agonia
russkaia

v3
 

Agonia.Net | Правила | Mission Контакт | Зарегистрируйся
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Тексты того же автора


Переводы этого текста
0

 Комментарии членов сайта


print e-mail
Просмотревшие: 6288 .



Despre botez și călugărie
персональные [ ]
(Din cartea "Ne vorbește Părintele Cleopa")

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
по [Cleopa_Ilie ]

2006-09-27  | [Этот текст следует читать на // Русском romana]    |  Submited by error




Extras din predica la călugăria părinților Damaschin și Vitalie
(22 martie 1987)

Toți suntem ostași ai lui Iisus Hristos, și bărbați și femei; toți care am luat dumnezeiescul Botez, că de atunci ne-am lepădat de satana și de toate lucrurile lui, cum spune, și am făgăduit să urmăm lui Iisus Hristos, și nu numai să urmăm Lui, ci si să ne îmbrăcăm cu Hristos. Auzi ce spune: Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat. Aliluia!

Vezi? Vine deunăzi o biată creștină din Bucovina. "Domnu' părinte- așa vorbesc ei- vai de mine, ne-o intrat în casă o broască cu gura cusută. Și am găsit la tâtâna porții o coadă de cocoș legată cu trei verigi". "Și ce-i?" "Tare mă tem!"

Vai de capul nostru! Ne-am îmbrăcat cu Hristos, de Care se cutremură cerul și pământul și toți dracii din iad, și ne temem de o broască cu gura cusută. Ce creștini suntem noi? O nebună de femeie a prins o biată broască, și în loc s-o lase să mănânce un fir de iarbă, i-a cusut gura. Altă nebună se teme de broască, că-i cu gura cusută. Unde-i credința noastră? Și se teme că i-a legat o coadă de cocos. Dar ce poate să-ți facă tie coada de cocos și broasca? Tu, care ai pe Hristos în tine și nu numai pe Hristos, toată Sfânta Treime! N-auzi ce spune Hristos? Eu și Tatăl vom veni la el și lăcas la el vom face. Deci în inima noastră este Sfânta Treime de la Botez.

Mare putere am primit și mari daruri la botez. Dacă am fi ținut legătura cu Mântuitorul Hristos și dacă ne-am fi lepădat într-adevăr de satana și de toate lucrurile lui, cum am spus la botez, nu ne-am fi temut de nimic. Că auzi ce zice psalmul: Nu mă voi teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă întru întuneric, de întâmplare și de dracul cel de amiază-zi. Și iarăși zice Duhul Sfânt: Nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine ești.

Deci să nu ne temem de altcineva, decât de Dumnezeu. Dacă ne vom teme de El și-L vom avea în inima noastră și în mintea noastră și în gura noastră totdeauna, tot iadul n-are ce ne face. Nu cu puterea noastră. Noi suntem praf și cenusă. Cel ce ne întărește pe noi și ne păzește și care lucrează prin noi este Hristos.

...

Deci nici noi să nu uităm făgăduințele noastre, nici voi să nu uitați ce ați făgăduit la Botez când ați zis: "Mă lepăd de satana și de toate lucrurile lui", când a zis nașul pentru voi Crezul. V-am spus de atâtea ori când veniți acolo, când faceți pomelnic, cel mai mare neam pe care îl aveți pe lume nu-i tata și mama sau sora sau fratele sau bărbatul sau soția sau nora sau ginerele sau copiii. Nu! Cel mai mare neam pe care îl aveți este preotul care v-a botezat și al doilea nașul de botez.

Prin aceste două persoane, noi ne-am făcut la Botez fiii lui Dumnezeu după dar, că după fiintă este numai Hristos. N-ați văzut voi? Preotul administrează taina dumnezeiescului Botez cu atâta grijă, sfințeste apa, face lepădările de satana, afundarea și pe urmă scoaterea și ungerea cu Sfântul și Marele Mir. El toată răspunderea Sfântului și dumnezeiescului Botez o ia asupra lui. Iar al doilea martor după el este nașul de botez, care-i garant că acel copil s-a botezat.

Oare copilul știe că-l botezi atunci? Sau are el credință? Nu. Dar Biserica, când a pus botezul pruncilor, n-a pus-o fără de temei. Că Scriptura spune: În baza a doi sau a trei martori se reazemă tot adevărul (Matei 18, 16). Care sunt martorii noștri la botez? Întâi este preotul care ne-a botezat; al doilea este nașul de botez și-al treilea sunt părinții copilului.

