Meditația nr. 39


Știi tu, copilul meu, de ce norii sunt închiși când câmpiile sunt însetate după ploaie și de ce sunt ei deschiși, când câmpiile n-au nici o dorință de ploaie?
Natura a fost dată peste cap de răutatea oamenilor și și-a părăsit oridinea ei.
Știi tu, copilul meu, de ce câmpiile rodesc roade bogate primăvara și sunt neproductive vara?
Fiindcă fiicele oamenilor au urât roada pântecelui lor și o ucid când încă ea este în floare.
Știi tu, copilul meu, de ce primăverile au devenit uscate și de ce roadele pământului nu mai au dulceața de odinioară?
Din pricina păcatelor omului, a cărui neputința a cuprins întreaga fire.
Știi, copilul meu, de ce o națiune biruitoare suferă înfrângeri drept pricină a propriei sale lipse de unitate și discordiei și își mănâncă pâinea făcută amară de lacrimi și de răutate?
Fiindcă ea și-a biruit inamicii însetați de sânge din jurul ei, dar n-a reușit să-i biruiască pe cei dinlauntrul ei.
Știi tu, copilul meu cum își poate hrăni o mamă copiii fără să le dea de mâncare?
Nu prin a le cânta un cântec de dragoste în timp ce-i alăptează, ci un cântec de ură împotriva aproapelui.
Știi, copilul meu, de ce oamenii au devenit urâți și și-au pierdut frumusețea strămoșilor lor?
Fiindcă ei au dat deoparte chipul lui Dumnezeu, care modelează frumusețea sufletului și dă deoparte masca pământului.
Știi, copilul meu, de ce bolile și cumplitele molime s-au înmulțit?
Fiindcă oamenii au inceput să socotească sănătatea drept un dar al firii și nu ca pe un dar de la Dumnezeu. Și ceea ce este dăruit cu greutate trebuie protejat cu îndoită dificultate.
Știi, copilul meu, de ce oamenii se luptă pentru teritorii pământești și nu se rușinează a se afla la același nivel cu cârtițele?
Fiindcă lumea a pătruns în inima lor și ochii lor văd doar ceea ce crește în inimă; și deorece, copilul meu, păcatele lor i-au făcut prea slabi ca să mai lupte spre a dobândi cerul.
Nu plânge, copilul meu, Domnul Se va reîntoarce curând și va pune totul în ordine.