Биография Daniel Lăcătuș
• Daniel LĂCĂTUȘ. Născut pe 04 ianuarie 1988, în orașul Călan, județul Hunedoara. Jurnalist și scriitor, membru în Uniunea Scriitorilor din România. Absolvent al studiilor primare, gimnaziale şi liceale în orașul natal, licențiat în jurnalism la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-fondator al revistei de cultură și istorie Apel la memorie. Inițiator al proiectelor editoriale: Să ne cunoaștem istoria – Călan, care are ca obiectiv promovarea patrimoniului cultural, istoric, etnografic, natural şi turistic al zonei; Fețele durerii. Apel la memorie, care are ca obiectiv studierea și rememorarea prigoanei regimurilor totalitare împotriva românilor din toate categoriile sociale, cauzele și efectele oprimării constituite de instituțiile represive; N.K.V.D. în Republica Moldova, Securitatea în România.
Bibliografie:
- Literatura română. Dicționarul autorilor români contemporani, coordonator Alina Kristinka, Editura Arial, Ploiești, 2013, p. 156.
- Județul Hunedoara: monografie, volumul V, Personalități Hunedorene, coordonatori: Ioan Sebastian Bara, Ioachim Lazăr, Paulina Popa, Marcela Balazs, Denisa Toma, Editura Emia, Deva, 2015, p. 470.
- Un dicționar al scriitorilor români contemporani, volumul I, coordonator Ioan Holban, Editura Tipo Moldova, Iași, 2016, pp. 339-348.
- Istoria Literaturii Române Contemporane 2018. O viziune în actualitatea literară românească, coord. Gabriela Verban, Editura Verbaniana, 2018, pp. 64-71.
|