia feței îi era încruntată, dar nu dădea nici un semn de nervozitate. Adesea ridica privirile spre oglinda retrovizoare pentru o fracțiune de secundă.
- Să sperăm că nu vom întâlni nici un tractor, spuse ea.
- Așa-mi placi. Optimistă, glumi el.
Aleea începea să semene cu un tunel, copacii foarte apropiați de pe ambele părți ale drumului se uneau deasupra. „Oh, Doamne!" gândi Paula. Urmă o curbă ce lăsa în urmă drumul drept. Se înlănțuiau viraje nesfârșite și cotituri oarbe care îl sileau pe Tweed să reducă viteza. Privi din nou în oglinda laterală. Monstrul portocaliu se apropia în viteză, luând fiecare viraj în trombă, imprudent. Avea o greutate enormă, și știa asta.
- Măcar de-am da de un sat, comentă Paula.
- Nu pare a fi un drum umblat. N-am trecut pe lângă nici o căsuță.
O nouă privire în oglindă îl avertiză că betoniera se afla în spatele lor cu sfera turnantă ca un ceas care le măsura destinul. Tweed mergea cu viteză maximă, fixându-și în minte imaginea aleii șerpuite de țară. Farurile mașinii ce-i urmărea se vedeau în oglindă. Trebuia să facă ceva și, fir-ar al naibii, cât mai repede posibil.
Luă altă curbă, cu zgomotul betonierei și al mixerului său în ureche. Paula își scoase Browning-ul din geanta de pe umăr, pregătindu-se să tragă.
- Bagă-l la loc! se răsti Tweed.
- L-aș putea termina cu o împușcătură prin geamul din spate...
- Am spus să-l pui la loc. La viteza asta n-ai să-l nimerești niciodată. Mai degrabă mă-mpuști pe mine.
Strecură arma la loc cu un sentiment de frustrare, dar recunoscând că obiecția lui Tweed era îndreptățită. Ford-ul se balansa acum dintr-o parte în alta a drumului, ca și cum ar fi așteptat - din voia Domnului -o altă curbă diabolică. Brusc, drumul se-ndreptă.
Lumina farurilor se vedea clar, iar efectul de tunel continua. Tweed se holbă înainte, unde două trunchiuri vechi de stejar se-mpreunau formând un arc, se îndreptau unul către celălalt ca într-o îmbrățișare pasională. Betoniera se afla la câțiva inci în urma lor vuind ca o bombă.
Tweed apăsă pe accelerație, smulgând motorului său o fracțiune de secundă. Distanța dintre cele două autovehicule se mări din nou. Pe sub stejari, Tweed văzu drumul drept și privi în oglindă.
Betoniera se apropia într-o viteză nebună. Ghici că șoferul intenționa să-și termine treaba. De aceea nu văzuse arcul. Mașina intră pe sub el, dar era prea lată ca să poată aluneca așa cum făcuse micuțul Ford. Tweed tocmai se uita în oglindă și văzu ce se întâmplă.
- Uită-te în oglinda laterală, spuse el repede.
Paula văzu uriașul vehicul oprit cu o bruschețe înfiorătoare. Arcul era prea mic. Betoniera era prinsă în bolta îngustă. Urmă un cumplit scrâșnet de roți. Se auzi în același timp uruitul asurzitor al metalului izbindu-se de copaci. Rezervorul de ciment continua să se învârtă, dar o făcea la o sută optzeci de grade. O avalanșă de ciment se revărsă. Un trunchi de stejar se prăbuși strivind acoperișul cabinei. Toba se-nvârtea ușor acum de parcă ar fi fost mânată de o mână nevăzută. Apoi se opri. Zgomotul motorului încetă. Tweed opri și el motorul și o liniște funestă se așternu pe drumul de țară.
- Dă-mi pistolul, zise răstit Tweed.
Era un ordin. Paula se supuse fără nici o ezitare, dându-i Brow-ning-ul. Tweed sări din mașină și se-ndreptă încet spre arcul zdrobit, mergând pe lângă bordura de iarbă, spre întunericul de la marginea drumului, cu pistolul ascuns.
Paula îl urmă la distanță. Culese de pe jos ca armă o creangă groasă. Mai bine decât nimic. Tweed se apropie cu grijă. Pantofii cu talpa de cauciuc nu făceau nici un zgomot prin iarbă. Pe măsură ce se apropia, strângea pistolul cu ambele mâini.
Un far era zdrobit. Celălalt se bălăbănea în jurul unei ramuri solide smulse din stejarul doborât. Printr-o ciudată întâmplare mai funcționa încă, iar lumina pâlpâitoare cădea pe cabina zdrobită. Dintr-o privire, Tweed văzu capul șoferului, înfundat între umeri, cu gâtul rupt, cu ochelarii negri încă la locul lor.