Deci totdeauna v-am spus, când faceți pomelnic, dacă-l faci acasă, te gândești: "Măi, ce preot m-a botezat pe mine?" Dacă-i mort și faci la morti, pe el îl pui. Dacă-i viu și faci la vii, pe el îl pui întâi. Ce este nașul? Păi nașul și preotul sunt cele mai mari neamuri din lume, rudenii spirituale. Copilul când se naște, se naște cu satana în inimă, cum arată Sfântul Marcu Ascetul în legea duhovnicească și atâția sfinți, pentru două păcate mari. Care? Întâi este păcatul proto+părintilor, al lui Adam și al Evei, căderea din ascultarea lui Dumnezeu. Și al doilea este păcatul zămislirii părinților. N-auziți voi de mii de ori în biserică, că întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea.

Vezi? Pentru aceste două păcate mari copilul este lipsit cu totul de Împărăția Cerurilor până la botez. Este carne și sânge. Ce zice dumnezeiescul Evanghelist Ioan? Zice așa: Ce se naște din trup, trup este. Ce se naște din Duh, duh este. Biserica este mama noastră spirituală, care ne-a născut pe noi la Botez din apă și din duh, și acest botez a cerut Mântuitorul de la toată lumea.

Când a venit Nicodim la El noaptea, unul din învățații iudeilor, și Îl întreba: "Ce să fac ca să mă mântuiesc?", Mântuitorul i-a spus: De nu se va naste cineva din nou, nu poate să se mântuiască. Și atunci, acela fiind destul de mare bărbat și învățat în legea iudaică, L-a întrebat: Cum poate omul să se nască din nou? Să intre în pântecele maicii lui, din nou, bătrân? Și-i zice Mântuitorul: Tu ești învățătorul lui Israel, și aceasta nu știi? De nu se va naște cineva din apă și din duh, nu poate să intre în Împărătia Cerurilor! De aceea s-a pus botezul și al pruncilor și al bătrânilor, să se nască din apă și din duh. Altfel nu pot intra în Împărăția Cerurilor.

Aceasta am spus-o pentru voi, credincioșii, care sunteți veniți la praznicul Bunei Vestiri, fiindcă și voi cu toții aveți făgăduință înfricoșată de la Sfântul Botez; iar ce ați văzut în seara aceasta este al doilea botez, care îl iau călugării, după ce fac atâta ascultare în mănăstire și tăierea voii. Ei depun din nou jurământul și se nasc din nou, se îmbracă cu Hristos din nou și până la moarte vor duce crucea spirituală a lui Hristos, adică toate necazurile, toate supărările, toate durerile pentru dragostea lui Iisus Hristos.

Ați auzit ce spunea Apostolul când s-a citit: Luați toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotrivă în ziua cea rea. Si toate isprăvindu-le, să stați. Și apoi arată care sunt armele duhovnicești pe care le luăm la botez și care le iau călugării a doua oară la botez. Ai văzut? Mijlocul încins, îmbrăcându-vă cu platoșa dreptății. Încălțăminte în picioare. Pavăza credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile vicleanului cele aprinse. Pe urmă dragostea, care se ia prin rugăciune. Ai auzit ce spune proorocul David? Doamne, pus-ai arc de aramă în brațele mele. Când? Când ridicăm noi mâinile la cer sau la rugăciune în casa noastră. Să nu ridicăm numai mâinile, că nu sunt brațele noastre arc de aramă, dacă mâinile-s la cer și mintea la diavoli, pe pământ. Când ridicăm mâinile la rugăciune, să fie ridicată și mintea noastră la Dumnezeu. Că aceasta este rugăciunea: suirea minții către Dumnezeu sau vorbirea minții noastre cu Dumnezeu. Când noi ne rugăm cu toată mintea și cu toată inima, atunci brațele noastre sunt arc de aramă împotriva satanei, deoarece căpătăm ajutor de sus și nimeni nu poate să ne biruiască.

Și a zis după aceasta: Luați coiful mântuirii și sabia duhului, sau trâmbița, care trebuie să o aibă un ostaș duhovnicesc. Iar Sfântul Efrem zice: "Ia citirea Sfintelor Scripturi, că precum trâmbita în vreme de război trezește inima ostașului să înainteze, asa este Sfânta Scriptură, care trezește mintea creștinului când o citim".

