Биография Grigore Sălceanu
Grigore Sălceanu (n. 23 aprilie 1901, Galați- d. 19 iulie 1980, Constanța) a fost un poet și dramaturg român, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România.
După studiile primare de la Galați a continuat studiile liceale la Liceul Vasile Alecsandri din Galați, liceul Spiru Haret din Tulcea și Liceul Mircea cel Bătrân din Constanța.
Din 1922 a urmat Facultatea de Litere și Filozofie la Universitatea din București. În acest timp a frecventat și cenaclul literar condus de criticul Mihail Dragomirescu.
A continuat studiile la Sorbona, unde a urmat cursurile unor profesori ca Daniel Mornet, André Le Breton, Gustave Michaud.
După terminarea studiilor și întoarcerea în țară a fost numit profesor la Liceul Mircea cel Bătrân din Constanța, devenind titularul catedrei de limba franceză. Ca profesor, a început să colaboreze la revistele: Analele Dobrogei, Convorbiri literare, Ritmul vremii, Salonul literar, Făt-Frumos și Universul literar.
În 1936 a întemeiat la Constanța un cenaclu literar, pe care l-a condus timp de 20 de ani, îndrumând tinerele talente dobrogene.
Grigore Sălceanu s-a ocupat și de traduceri, traducând din limba franceză în română poemele Omul și marea de Charles Baudelaire, Napoleon II de Victor Hugo și Nevermore de Paul Verlaine.
Grigore Sălceanu a tradus în limba franceză poemul Luceafărul de Mihai Eminescu și poeziile populare Miorița și Meșterul Manole.
Scrieri
Volume de versuri:
* Flori de mare (1928)
* Fierbea azi-noapte marea (1933)
* Basmul Smeilor (poeme feerice) (1934)
* Feerie (1936)
* Nopți pontice (1937)
* Fata de împărat (1941)
* Poemul creațiunii (1942)
Dramaturgie:
* Ovidius, (tragedie în cinci acte)
* Tropaeum Traiani (dramă în versuri)
Ambele piese au fost jucate pe scena Teatrului Dramatic din Constanța.
* Decebal (piesă în versur)
* Turnul de rubin (piesă în proză)
* Țara vânturilor (piesă în proză)
Premii
* Premiul pentru poezie al Institutului de literatură pentru traducerile din lirica franceză (1925)
* Premiul de poezie Ioan N. Roman (1934,)
* Premiul Adamachi decernat de Academia Română, pentru poemul Fata de împărat (1943)
|