Capul era acoperit cu o grămadă de ciment; se mai vedea doar fața. Tweed înțelese că în aerul rece al nopții cimentul se solidifica rapid. Șoferul era înmormântat într-un strat gros din propriul său ciment. Tweed nu-l invidia pe cel care ar fi încercat să scoată cadavrul.
- E mort, spuse Tweed, auzind-o pe Paula alături.
- Observație evidentă, m-am gândit eu. Oricum, ori el, ori noi, spuse ea cu răceală.
- N-are nici un sens să încercăm să-l identificăm. Corpul e acoperit complet. Iar mașina nu are nici un semn de reper.
- Raportăm? întrebă ea.
- Nu. Avem de răspuns la prea multe întrebări incomode. Pe care tocmai ni le-am pus și noi. O privi și o cuprinse după talia zveltă, simțind că tremură.
- Știi, cred că e destul pentru ziua de azi. Un somn bun la Passford House este exact ce-ți trebuie.
- Pic de somn, recunoscu ea.
dimineața următoare, Tweed convocă un „consiliu de război". Erau adunați în dormitorul lui spațios, care era practic un apartament la primul etaj. Fereastra celei de-a doua camere dădea spre o pajiște verde, în dreapta căreia se afla parcată o mașină. Tweed rămase în picioare uitându-se pe fereastră, în timp ce Paula se așeză într-un fotoliu confortabil, iar Newman se cățără pe unul din brațele acestuia.
- îmi place locul ăsta, reflectă Tweed. Serviciu excelent. Și un extraordinar mic dejun englezesc. Personalul e îndatoritor, cadrul luxos. E atâta liniște și totuși ne aflăm doar la două mile de Lymington.
- După ziua de ieri era exact ce-mi trebuia, spuse Paula cu un sentiment de bucurie.
- Deci, când vom discuta despre evenimentele din seara trecută? întrebă Newman impacientat.
- Acum, spuse Tweed smulgându-se din visare. Se așeză într-un fotoliu, în fața lor. Spune-ne ce ți s-a întâmplat, Bob. Noi ți-am povestit prin ce-am trecut.
- L-am urmărit pe Andover care s-a dus direct la casa șefului poliției, aproape de Brockenhurst. O mașină de patrulare era deja pe drum. A stat acolo exact o oră.
- Timp în care, fără îndoială, a auzit totul despre moartea lui Harvey Boyd, medita Tweed. Pentru că e el însuși o țintă vie, i-a scutit de a-l mai vizita.
- Apoi s-a dus direct acasă. Atunci mi s-a confirmat ceea ce bănuisem pe drumul spre Brockenhurst. Era urmărit de cineva într-un land Rover. înainte de a-mi pune tu întrebarea, nu, n-am putut uita la numărul mașinii. Era acoperit de noroi. - E ciudat, reflectă Tweed. Chestia asta sugerează că Andover se află sub totala supraveghere a cuiva. Cel din Land Rover te-a reperat?
- Crezi că ai de-a face cu un amator? spuse Newman. Sigur că nu. Nu m-am luat după el chiar atât de repede. I-am dat de urmă de la distanță, pentru că era pe drumul spre Brockenhurst. Land Rover-ul l-a urmărit de îndată ce a plecat de la Prevent. La întoarcere, l-a condus până la intrarea pe domeniu.
- Și deja întreaga casă e supravegheată, remarcă Paula.
- De aceea am folosit expresia o supraveghere totală, îi spuse Tweed. Acum să recapitulăm ce s-a întâmplat. Oh, Bob, de ce-ai venit aici să mă întâlnești? Ești binevenit, dar de ce?
Newman păru stingherit. Evită cu grijă privirile Paulei când răspunse.
- Am auzit că Harvey Boyd intenționa s-o ia pe Paula cu el într-un soi de investigare a dispariției prietenului său, George Stapleton, pe Solent. M-am gândit că ar putea fi periculos și de aceea am venit de la Lymington. Asta-i tot.
„Nu chiar atât de simplu", gândi Tweed păstrând pe chip o expresie impasibilă. Se amuza: Newman era, evident, gelos pe prietenul Paulei.
- Și acum să adunăm factorii dispersați, continuă Tweed. Unu: Boyd, de asemenea, a avut ceea ce Walford a numit un accident pe vreme de ceață. Unul fatal, din nefericire.
- N-a fost accident, protestă Paula. Am văzut ceva mare mișcându-se prin ceață chiar înaintea coliziunii. Și, după cum știți, am o vedere excepțională.
- Liniștește-te, o tempera Tweed. Am spus „ceea ce a numit Walford accident". Ãsta-i factorul numărul unu. Doi: l-am găsit pe Andover îmbătrânit cu zece ani, un om distrus. înainte de a-l întâlni bântuind pe afară, am descoperit ceva cu totul macabru în răcitor - brațul înghețat, probabil, al lui Irene.
