Unui comandant militar bolnav, despre răsplata veșnică
(Scrisoarea a 144-a)

Îmi scrieți din pat. Sunteți înconjurat de persoane necunoscute, ale căror nume nu le cunoașteți și care pentru prima dată citesc numele dvs pe eticheta de deasupra patului. Și nimeni dintre cunoscuți și rude nu vă
vizitează, în vreme ce odinioară comandați regimente. Mii de oameni vă rosteau numele cu respect. Erați lăudat și ridicat în slăvi. Pieptul vă strălucea de decorații ca un iconostas. Acum iată, uitat și micșorat, străin între străini, trăiți privind din noaptea prezentului dvs în ziua trecutului dvs. Arătați-vă viteaz. Acum sunteți într-o mai mare bătălie decât a-ți fost vreodată- fiindcă nu e mai mare lupta decât cea pe care omul o poartă cu totul singur.
Amintiți-vă de Hristos în Ghetsimani.
Și fiind întru nevoință, mai cu deadinsul Se ruga; și se făcuse sudoarea Lui ca picăturile de sânge ce picau pe pământ.(Lc.22,44)
Dar în schimb a venit Invierea, a venit slavă și cinste ce răsună de la un capăt la altul al cerului și al pământului.
Marele nostru Sfânt Părinte Ioan Gura de Aur a căzut la bătrânețe în dizgrația împăratului și împărătesei, a fost clevetit, ocărât și în cele din urmă exilat din capitală în pustia Armeniei. Chinuit, însingurat, bolnav- credeți ca se plângea și se tânguia? Nicidecum. Iată ce scria din adâncul pătimirii și înjosirii sale: Oare a fi alungat din patrie și strămutat din loc in loc și a viețui în surghiun, oare a fi târât prin judecăți, a răbda silnicie și batjocuri de la ostași, a suferi rău din partea oamenilor, a răbda chinuri atât de la robi cât și de la cei slobozi înseamnă ceva când răsplata pentru acestea toate este întregul cer și bunătățile cele nepieritoare, ce nu pot fi descrise în cuvinte, care nu au hotar și care ne aduc nemurirea și desfătarea veșnică?
O, cât de mari și minunați sunt cei care așteaptă plata și slava doar din sfintele ceruri, cei ce au cunoscut cât de amăgitoare este slava lumească și cât de schimbătoare este soarta, care dau uitării toate întâlnirile de pe pământ, plăcute și neplăcute, ca să tindă cu toată ființa numai spre întâlnirea cu Dragostea Cea Veșnică!
Scrieți că în toată lupta cea mare pentru libertatea poporului v-a sprijinit credința. Acum credința în Dumnezeu vă este de cea mai mare trebuință. Ea nu-și arată asupra nimănui lucrarea binefăcătoare cum și-o arată asupra celui singur, uitat, lepădat și bolnav. Când lumea întreagă îi șoptește la ureche unuia ca acesta: Nu ești de folos lumii, credința îi grăiește: Ești de folos lui Dumnezeu.
În timpul deșartei slave lumești, ce vă împodobea cu cununi ce se veștejesc, credința vă era doar o delicatesă a sufletului; acum ea vă poate sluji ca singura pâine a sufletului dvs.
Citiți Psalmii și Evanghelia.
Pace dvs și mângâiere de la Dumnezeu.