Dar când începeți a citi dumnezeiasca Scriptură, n-o citiți așa, ca pe oricare altă carte. Nu! Așa ne învață Sfinții Părinti: "Iei Biblia, zici Tatăl nostru, faci trei metanii, faci Sfânta Cruce de trei ori asupra Bibliei și pe fața ta. Săruți Biblia și zici așa: Doamne, descoperă ochii mei, și voi cunoaște minunile din Legea Ta! Și iarăsi: Doamne, arată-mi mie cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, pentru că Biblia este plină de Duhul lui Dumnezeu și noi ne rugăm să ne deschidă Dumnezeu ochii minții, să înțelegem ceea ce citim și să mulțumim lui Dumnezeu".

N-a numit Sfântul Efrem citirea Scripturilor trâmbiță, ci trâmbițe ale Duhului Sfânt. Cum? Că în Sfânta Scriptură nu-i numai o trâmbiță. Nenumăratele învățături ale Duhului Sfânt, toate sunt trâmbițe, să ne trezească pe noi, creștinii. Si când citim în Sfânta Scriptură, să nu citim ca să treacă timpul, ci să luăm aminte, căci cuvântul lui Dumnezeu nu are margini în înțelegerea lui duhovnicească.

Și dacă citești ceva în Scriptură cu luare aminte, și dacă diavolul te duce la îndoială, și ți s-ar părea că ar fi ceva nedrept, nu căuta să iscodești mai departe, că așa s-au rătăcit sectarii. S-a umplut lumea de secte. Numai în Europa sunt câteva sute de secte. De aceea, că au luat Biblia după capul lor. Nebuni! Dacă eu nu știu să înot, de ce să mă bag într-o apă adâncă, într-o mare? Este de vină marea sau apa adâncă? Un râu care curge repede este de vină, dacă eu, ca un nebun, m-am aruncat într-însul fără să știu a înota? Așa pățesc toți sectarii și toți creștinii cei neiscusiți care se bagă în Sfânta Scriptură cu înțelegerea lor.

Nu-i de vină Scriptura că s-au înecat atâția nebuni și atâtea secte s-au făcut! Nebuni sunt cei care iscodesc Scriptura mai presus de puterea lor. Auzi ce spune Sfântul Grigore de Nyssa: "Nu spargeți oasele Scripturii, având dintii înțelegerii de lapte". Ca și cum i-ai da unui copil de clasa I lecții de universitate. Așa-i și cu Sfânta Scriptură. Nu te băga! Sunt locuri foarte adânci. Și cei mai mari din sfinți au ocolit locurile cele grele, pentru că este înțelepciunea lui Dumnezeu.

Sfânta Scriptură este o fântână fără fund. Dar eu, dacă mi-e sete, și mă duc tare însetat la o fântână, beau toată fântâna? Ori mă dau cu capul jos în fântână ca să beau apă? Nu! Scot întâi cu ciutura și din ciutură iau cu cana și din cană iau cu paharul și beau și mă răcoresc. Și fântâna rămâne curată și eu m-am răcorit. Așa-i Sfânta Scriptură. Unde nu înțelegi, du-te și întreabă preotul: "Uite, părinte, am găsit în Scriptură așa, și parcă ceva-i rătăcit, ceva nedrept", că preotul a învățat teologie, și îndată te îndreaptă. Că zic Sfinții Părinti: "Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească". Sfatul bun te va păzi și cugetul drept te va apăra. Și frate pe frate ajutorându-se și sfătuindu-se, sunt ca o cetate bine întemeiată și ca o împărătie nebiruită.

Nu te băga în Scriptură dacă nu cunoști adâncimea ei. Și dacă vrăjmasul te duce la îndoială: "Măi, parcă ar fi aici ceva nedrept!", tu zi asa: "Eu sunt prost și nu înțeleg! Soarele luminează, dar nu luminează pentru cei orbi care nu văd. Eu sunt orb cu mintea!" Că așa fiecare se luminează din Scriptură, pe măsura curăției minții și a inimii lui.

