[Marti], 12 februarie 1935
10 seara
Radioul e deschis la Praga. Am ascultat un concert in G-dur de J.S. Bach, pentru trompeta, oboi, cembal si orchestra. Urmeaza, dupa pauza, un concert in sol minor pentru pian si orchestra de acelasi.
Sunt in plin Bach. Aseara, in timp ce ii scriam o lunga scrisoare lui Poldy, ascultam de la Lyon - pentru prima oara prins extrem de clar - al patrulea concert brandenburghez. Pe urma un concert pentru pian si orchestra de Mozart.

Am fost la doctor pentru ochi. Mi-a recomandat ochelari si i-am si pus. Ma schimba destul si ma fac urìt.
A fost amuzant cìnd i-am spus numele. Mi-a spus ca in familia lui s-a discutat mult despre De doua mii de ani, pe care el personal nu l-a cetit. A auzit multa lume injurìndu-ma. Imi dau seama ca procesul meu e cu adevarat pierdut. Cum am devenit huligan nu ajunge in cercurile in care sunt injurat si inca "dupa ureche".
O vorba care indica ce forme ia "cazul" in constiinta publica mi-a povestit-o Samy Herscovici, duminica, la Tìrgoviste, unde am fost pentru o conferinta.
Librarul care vindea biletele pentru conferinta i-a oferit un bilet unui profesor de la scoala normala: „Sebastian? Aha! Jidanul ala care s-a botezat.”

Aseara trebuia sa vorbeasca Nae la Fundatie, despre „Solidaritatea nationala”. Conferinta i-a fost interzisa de guvern. Studentii au fost masati pe trotuarul dinspre palat, unde au huiduit, au zbierat, au cìntat. Pe urma au fost impinsi mai departe pìna in piata Ateneului, unde Nae, ridicat pe umerii lor, le-a vorbit, cu capul gol si in paltonul lui cu blana de lup.
- Era frumos Nae, povestea Nina.
Au fost batai, lovituri, petarde. Se povestea ca s-ar fi tras si salve in aer.
In ziarele de azi, nici un cuvìnt.

Dezgustator numarul pe care l-a inchinat Credinta lui Nae. Petru Manoliu, Sandu Tudor si Zaharia Stancu, despre Nae Ionescu.
O traii si pe asta!

[Luni], 18 februarie [1935]
Aseara, de la Stuttgart, doua concerte de Handel in B-dur si G-moll pentru orga si orchestra. Foarte Mozart-Haydn. As putea deosebi pe unul de ceilalti doi?
De o saptamìna, inceput de revolutie in barou. Cìteva intruniri pentru „numerus clausus”. Alaltaieri, sìmbata, a vorbit si Istrate Micescu, raliendu-se cu totul miscarii... Exact o saptamìna dupa aparitia interview-ului meu cu el. Hotarìt lucru am mìna proasta.
Ce oameni! Din cas, din iaurt, din apa... M[icescu] spunea zilele trecute:
- Daca vrei sa stii care e maestrul meu in politica, uite-l: Alain.
Imi vorbea despre libertate, despre rezistenta individului in fata statului, despre stupiditatea ideii de „colectiv”, exploatata de dictatura. Si astazi, uite-l antisemit, raliat „revolutiei nationale”.
E si aici mìna lui Nae. Micescu i-a marturisit lui Froda ca a primit in prealabil vizita lui Nae, care l-a indemnat sa ia conducerea chestiei in barou. Iata cum va face profesorul o noua Romànie. Ce rizibila, ce cumplita, ce groaznica afacere, in care toata lumea ponteaza, inclusiv Nae.

...Dar a venit primavara. Am fost ieri cu Benu la Baneasa. Batea un vìnt de martie, era soare, ma simteam tìnar. De mult n-am simtit asa de viu dorul de a fi fericit.