- Probabil? sări Paula. Amândoi am văzut inelul de pe deget. Iar mai târziu, Andover ne-a povestit că-i dăruise un inel cu smarald la a optsprezecea aniversare.
_ N-avem decât mărturia lui Andover despre acest lucru, sublinie ÞVeed. A ghicit că descoperisem brațul înghețat și era în disperare de cauză. Poate te gândești că era tulburat din pricina membrului congelat - ceea ce desigur e adevărat. Dar cred că era mai degrabă afectat, pentru că noi l-am descoperit. Un lucru total diferit.
- Doar nu vrei să spui că Andover este implicat într-o conspirație, protestă Paula.
- în acest stadiu, nu-mi imaginez nimic. Pur și simplu, însumez faptele. Trei: fiica sa pare să fi fost răpită. Mă bizui pe strania sa remarcă din ultimul minut: Nu s-a cerut nici o recompensă. Lucru care mi s-a părut destul de curios, dacă e adevărat.
- Andover este înstărit? întrebă Newman.
- Presupun că are peste o jumătate de milion moștenire de la tatăl său.
- Și locuiește în casa aceea înspăimântătoare, lipsită de orice confort, își aminti Paula.
- E un vechi elev al școlilor publice, explică Tweed. Am observat că mulți dintre ei sunt destul de indiferenți la condițiile în care trăiesc. Totul începe în copilărie, în școlile publice cu internat, atât de rigide. Dormitoare și săli de clasă prost mobilate. Nu dau nici o șansă formării gustului.
' - Și factorul patru? întrebă Newman.
- Retragerea bruscă a lui Andover din viața publică, autoizolarea sa asemenea unui pustnic. Nu-i stă în fire. A fost omul de bază de la INCOMSIN.
- N-am auzit niciodată de această organizație, remarcă Paula.
- Pentru că nu trebuia să auzi. Opera în mare secret. Un creier de excepție și unul dintre puținii care munceau cu adevărat. înființată la Londra, organizația făcea prin membrii săi prognoze asupra dezvoltării mondiale ulterioare. Am participat la câteva dintre adunările lor secrete. Ca și Burgoyne și Fanshawe.
- Și ce sens are izolarea lui Andover? insistă Newman.
- Pare să coincidă cu data dispariției lui Irene.
- Poate fi una dintre acele stranii coincidențe, comentă Newman.
- Să nu crezi în ele. Cinci: Am dat de trei bătrâni chinezi, după cum li se spune, la o distanță de câțiva iarzi unul de altul în adâncimile pădurii New Forest. Nu pot crede că e o coincidență.
- Burgoyne și Fanshawe ne-au dat o explicație în acest sens, îi aminti Paula.
- Pe care n-am crezut-o nici o clipă. Șase: pe cine am deranjat atât de mult, incat să ia măsuri ca o betonieră să ne omoare pe amândoi?
- Willie ne-a lăsat un timp singuri pentru a-i telefona, chipurile, lui Andover, sugeră Paula. Dar îmi place de el.
- Și, îi aminti Tweed, ne aflam la Willie, deci suficient de departe, pentru ca Burgoyne să organizeze atacul.
- Trebuie să fie unul din ei. Cumplită idee. Dar nu e exclus să fie una din cele două femei, spuse Paula.
- Ceea ce înseamnă, începu Tweed privind spre Newman, că Paulei nu i-a plăcut nici una din ele.
- Este ceva bizar în relațiile ambelor femei, care locuiesc cu acești bărbați, insistă Paula. Doar o altă femeie ar putea observa asta. Lipsa unui sentiment real de afecțiune.
- Dar ai uitat un suspect, continuă Tweed. Andover însuși. Ne-a sfătuit să-i vizităm vecinii, ca să ne țină la o distanță suficientă pentru a pune la cale crima.
- Nu e posibil să-l suspectezi pe el, protestă Paula din nou.
- Pentru moment, orice este posibil. Andover s-a înspăimântat când a aflat că fusesem în casă. Pur și simplu, s-a înfuriat de-a binelea. Mai ales când i-am sugerat să cheme poliția. Este chiar posibil să fi căutat o soluție ca să ne oprească cu orice chip.
- Dacă spui tu... Te-ai uitat prin dosarul lui Andover?
- L-am răsfoit în pat azi-noapte. Tweed se opri. Nu știu dacă îmi spune prea multe. E destul de subțire. Un document ciudat. Cred că am prea puține date pentru a-i aprecia semnificația, dacă există vreuna.
