Биография Constantin Oprișan
Constantin (Costache) Oprișan (n. 1921 - d. iunie 1958, închisoarea Jilava, București) s-a născut la 16 martie 1921, în comuna Oncești, județul Bacău. După liceu, în anul 1940, se înscrie în Frățiile de Cruce. Începând prigoana regimului Ion Antonescu împotriva legionarilor, este nevoit să plece o vreme din țară, mergând în Germania. Acolo audiază cursurile de filozofie ținute de Martin Heidegger. Revine în țară și preia șefia Frățiilor de Cruce, la nivel național. În anul 1946 se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie din Cluj. Este arestat în data de 15 mai 1948, judecat și condamnat la 25 ani muncă silnică. Până în anul 1951, este deținut în închisoarea Pitești, unde trece prin procesul de reeducare, fiind unul din cei care au fost cel mai rău torturați. Transferat la Gherla, este bătut în continuare și, din cauza regimului de detenție, se îmbolnăvește de tuberculoză. În anul 1955 petrece o perioadă în Spitalul Penitenciar Văcărești. În anul 1958 este transferat la Jilava, unde este încarcerat la secția Casimca, secție de exterminare (fără iluminat natural și aerisire naturală, cu apa curgând continuu pe pereți). Este coleg de celulă cu Iosif V. Iosif, Marcel Petrișor și Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Trece la Domnul în luna iunie 1959, la închisoarea Jilava, de lângă București.
Dintre versurile scrise în închisoare, memorate de cei care l-au cunoscut și apreciat, a fost publicat volumul Cărțile spiritului și alte poezii (Editura Christiana, 2009).
|