[Duminica], 17 martie [1935]
12 noaptea
Vin de la gara, obosit (azi-dimineata la 6 m-am sculat ca sa plec la Braila, acum ma intorc). Dar nu vreau sa las pe mìine insemnarea asta, pe care din tren mi-o fagaduiam sa [o] scriu.
Am calatorit cu Nae Ionescu. Se ducea sa tie o conferinta la Galati (despre "Semne si simboale"). Dimineata, nimic interesant; am cetit gazete, am vorbit politica, ne-am amuzat cu o fetita care intrase in vorba cu noi. La Braila eu am coborìt si ne-am inteles ca ne vom revedea seara in tren, la intoarcere.
Intr-adevar, ne-am gasit seara in acelasi compartiment. Era cu noi si profesorul Vechiu, seful argetoianistilor braileni. Am mìncat toti trei in vagonul-restaurant. Nae a dat o sueta politica teribila.
El a pornit miscarea lui Vaida. (Acum zece zile ma asigura de exact contrarul.) El si Garda il vor sprijini, fara sa colaboreze. Recunoaste ca, in fapt, "numerus valahicus" e o platforma de agitatie, in nici un caz un program. Recunoaste ca e inaplicabila. "Chestiile aste[a] n-ar putea veni decìt cu titlul de consecinte, intr-o schimbare generala de cadru."
Planul lui e foarte simplu. Mentinerea deocamdata a lui Tatarascu la guvern. Inca - sa zicem - trei luni, pìna ce miscarea lui Vaida va capata consistenta si cadre. Atunci, un guvern Vaida, care va trebui sa dea 60 de deputati gardisti si cìte 10-25 din celelalte partide, asa incìt "opozitia Majestatii Sale sa fie Garda". In mod logic, la caderea acestui guvern Vaida, succesiunea va reveni gardistilor.
Nu stiu cìte sanse sunt in planul asta. Le cred reduse si il cred fantezist. Destul de logic, evident.
Ce m-a deprimat putin pentru Nae a fost tonul cu care povestea totul. Combinard, smecher, "teribil". Ce i-a spus el lui Averescu, cum l-a tras pe sfoara George Bratianu, cum s-a rafuit la Brasov cu Vaida...
- I-am pus cu curul pe gheata.
Hotarìt, il prefer in sala de curs.
Impresia, numai vag jenata, s-a transformat la intoarcerea in compartiment intr-un sentiment penibil. Cìt poate fi de cabotin omul asta! Erau in compartiment doi colonei. A intrat in vorba cu ei si le-a tras o sueta "de i-a tìmpit". Ii vedeam biruinta pe buze, triumful ca-i epateaza. Unele lucruri uluitoare, din acelea cu care stie sa deplaseze - in surpriza speriata a ascultatorului - o discutie de la o chestie locala la o problema universala, de istorie. Se vorbea despre eventualitatea unui razboi franco-german.
- Prostii. Tot nodul e la Singapor. Acolo isi joaca Europa cartea. Poate s-o joace fara Germania. Asta e!
La Singapor? Poate. Dar iata oricum - pìna sa controlezi problema - un fulger definitiv in discutie.
Coloneii schimbaru priviri de admiratie, de uluiala, priviri subit iluminate de revelarea adevarului. Nae simtea si se complacea in caldura asta.
Intr-un ceas a povestit tot ce stiam de la el: cum a trait revolutia de la Munchen, cum le facea discursurile ministrilor revolutionari, cum revolutia a incetat o data cu fabrica de bani de la Dachau, cum colonelul Epp a facut si a dres etc., etc. Lucruri pe care, cu ani in urma, le ascultasem, pironit de perete, in biroul lui, la Cuvàntul.
Pe urma a trecut la lucrurile recente. Lui Beck, la Varsovia, i-a spus ca apropierea de Germania e necesara. Lui Karl Radek i-a explicat ca succesorul lui Stalin va fi Gengis Khan. La Berlin i-a spus unui general... I-a aratat unui ministru...
- Dar pe Hitler il cunoasteti personal?
(Intrebarea unuia din colonei a cazut in focul peroratiei. Stiam bine ca nu-l vazuse niciodata pe Hitler. Ne-a spus-o ritos si anul trecut, si in vara. Dar putea sa riste a-l dezamagi pe colonelul atìt de admirativ.)
- Da. L-am vazut. Mare om politic, domnule. Vezi d-ta, Trotki, care e enorm de destept, si Stalin, care e un prost... (Linie schimbata din prudenta, probabil, dar minciuna a ramas, minciuna de simpla bravada, pentru ca nu se indura sa scada ceva din gloria in care s-a angajat. Ce copil e!) Cinci minute mai tìrziu, Vechiu il intreaba si el:
- L-ai vazut pe Hitler?
si el raspunde inca o data "da", trecìnd insa repede mai departe, nu stiu daca din jena sau din plictiseala de [a] nu trebui sa imagineze prea mult in chestia asta.)
Avea aerul pe care, acum 15 ani, trebuie ca-l avea la "Capsa", dìnd suete. Tìnar e acest scump Nae Ionescu.