- Mă gândeam la Burgoyne și la Willie Fanshawe, spuse Paula în-cruntându-se. Tipuri atât de diferite. Comandantul de brigadă, după spusele lui Willie, este întruchiparea ideii mele de comandant strălucit. Un tip hotărât, aș zice, cu o minte ca briciul. Dar era ceva de-a dreptul straniu în zâmbetul său întunecat. Willie este exact opusul său. Foarte asemănător unui unchi generos de-al meu, cel pe care l-am îndrăgit. Plin de importanță - mi-o imaginez pe Helen Claybourne trebăluind cu spor în toată casa - și bine dispus.
- O descriere corectă a celor doi bărbați, spuse Tweed, privind-o în timp ce-și ștergea ochelarii cu o batistă.
- Și o mare deosebire în ce privește averea, cred, reluă ea. Brigadierul m-a copleșit cu opulența, pe când Willie trebuie să-și numere bănuții.
- Altceva? insinua Tweed.
- Da. Burgoyne trăiește în trecut. Ai văzut cum și-a împodobit Leopard's Leap - un nume caraghios - cu amintiri din anii petrecuți în Orientul îndepărtat. în schimb, Willie nu are nici un obiect din trecut, de parcă ar dori să-l uite.
- Numai deosebiri, observă Tweed.
- Oh, au și un lucru comun. Am greșit spunând că Willie a lăsat totul în urmă. N-ai observat că ambii păreau să fi rămas înțepeniți în trecut? Mă refer la limbă. Burgoyne s-a referit la iubitul lui Irene ca la un golănaș. Nimeni nu mai folosește acest termen. Cu excepția hoinarilor care continuă să stea la Hong Kong. Același lucru cu Willie. A folosit expresia prieten credincios, vorbind despre Burgoyne. E atât de arhaic. Amândoi sunt legați mental de China și de vechile lor obiceiuri din Extremul Orient.
- Dacă spui tu, remarcă Tweed distrat.
Paula sări enervată în picioare. Fără să-și dea seama, Tweed repetase cuvintele ei de mai înainte. Iritată de experiențele trăite în ziua precedentă, crezu că o imită.
- Bine, spuse printre dinți, vorbesc prea mult. Dar ținând cont că era să fim aproape uciși ieri noapte, nu uita de cărămizile și de mica betonieră de pe gazonul lui Burgoyne. Este deci în legătură cu un constructor... și poate de acolo provine monstrul portocaliu. Am nevoie de aer. Ies să fac câțiva pași...
Ea închise ușa încet și plecă agasată. Tweed își puse la loc ochelarii.
- De fapt, Paula a spus ceva foarte important. Ceva care se poate lega de raportul din dosarul pe care mi l-a dat Andover.
- Și n-ai de gând să-mi spui despre ce este vorba? încercă Newman.
- E prea devreme. Trebuie să fiu sigur. După cum am mai spus, am nevoie de multe date.
- îmi amintesc, spuse Newman neliniștit. Deci când începem să obținem datele?
- Oh, am început deja. M-am sculat mai devreme decât voi azi-di-mineață. Am adunat mult mărunțiș de-aici din birou, apoi m-am dus la Lymington să găsesc un telefon public.
- Continuă.
- I-am telefonat colonelului Stanstead, șeful poliției. Rămășițele bietului Boyd sunt acum în drum spre Londra într-o ambulanță. L-am căutat pe Sir Rufus Rabin, eminentul patolog la care apelăm uneori. Rabin va examina corpul și-mi va face un raport. Am sunat-o pe Monica La Park Crescent, continuă el referindu-se la sediul general al SIS. Henry Butler și Pete Nield sunt pe drum spre noi și vor supraveghea casa lui Andover, Prevent. Dacă vrei să fii de folos, du-te și întâlnește-l pe comandantul portului, Walford. Folosește-te de înfumurarea lui. Află dacă Burgoyne și Fanshawe, sau măcar unul din ei, au bărci ancorate pe acolo. Dacă da, ce tipuri de nave au...
- Trebuia să-mi închipui, oftă Newman. în timp ce eu călătoream în țara viselor, tu acționai ca un dinam.
- Am cerut, de asemenea, Monicăi să verifice datele și să-mi spună tot ce se știe despre existența celor doi, Burgoyne și Fanshawe, în toți acești ani petrecuți în Orientul îndepărtat. Plus o scurtă schiță biografică a lui Andover. Va lucra toată noaptea Monica noastră.
- Energie de bărbat, comentă Newman. A, și pentru că mi-am amintit, spuse el într-o doară, Paula a fost foarte afectată de moartea lui Boyd?
Tweed arboră o mină sobră.
- Bineînțeles că a fost șocată. Dar nu erau foarte apropiați. Păreau doar să se simtă bine împreună. Nimic serios.
