Биография Tudor Musatescu
Tudor Mușatescu (n. 22 februarie 1903, Câmpulung-Muscel - d. 4 noiembrie 1970, București) a fost un poet, prozator, dramaturg și umorist român.
A absolvit facultatea de litere și filozofie și facultatea de drept. Provenind din familia unui avocat, "contaminat" de înclinațiile artistice ale mamei sale, Tudor Mușatescu este cuprins de patima scrisului încă din anii de școală.
Scrie epigrame, compune de unul singur o revistă scrisă de mână, "Ghiocelul", cu versuri, schițe și chiar cu o piesă de teatru, intitulată "Ardealul". A scris schițe, romane, piese de teatru dar succesul i-a fost adus de teatru.
La maturitate, atât ca vârstă, cât și ca formație artistică, Tudor Mușatescu se dedică trup și suflet teatrului, în calitate de dramaturg, traducător, director de scenă, de conducător și proprietar de teatru. Criticii l-au considerat un fidel continuator, în perioada interbelică, al comediei caragialene de moravuri, prin tipologie, situații și dialoguri spirituale. Debutul scenic l-a avut la Paris, în 1923, în piesa Focurile de pe comori.
Piesele de teatru ale lui Mușatescu, cu deosebire comediile "Titanic-Vals", "...escu" și melodrama "Visul unei nopți de iarnă", au avut succes și în străinătate.
Multe dintre ele au fost traduse în limbile franceză, engleză, germană, italiană, greacă, poloneză, cehă etc.
Opera
Teatru
Focurile de pe comori (1923)
Panțarola (1928)
Sosesc deseară (1931)
Titanic-Vals (1932)
...escu (1933)
Visul unei nopți de iarnă (1937)
Țara fericirii (1946)
Madona (1947)
Profesorul de franceză (1948)
Geamandura (1950)
Scenete umoristice
Titanic vals(1974)
Romane
Mica publicitate (1935)
Schițe umoristice
Nudul lui Gogu (1928)
Ale vieții valuri (1932)
Aforisme
Fiecare cu părerea lui (1970)
Versuri
Vitrinele toamnei (1926)
și cinci volume de Scrieri (1969) - postum 1978.
|