Unui cadru didactic, despre studierea credinței în școli
(Scrisoarea a 154-a)

Vă supărați pe unii prieteni ai dvs care privesc cu nepăsare studierea credinței în școli. Aveți dreptate. Mănia dvs e o mânie dreaptă. O astfel de mânie are valoare înaintea lui Dumnezeu- dar nu e de folos să vă mulțumiți cu mânia, nici doar să încercați să convingeți. Trebuie să vă și rugați lui Dumnezeu pentru cei ce din nepricepere se răzvrătesc împotriva învățării legii lui Dumnezeu în școli, ca Dumnezeu să le deschidă ochii și să își dea seama că își taie craca de sub picioare, căci cu adevărat întreaga educație a tineretului creștin se sprijină pe zidul cel neclintit al învățăturii lui Hristos.
La noi ea s-a sprijinit astfel de-a lungul întregului mileniu al istoriei noastre creștine, așa trebuie să se sprijine și azi, și mâine, și în veacul veacului. Această educație nu ne-a făcut de rușine în trecut, nu o va face nici în viitor. Ea ne-a dat oameni de prima mână, care sunt podoaba istoriei noastre așa cum stelele sunt podoaba bolții cerești. Și este uriaș numărul acestor bărbați și femei- al stelelor de pe bolta istoriei poporului nostru.
Dar ce alt scop are educația decât acela de a da oameni, oameni adevărați? Învățătura despre educație, atât la noi cât și la toate popoarele creștine, trebuie neapărat să corespundă cu învățătura lui Hristos. Dacă educația e separată de învățătura lui Hristos nu se pierde învățătura lui Hristos, ci se pierde educația și se pierd oamenii adevărați. Și iarăși: dacă educația se pierde în școală, școala devine primejdioasă pentru oameni și popoare, fiindcă omul școlit și lipsit de caracter este mult mai primejdios pentru sine și pentru ceilalți decât omul neșcolit și lipsit de caracter. Acesta este lipsit de caracter din slăbiciune, cel dintâi din convingere. Fisura din credința unui om atrage după sine, în mod inevitabil și o fisură de caracter.
Asta ne-o dovedesc și istoria biblică și istoria generală a popoarelor botezate.
De câte ori un rege al lui Israel se depărta de Dumnezeu, se depărta și de morală- căci precum râul este legat de izvorul său și lumina de soare, așa și viața morală de credință.
Eu sunt calea, a zis Hristos, și Eu sunt apa vie, și Eu sunt lumina lumii.
Abătându-i de pe această Cale, unde îi vom duce pe copii dacă nu în prăpastie? Cu ce vom adăpa sufletele lor însetate dacă nu cu această Apă Vie? Cu apa amestecată cu pământ pe care o beau și dobitoacele? Cu ce-i vom lumina dacă nu cu această Lumină? Cu nălucirile amăgitoare?
"Însă"- zic unii- "studierea religiei în școli nu face de epoca noastră modernă". Nu știu; văd doar că și în "vremea noastră modernă" cei mai buni oameni sunt cei care se țin de credința în Dumnezeu și de legea lui Dumnezeu. Nici nu știu ce altă învățătură ar putea înlocui învățătura lui Hristos în ce privește educarea tineretului. Iată că nu există nici o altă învățătură despre om, despre sensul vieții omenești și felul în care trebuie să fie un om adevărat- nici una în afara învățăturii de credință.
Așadar, nimeni nu poate pune vreo altă temelie educației, nici în vremea noastră și nici la o mie de ani după noi, în afara Temeliei Care S-a pus pe Sine și a zis:
Fără de Mine nimic nu veți putea face.
Pace dvs și binecuvântare de la Domnul.