- Mă bucur că n-a fost o pierdere devastatoare. Dar de ce iei toate aceste măsuri?
- Pentru că am citit dosarul lui Andover și câteva elemente mi-au revenit în memorie în timp ce vorbea Paula. M-am grăbit să mă duc la Lymington, pentru că Paula susține că a văzut ceva prin ceață în port, noaptea trecută. Are într-adevăr o vedere excepțională. Și-apoi, nu-mi place ca oamenii mei - chiar și cel mai nou recrut - să fie uciși în circumstanțe dubioase.
_ Vrei să spui că Harvey Boyd, ex-SAS, era...
- Aproape să intre în SIS, după ce ar fi trecut de cursul de antrenament...
_ N-am știut de asta, zise dojenitor Newman.
- Nici n-am avut timp să-ți spun. Bob, sunt realmente îngrijorat. Sunt aici câteva mistere aparent disparate. încep să cred că am dat peste ceva cu adevărat straniu.
- Atunci, mai bine mă duc să discut cu încântătorul domn Walford. Te întorci la Londra?
- Nu încă. Poate mai găsesc ceva interesant pe aici. Mă duc la Lymington. Poate intru într-una sau două cârciumi. Acolo poți afla oricând câte ceva despre localnici...
Tweed se urcase în Ford-ul parcat în față la Passford House, când Paula apăru din spate. Se postă la geam în timp ce el își punea centura de siguranță.
- îmi pare rău că m-am purtat așa. Presupun că nu te pot însoți?
- Urcă...
Trecură de poarta hotelului și se îndreptară spre Lymington pe drumul de țară, răvășit de vânt. Crengile înghețate ale copacilor străluceau, iar aerul era rece și curat. Tocmai intrau în drumul principal când Paula remarcă:
- Asta e vremea ideală pentru Bob Newman. Spune că lucrează și gândește mai bine când e frig.
- Să sperăm că le face pe amândouă în acest moment.
- în timp ce mă plimbam, mă întrebam ce-aș putea face... voi ceilalți sunteți atât de activi! Mi-ar plăcea să cercetez viața celor două femei, Lee Holmes și Helen Claybourne. Simt că sunt ceva mai mult decât așa-zise menajere ale celor doi bărbați.
- Verifică-le. îmi închipui că nu va fi prea ușor. Și fii foarte atentă.
- Deci și tu crezi că e ceva ciudat în ce le privește?
- Þi-am cerut doar să ai grijă...
Câteva minute mai târziu, intră într-o parcare publică din spatele supermarketului Waitrose. Opri mașina în zona de ședere prelungită, unde nu se plătea. Recepționerul de la Passford House îi spusese de ea.
Se întoarseră pe jos în strada principală și, pe la unsprezece și CeVa descoperiră vechea fațadă de la Gregorian și o serie de magazine. Twee se opri la Pier 68, un bar-restaurant, unde intră însoțit de Paula.
- Barmanii îi cunosc foarte bine pe localnici, îi șopti el. Caut niște informații. Vasele acelea care au dispărut...
înăuntru, o încăpere plăcută, se afla o tejghea de bar și scaune de-a lungul peretelui. în spate, printr-o ușă deschisă, Tweed zări mesele așezate pentru prânz. Se urcă pe un taburet înalt lângă un bărbat ce purta o șapcă bățoasă, de culoare albastră, cu cozoroc proeminent, și fuma o havană. Comandă câte un pahar de vin alb franțuzesc sec pentru el și Paula. Barmanul era un tip vesel cu o bărbuță ascuțită.
- Am auzit niște povești despre unele bărci care au dispărut la scurt timp după ce au plecat din Lymington, remarcă Tweed.
- Povești marinărești. Barmanul scutură din cap. Am auzit unele zvonuri vagi.
- Cinci bărci se pare că au dispărut anul acesta, observă Paula.
- Vorbe, barmanul clătină din cap. Mai înviorează localitatea, presupun...
Se mută mai departe, lustruind tejgheaua. Omul cu șapca cu cozoroc își puse jos paharul cu bere și se trase mai aproape de Tweed.
- Sunteți reporter?
- Nu, doar mă intrigă. Tweed se învârti în scaunul său și-și îndreptă atenția spre om. Ar putea constitui material pentru cartea pe care o scriu.
- Atunci miza dumneavoastră norocoasă se află jos, pe malul apei. Căutați-l pe Ned, barmanul de la Ship Inn. El e mai informat cu ceea ce se petrece acolo, jos.
- Mulțumesc. Oricum, mergeam într-acolo.
își lăsă paharul pe jumătate băut și după ce-l salută pe barman, ieșiră. Traversară High Street și în curând coborau un dâmb abrupt îngrădit de pavaj înalt. Paula aruncă o privire prin magazine, cercetă trecătorii.
