Pe stradă mergea un tată între două vârste, care-și ducea de mână fiul ceva mai mare de trei ani. Pașii copilului erau mărunți, astfel că rămânea în urma lui și el îl trăgea de mână. Copilul își iuțea pașii, însă tatăl îl trăgea mai departe încovoindu-i puțin trupul. Au mers așa o bucată de drum și au trecut pe lângă o tarabă pe care erau înșirate fel și fel de reviste și cărți. Tatăl se opri, se întoarse la tarabă și răsfoi superficial câteva din volumele aflate la îndemână. Îl întrebă pe vânzător de prețuri și în vreme ce se gândea dacă să cumpere sau nu, copilul observă dintr-o dată jucăriile înșirate în fața tarabei. Își îndreptă cu repeziciune degețelul înspre o locomotivă cu baterii, trăgându-l pe tată de mânecă să i-o cumpere. Acesta înapoie precipitat cărțile pe raft, îl prinse pe copil de mână și o luă din loc. Acum, însă, din pricina smuciturii prea puternice, aproape că-l trase pe copil pe sus. Dar acesta repeta neîncetat, cu voce tare: “Puiul vrea să cumpere trenul, puiul vrea...”. Tatăl îi răspunse neputincios, însă hotărât:
“Mergem, nu putem cumpăra asta.”
“De ce?”, întrebă copilul răzvrătindu-se.
“Nu putem, fiindcă e fals.”
Dacă se compară cu copiii, adulții sunt mai deștepți și în stare să recunoască un adevăr, să demaște o minciună; adulții sunt în stare să hotărască într-o singură clipă ceea ce doresc și ce nu și cu siguranță că nu vor irosi multă vreme pentru lucruri fără importanță. Limba adulților este ipocrită, iar activitatea lor - prudentă și rapidă. Nu are importanță că atunci când spun că pleacă ei chiar și pleacă imediat, fără cuvinte în plus. Un pas a fost îndeajuns pentru ca micuțul să rămână mult în urma lui.
În același timp, însă, privită dintr-un alt unghi, lumea copilului este cu mult mai cuprinzătoare și mai adâncă decât lumea adulților. În această lume, adevărul nu se deosebește de minciună, ceea ce există de ceea ce nu există, nu se analizează și nu se divizează “haosul” primordial. Oricum ar fi lumea configurată, ea este bună așa cum este; bucuria lui vine de la suprafața lucrurilor. Și de cum privește el cu ochii săi de copil aceste lucruri, în același moment ele devin parcă divine și elevate. Zice-se că aura divină a omului se află așezată “la un metru deasupra capului său, în timp ce, în același loc, copilul își poartă aura sa angelică.”
“Fals”, un cuvânt atrăgător, cu formă frumoasă, este în stare ca într-o clipită să transforme bucuria copilului în nimic, dar, în același timp, are puterea să distrugă tot ceea ce există în lumea adulților.
Pe o altă stradă, la prânz, într-un restaurant în stil occidental, doi adulți discută:
“Frate H’, ești incredibil. Se spune că, deși lucrezi de mai puțin de o jumătate de an pentru această firmă, departamentul de vânzări deja se va extinde. Totul este meritul tău. Directorul vostru general știe cu adevărat să lucreze cu oamenii”, spuse Li.
“A, nu, eu doar am avut mai mult noroc. Colegii au colaborat cu mine, astfel că meritul nu este numai al meu”, surâse H’ plin de sine. Însă în ideea de a-i întoarce complimentul cu aceeași măsură, zise:
“Dar tu, în domeniul culturii, ai mai multe merite decât mine. Noi, oamenii de afaceri, știm doar să facem bani, nu suntem atât de distinși.”
“Dar numai cu banii fratelui H’ suntem în stare să supraviețuim. Vom ruga din nou compania ta să ne ajute la reclama acestui număr”. Asemenea unui vapor care acostează în portul său, discuția se apropia de țelul său. Li arătase cartea doar așa, într-o doară, și dezvăluise care anume era adevăratul motiv al acestui prânz. Însă observă imediat că nu trebuia să toarne acum gaz peste foc și cu siguranță că știa că trebuie să aducă în discuție și alte teme care să atragă și mai mult atenția interlocutorului. Erau din ce în ce mai aproape de chiar problema pentru care se găseau aici. Li adăugă: “În numărul viitor, vom lansa o nouă temă legată de scumpirea în lume a țițeiului și aurului. Vom invita specialiști renumiți care să-și prezinte lucrările. Cred că fratele H’ poate să reprezinte lumea afacerilor și să contribuie. În afară de asta, pentru acest număr noi am angajat economiști, psihologi, profesori, dar și actori renumiți... Frate H’, tu, oricum... ne vei ajuta”
În majoritatea cazurilor, în lumea adulților ne întâlnim în permanență cu asemenea discuții. În comparație cu lumea celor mici, o astfel de lume este prea eschivantă și ocolitoare. De pildă, pentru a fi pe placul altora, cei mari sunt pregătiți să exagereze laudele pe seama altuia. Iar pentru a ascunde ceea ce alții nu vor să audă, cei mari evită dinadins anumite teme. În lumea adulților, acest lucru se numește “a face bine altuia”, “a avea simț pentru un comportament adecvat în situații delicate”. Uneori, adulții sunt siliți ca în cuvântul lor să atingă și lucruri care nu sunt pe placul altora. Atunci ei se folosesc de o altfel de “tehnică”: “părțile rele împachetează-le într-o poveste bună”, “tăcerea e de aur” etc. Într-un cuvânt, este mult mai greu să înțelegi cuvântul celor mari decât cuvântul celor mici. Greutatea constă în faptul că la adulți trebuie descifrate adevărata intenție și adevărul vorbelor lor; cu cât cineva nu este îndeajuns de abil, cu atât binele se transformă în rău și omul se aduce pe sine într-o situație neplăcută.
De unde nici nu este de mirare că lumea adulților e cu mult mai grea decât lumea copiilor. Asta deoarece adulții își propun să amestece “adevărul” cu “minciuna”, dar să și deosebească, în același timp, ceea ce este în “minciună” “adevăr”. În acest fel, totul este pe dos și în locul greșit, prin urmare omul e dezorientat și înnebunit; deseori ne aflăm în pericolul de a nu deosebi minciunile de adevăruri. De aceea pe adulți este mai greu să-i satisfaci decât pe copii, respectiv să le dai ceea ce se numește “chiar că-mi place falsul”.
Copilul pomenit mai sus a părăsit taraba de cărți convins de tată. Pe drum, tatăl și fiul au mai schimbat câteva cuvinte. Tatăl spuse: “Ascultă-l, puiule, pe tata. Ceea ce ai vrut să-ți cumpăr nu este o locomotivă adevărată. Mai încolo o să-ți cumpere tata una adevărată.”
Că îi va cumpăra o locomotivă adevărată este, evident, o minciună notorie, însă când asta spune un om mare, totul e încărcat de seriozitate și intenții sincere.
“Dar de ce ai vrut să cumperi cărțile acelea?”, întrebă copilul.
“Tata nu le-a cumpărat, și ele sunt false...”, răspunse părintele, tulburat. A rămas însă neclar dacă a rostit aceste cuvinte pentru a-l liniști pe copil ori a ajuns cu adevărat la o asemenea concluzie.