Mihai-Claudiu Dumitrache a fost născut pe 7 mai 1999 la București. Este cântăreț și scriitor, recunosc în special pentru stabilirea recordului național de „cel mai tânăr autor de autobiografie”, omologat de Cartea Recordurilor din România și considerat de președintele Academiei Române „un simbol pentru viitorul creației intelectuale care nu trebuie să moară niciodată”. A fost membru solist și actor în Trupa Artistică „Anton Pann” din București, fondată de Ioan Maftei-Buhăiești, și a câștigat mai multe premii muzicale și literare de-a lungul activității sale. A urmat cursurile Liceului Tehnologic „Goga Ionescu” din Titu și cursurile de canto clasic ale Școlii Populare de Arte „Octav Enigărescu” din Târgoviște. A absolvit și cursuri private de canto, jurnalism și dezvoltare personală. Îi place să călătorească, ajungând până la 20 de ani să viziteze 21 de state de pe trei continente.
Este membru al Uniunii Naționale a Artiștilor din România și al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România . În 2018 a publicat volumul de debut „Boemia unui mort”, fiind urmat de a doua sa publicație tipărită - biografia „20”. Pentru contribuțiile sale artistice și culturale aduse comunității, a primit titlul de Cetățean de Onoare al comunei Costeștii din Vale, Dâmbovița.