- Pare un loc destul de pașnic.
- Poate fi doar o impresie înșelătoare.
La intersecție, traversară drumul și continuară să coboare pe o stradă pavată, foarte scurtă și povârnită, închisă traficului. Nu după mult timp, drumul o lua brusc la dreapta spre Quay Street, o altă stradă pavată. Se aflau aici cele mai multe magazine de calitate pentru turiști; Tweed observă și uși ce păreau să reprezinte intrarea în case particulare. După un colț, descoperiră o pădurice de stejar și hanul Ship Inn.
Paula se opri, respiră adânc și își reluă mersul.
- Preferi să mă aștepți aici, în timp ce mă duc să aflu ce s-a întâmplat astă-noapte? o întrebă Tweed.
_ Nu. Aici am băut ultimul pahar cu Harvey, dar nu vreau să mă las stăpânită de asta.
Un val de căldură îi întâmpină pe când urcau scările. Din nou, Tweed se duse direct la bar și comandă două pahare cu vin. în timp ce plătea, îi puse barmanului aceeași întrebare.
- M-am întâlnit ieri, întâmplător, cu comandantul portului. Mi-a spus ceva despre niște accidente stranii pe aici. Parcă nu mai puțin de cinci bărci, care au ieșit în larg în perioade diferite ale anului, n-au mai revenit. A, dumneata ești Ned?
- Eu sunt.
Nu mai erau alți clienți în bar, dar barmanul, aplecându-se spre Tweed și Paula, le spuse cu o voce coborâtă:
- încearcă să țină asta sub tăcere. Idioți! Dispare o barcă, Două. Se poate. Dar nu cinci. Ar trebui să se facă cercetări.
- Și toate au dispărut de la Lymington, nu?
- Nu, domnule. Nu e așa. Trei dintre ele, inclusiv cea a domnului Benton - primul accident - au fost văzute navigând în amonte pe Solent pe vreme de ceață. Presupun că veneau spre gura fluviului Beaulieu.
- Corectează-mă dacă greșesc, dar fluviul acela nu curge aproape paralel cu fluviul Lymington, numai că ceva mai la est?
- Exact, domnule. E o zonă mai sălbatică în care trăiesc doar câțiva oameni. Mai e un alt port mare în susul fluviului, Buckler's Hard. Unii preferă să acosteze acolo decât să vină aici. Destul de caraghioși barcagii ăștia.
- Cum adică?
- Ei bine, ați putea s-o numiți snobism. Există aici Clubul Regal de Iahting Lymington, despre care unii zic că are cel mai bun port pentru navigație. Un alt grup, mai mic, are alte idei. Cred că adevărata elită se duce la Buckler's Hard. Acolo își are iahtul cu motor comandantul de brigadă Burgoyne. N-ai să-l vezi aici nici mort. Eu personal însă nu văd nici o diferență.
- Spuneai că zona de lângă fluviul Beaulieu este foarte singuratică Vrei să zici că nu locuiește nimeni pe lângă Buckler's Hard?
- Ei bine, da, și nu, domnule. Mulți oameni ciudați locuiesc la Moor's Landing. Malul de vest al lui Beaulieu, aparține lordului Mon-tagu. Iar cel de vest - sau cea mai mare parte a lui - este proprietatea lordului Rothschild. Moor's Landing este, după câte știu, un teren pe care l-a închiriat. Era acolo un mic sat chiar lângă fluviu. Acela e Moor's Landing.
- De ce ai spus „era"? Nu mai există?
- Nu v-am explicat foarte bine. Niște întreprinzători au cumpărat toate casele vechi, le-au renovat și le-au făcut vilișoare clasa întâi. Apoi au vândut parcela în câteva zile.
- Ziceai că era un grup ciudat, îl încuraja Tweed. Asta pare șocant.
- Ei bine, țineau mult la grupul lor. Profesioniști, presupun. N-am văzut pe nici unul dintre ei pe aici. Le place să-și păstreze locul doar pentru ei. Snobism curat, presupun.
- Moor's Landing are acces la fluviul Beaulieu?
- Desigur. E acolo un debarcader mare care tocmai a fost modernizat. L-au reparat cu grijă și l-au vopsit. Lucru care mi s-a părut totuși curios, pentru că, din câte am auzit, nici unul dintre tipii ăia nu au bărci. Simbol al condiției sociale, cred. Și toate astea durează de mai bine de un an.
- Scriu o carte despre locurile retrase, zise Tweed, perseverând în aceeași poveste, pentru a evita nedumeririle ulterioare ale lui Ned cu privire la aceste întrebări. Se poate naviga în jos pe Beaulieu de la Buckler's Hard?
