A te teme înseamnă a te gândi întruna la tine și a nu-ți putea imagina un curs obiectiv la lucrurilor. Senzația teribilului, senzația că totul se întâmplă "împotriva" ta, presupune o lume concepută fără primejdii "indiferente".
Fricosul- victimă a unei subiectivități exagerate- se crede, mult mai mult decât ceilalți oameni, ținta unor întâmplări dușmănoase. El se întâlnește în această eroare cu temerarul care, la antipod, întrevede pretutindeni doar invulnerabilitatea. Amândoi au ajuns la capătul unei conștiințe pline de sine: împotriva unuia totul conspiră, totul îi este celuilalt favorabil. (Curajosul nu e decât un fanfaron ce strânge în brațe amenințarea, fugind în întâmpinarea primejdiei.) Unul se așează negativ în centrul lumii, celălalt pozitiv; dar împărtășesc aceeași iluzie, cunoașterea lor având un punct de plecare identic: primejdia ca unică realitate. Unul se teme de ea, celălalt o caută: ei nu pot cu adevărat disprețui lucrurile, raportează totul la sine, se zbuciumă din cale-afară(și tot răul din lume vine din prea mult zbucium, din ficțiunile dinamice ale bravurii și lașității). Aceste exemplare antinomice și asemănătoare sânt astfel pricina tuturor tulburărilor, perturbatorii mersului timpului; ei colorează
afectiv până și cea mai mică întâmplare și își proiectează
planurile înfierbântate într-un univers care- când nu te lași în voia unor liniștite dezgusturi- e degradant și intolerabil. Curaj și frică:
polii aceleiași maladii ce acordă abuziv semnificație și gravitație vieții...
Când nu știu ce-i amărăciunea și nepăsarea, oamenii sânt doar niște animale sectare: crimele cele mai rafinate, ca și cele mai grosolane sânt săvârșite de cei ce au luat lucrurile în serios. Numai diletantul nu cunoaște gustul sângelui, doar el nu e ticălos...