Sìmbata, 30 martie 1935
Lectia de ieri a lui Nae a fost sufocanta. Gardism de Fier pur si simplu - fara nuante, fara complicatii, fara scuze. "Politica se cheama o stare de lupta. Un partid inchide in chiar fiinta sa obligatia de a le suprima pe toate celelalte. In concluzie ultimà, 'politica interna' e o absurditate. Nu poate exista decìt o cucerire a puterii, o confiscare a ei si confundarea partidului cu toata colectivitatea. De aici mai departe nu mai exista decìt gospodarie, de vreme ce orice posibilitate de reactiune este anulata. Natiune se cheama un colectiv care inchide in sine ideea de razboi. O natiune se defineste prin ecuatia prieten-dusman." Si asa mai departe...
As fi vrut sa-i spun ce monstruoase contraziceri cu sine insusi debiteaza, dar era grabit si dupa curs a plecat numaidecìt.
Toata erezia lui porneste de la o abstractie grozava, salbateca: "colectiv". Mai rece, mai sumara, mai artificiala decìt abstractia "individ". Uita ca vorbeste despre oameni. Uita ca oamenii astia au pasiuni, orice ar spune, un instinct de libertate, au constiinta existentei lor individuale.
Si ce e mai deprimant e ca toate teoriile astea pornesc de la un vulgar calcul politic. Sunt convins ca, daca ieri a vorbit asa - cu atìtea aluzii politice si atìt de penibil hitlerist -, a fost pentru ca, in primul rìnd, printre ascultatori se afla un gardist de Fier, in costum national. Simteam ca vorbeste pentru el.

Am ascultat foarte mult Bach in ultimul timp. Duminica trecuta Matthaus Passion, la Ateneu. Cred ca iubesc mult muzica asta. In orice caz, recunosc usor acum o piesa de Bach de orice altceva.
De trei saptamìni am prins nenumarate lucruri de el, de la diverse posturi. Intr-o seara, de la Varsovia, Concertul in re minor pentru doua viori si orchestra, Concertul in re minor pentru trei piane si un concert, tot in re minor, pentru un pian si orchestra. De la Stuttgart, Concertul brandenburghez nr. 5, doua cantate si un trio pentru clavecin, vioara si viola da gamba. (In aceeasi seara, de la Varsovia, o sonata de Debussy pentru flaut, cello si harfa. Magnifica.) In continuare, doua preludii si fuga p[entru] orga, de la Bucuresti. De la Budapesta, lunea trecuta, Concertul brandenburghez nr. 2, o arie si o cantata, si pe urma - marti - din nou de la Praga, Concertul brandenburghez nr. 3 si inca unul in E-dur. De la Berlin, intr-o seara, cìteva piese de orga - nu mi le mai amintesc - si un concert pentru violoncel singur, sfìsietor de calm si grav.
Si pe urma, multe, multe lucruri pe care nu le mai tin minte. (De la Stuttgart, cam de 2-3 ori pe saptamìna, Bach, dupa ora 1 noaptea. Tot de acolo, intr-o seara, o delicioasa Kleine Nachtmusik de Mozart.)
In sfìrsit, mai demult, de la Viena, un concert pentru doua viori, memorabil. Sonata de Handel. Variatiuni pe o tema veche de Ysaye, sonata de Philipp Emanuel Bach.
Primavara rece, cu ploaie, nu vreau sa spun trista...

Duminica, 7 aprilie [1935]
Alegeri la S.S.R. Ce mizerie! Nu-mi iert ca am avut o clipa naivitatea de a crede ca jocul asta e serios.
Din momentul in care renunti sa fii singur, totul e pierdut.

Joi, 11 aprilie [1935]
Am ascultat, de la Praga, asta-seara, un concert Bruno Walter. Uvertura la Ifigenia in Aulida de Gluck, un concert in G-dur pentru vioara si orchestra de Mozart (cred ca-l ascult pentru prima oara) si Simfonia IX-a de Beethoven. Mozartul mi s-a parut ca niciodata delicat si melodios.

S-au inchis universitatile. Mìine nu mai am deci cursul lui Nae.
Am vazut lucuri atroce pe strada. Bestii.