- Luna trecută ați fi putut face o croazieră pe un mic catamaran care plimba turiștii în josul apei. Dar, acum, e prea târziu... ultima zi din octombrie a încheiat sezonul. Ați putea angaja o barcă cu motor cu tot cu echipaj, dar v-ar costa mult mai mult decât cu catamaranul.
- Mă voi gândi la asta. Tweed își termină băutura și privi la Paula. Acum stomacul meu se gândește la un prânz. Restaurantul de acolo arată ispititor.
- Servesc o mâncare acceptabilă, domnule...
pupă prânz se-ndreptară spre chei. Ajunseră la timp să vadă un tren format din patru vagoane colorate în roșu, alb și albastru, traversând un pod sPre ultimul doc. în același timp, apăru un feribot care acostă' la chei» întorcându-se de pe insula Wight.
- Mă-ntreb care dintre prietenii lui Harvey urmează să cerceteze cum s-a sfârșit ultima sa excursie spre insula Wight, spuse Tweed mai mult pentru sine.
- Probabil nu vom ști niciodată, răspunse Paula. De ce te interesează atât de mult Buckler's Hard și Moor's Landing?
- Caut ceva ieșit din comun. Ar fi mai bine să ne întoarcem la Passford House.
Paula înțelese că nu i se va mai spune nimic, așa că rămase tăcută pe tot parcursul drumului spre hotel. Nici n-ar fi visat ce-i aștepta.
Pete Nield, căruia Tweed îi ceruse să supravegheze casa lui Sir Gerald Andover împreună cu Harry Butler, stătea lângă mașina sa Ford Sierra, în fața hotelului. înalt și subțire, era îmbrăcat sportiv și-și aranja mustața mică și cochetă ca un tăciune. Se grăbi spre Tweed și Paula, înainte ca aceștia să coboare din mașină.
- Harry este la Prevent. Eu am venit să vă spun. Casa a fost spartă. Andover a dispărut...
6
- Ai văzut cumva vreun Land Rover, Pete? întrebă Tweed în timp ce conducea Ford-ul apropiindu-se de Prevent. Chiar că ar fi trebuit să te previn.
- N-a fost nevoie, replică Nield din spatele mașinii. Harry l-a descoperit când venea. Era parcat printre tufe. A plecat aproape imediat ce am trecut de el. îmi pare rău că n-am putut ajunge aici mai devreme. Monica a dat greu de noi.
- Când ați ajuns aici? îl întrebă Paula care stătea în față, lângă Tweed.
- La ora zece, azi-dimineață. Am făcut o recunoaștere pe lângă casă și am descoperit imediat că a fost spartă. N-am intrat înăuntru, continuă el laconic. Am așteptat afară în cazul că intrușii ar fi apărut. N-a fost așa. Apoi am venit la Passford House să-ți spun. Te-am sunat de la un telefon public, dar erai plecat.
Tweed dădu din cap și încetini. Părăsi drumul și parcă mașina lângă crângul unde așteptase Newman cu o seară înainte. Ieși din mașină, ceilalți doi ținându-se anevoie după el. Harry Butler răsări din spatele unor tufe.
- Nu e nimeni pe aici, raportă el.
Un bărbat care vorbea puțin, Butler era mai solid decât Nield. Proaspăt bărbierit, era îmbrăcat în pantaloni de doc și o geacă de vânt, care contrasta cu costumul impecabil al lui Nield.
- De unde știi că Andover a plecat? întrebă Tweed încet.
- Nu mai e mașina în garaj - clădirea de afară - dar sunt urme de ulei pe podeaua de ciment și pe rampă.
- Dar poate fi încă înăuntru, nu?_
Numai dacă e mort. M-am apropiat de ușă și l-am strigat din răsputeri. Nici un răspuns. Stai să-ți arăt.
_ Mai întâi cred că ar trebui să verificăm puțin terenul din spatele casei. Sunt destul de multe urme... Andover a fost afară aseară, bântuind ca o fantomă.
- Am verificat deja, răspunse Butler scurt. Nimic.
- Ai informat poliția, Harry?
- Nu. Mă gândeam să vii tu mai întâi.
- Ai dreptate, hai să vedem...
Spargerea casei fusese făcută fără menajamente. Ușa din față era deschisă. Butler îi arătă unde a fost forțată ca să se deschidă - în acel loc era ruptă o bucată din tocul ușii.
- Asta ca să ai idee ce urmează, îl avertiză el.
Cu Paula alături, Tweed îl urmă pe Butler înăuntru, în holul spațios de la intrare. Pete Nield rămăsese afară să supravegheze. Tweed se îndreptă spre birou. Ușa era deschisă și înăuntru parcă fusese un măcel. Geamurile de la bibliotecă erau sparte, iar ușile trase în lături. Toate cărțile erau trântite pe podea.
- Așa e și sus, comentă Butler. în dormitor, salteaua e răsturnată, covoarele ridicate, plapuma ruptă.
- Ceea ce mă face să mă întreb dacă au găsit ce căutau, de au făcut asemenea ravagii, mormăi Tweed.
Rămase în picioare în mijlocul camerei. Sertarele de la biroul lui Andover erau trântite pe jos, cu conținutul răvășit. Până și perdelele și draperiile fuseseră smulse și zăceau în falduri în mijlocul harababurii.
- N-o să știm niciodată ce-au căutat, remarcă Paula făcându-și loc să treacă. Ce este?
Tweed stătea nemișcat, cu mâinile în buzunare, gândindu-se la Andover. Îi căzură ochii pe o carte care stătea deschisă cu copertele rupte. Se aplecă și-o ridică. Edgar Allan Poe: Tales of Mistery and Imagination. Răsfoi paginile și se opri la o filă cu colțul întors. I-o arătă Paulei.
- Ai citit-o?
- îmi pare rău. Nu l-am citit niciodată.
- Ar trebui s-o faci. A fost un geniu. Vezi titlul povestirii la care era îndoită pagina?
- „The Purloined Letter". Nu-mi spune nimic.
- Nici n-are cum - dacă n-ai citit-o. Andover e un tip inteligent. Poate că mi-a lăsat un semn.
- Ce semn...
Tweed se duse la polița mare cu aspect învechit de deasupra căminului cu o grămadă de butuci rânduiți. Singurele obiecte de pe consolă erau un ceas victorian care se oprise la douăsprezece fără cinci și două sfeșnice. Pipăi de-a lungul ceasului lângă perete și găsi un plic obișnuit -On Her Majesty's Service. O comunicare de la autoritățile financiare. Ridică plicul și în spatele lui, lipit de înveliș, era un alt plic. Era făcut din hârtie de bună calitate și era adresat lui Sir Gerald Andover. Avea timbru belgian.
- Doar n-au răvășit casa căutând asta, protestă Paula.
- Depinde de ce conține...
Tweed scoase două foi împăturite, de aceeași calitate. Parcurse repede cele două pagini. Când se întoarse spre Paula, părea neliniștit.
- E o scrisoare foarte grăitoare de la Gaston Delvaux, din Liège -Am mai auzit acest nume. Dar nu știu de unde să-l iau.
- Delvaux are o fabrică de armament și este unul dintre cei mai mari cercetători ai lumii în acest domeniu. Nu numai tancuri și arme, ci și vapoare, și avioane. Reține ultimul aspect.
- Vrei să spui că s-ar putea să știe ceva despre vasul ăla fantomă, pe care pot să jur că l-am văzut înainte de a muri Harvey?
- N-am spus asta. Dar Delvaux a fost, de asemenea, membru al INCOMSIN despre care ți-am mai spus.
- Grupul consultativ de experți preocupați de evoluția mondială.
- Delvaux, ca și Andover, este un astfel de expert. L-am întâlnit când am fost invitat să iau parte la una dintre ședințele secrete.
- Ce spune scrisoarea?
- Discutăm mai târziu, răspunse Tweed băgând scrisoarea în buzunar. S-ar putea să însemne că trebuie să facem în curând o călătorie în Belgia. Și nu mă îndoiesc că tocmai asta au căutat spărgătorii.
- Dar de unde naiba ai știut unde să cauți?
- Din povestea lui Poe. Este vorba despre o scrisoare care dispare dintr-o cameră. Au căutat-o pretutindeni, apoi au plecat, dar se vede că n-au căutat cu prea multă atenție. Ideea e că scrisoarea era ascunsă într-un loc la vedere: pe cămin, într-un plic. Era prea la îndemână, așa încât nimeni nu s-a gândit s-o caute acolo. De aceea Andover a îndoit pagina acelei cărți. Probabil cartea era pe birou, ca s-o văd. Acum, ar trebui să dăm un telefon anonim la poliție, de undeva, de la un telefon public și să-i anunțăm. Avem însă până atunci o sarcină neplăcută, dacă putem s-o îndeplinim.
- Fii tare, Harry, îl preveni Tweed înainte de a sălta capacul de la congelator.
- Suficient să dai afară tot prânzul, comentă flegmatic Butler.
- Bine că mai e încă aici, adăugă Tweed, uitându-se la cutia de plastic umplută cu gheață și care conținea brațul retezat. Nu știu unde vom rezolva treaba asta. Aș dori ca acest membru să fie transportat la Londra, la prietenul meu patolog doctorul Rabin. Dar nu-l putem duce până acolo într-o mașină.
- Ba da, îl asigură Butler. Neștiind cât va trebui să stăm pe aici, am luat un răcitor portabil plin cu mâncare. E în mașină. Stai doar cinci minute...