Iată, dacă am sta mâine cu toții în fața soarelui, și ar fi soarele la amiază, și unu-i cu un ochi, altu-i cu amândoi, altul este miop, altul zărește numai oleacă cu amândoi ochii, fiecare se împărtășește din lumina soarelui după măsura puterii lui cea văzătoare. La fel și cu mintea. După măsura în care ne-am curățit mintea și inima, putem înțelege Scriptura. Că de aici s-au făcut atâtea nenumărate secte și neghine ale satanei și strică toată întelegerea Scripturii cu mintile lor stricate si nebune. S-au băgat în Scriptură și n-au avut povățuitor, ca să le-o tâlcuiască și să o înțeleagă.

Apoi, dacă diavolul îți zice ție: "Este ceva nedrept în Scriptură", spune-i și tu cuvintele Scripturii. Ce zice Duhul Sfânt? Credincios este Domnul întru toate cuvintele Sale și cuvios întru toate lucrurile Sale. Și iar zice: Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint cu foc lămurit, ispitit și curățit de sapte ori.

Unde să-mi mai rămână mie îndoială, când cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, argint cu foc lămurit și ispitit și curățit de șapte ori.

Dar să revenim la cuvântul nostru.

Odată ce te-ai călugărit nu mai ai mamă, nu mai ai tată, nu mai ai soră, nu mai ai frate, nu mai ai prieteni, nu mai ai nimic. Ai pe Hristos și ascultarea de El. Dar ce datorie mai au călugării față de tată, de mamă și de rudenii? Au două datorii. Care? Să se roage lui Dumnezeu pentru ei și, dacă le cer ajutorul, să-i povățuiască. Dar ca să mai asculte de tată sau să mai aibă grijă de ce face mama acasă sau sora sau copilul, aceea este drept lucrare diavolească!

Tu, care te-ai răstignit cu Hristos, cum te mai tragi înapoi să ai grijă ce face mama, tata sau soția sau copilul sau fratele. Cea mai mare înselăciune și cea mai mare nebunie. N-ai văzut că a venit la Hristos unul si-L ruga: Doamne, dă-mi voie să mă duc să îngrop pe tatăl meu. Ce i-a spus Hristos? Lasă morții să-și îngroape mortii lor și tu urmează-Mi Mie.

Ce-a zis lui Lot îngerul, când iesea din Sodoma: Mântuind, mântuieste-te în Toar, și nu te uita înapoi. Ce-a pățit soția lui Lot că s-a uitat înapoi? Deci, odată ce te-ai făcut călugăr, nimic nu mai ai, decât pe Hristos și crucea Lui până la moarte. Să-L iubești pe El și pentru dragostea Lui să rabzi toate necazurile și pururea să fii cu ochii minții la patimile, la scuipările, la bătăile, la ocările și la răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos, ca să zici cu Pavel: Că pentru Iisus Hristos, eu m-am răstignit lumii și lumea s-a răstignit mie. N-ai de ce te mai uita înapoi.

Iar voi, părinți, care aveți copii, și dacă cumva unul se trage la mănăstire, să nu-l opriți, că-i o crimă mare. Chemarea la mănăstire este o vocație în inima copilului, de mic sau mai mare. Este o chemare de sus, și tu, dacă îl oprești, stai împotriva lui Dumnezeu. Auzi ce spune Sfântul Ioan Postnicul: "Părinții care vor opri copiii să se ducă la mănăstire, nici la moarte să nu li se dea Împărtășanie". Așa-i de mare păcat, dacă Dumnezeu vrea să cheme din familia ta un copil la mănăstire, și tu zici: "Dragul mamei, însoară-te, mărită-te, că am avere, că cutare, că aceea-i frumoasă, că acela-i bogat". Te face diavolul avocat cât poate mai tare, ca să întorci sufletul acela de pe calea lui Hristos. Să nu faceți asta, că-i crimă și ucidere.

Dacă Dumnezeu trezește unul din familia voastră, să aveți mare bucurie. Un călugăr, dacă slujește lui Dumnezeu așa cum a făgăduit, prin el se mântuiesc până la al șaptelea neam din neamul lui. Și este o mare fericire să aveți unul în slujba lui Dumnezeu în mănăstire.

V-am vorbit aceasta, că și voi aveți făgăduintă de la botez și noi avem de două ori făgăduință, cei care ne-am făcut călugări. Să ne ajute Preasfântul Dumnezeu și Preacurata Lui Maică, să nu uităm ce-am făgăduit la botez, ce-am făgăduit la călugărie, și după puterea noastră să împlinim, ca să ne putem mântui. Amin.


.  | Индекс










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Дом литературы poezii
poezii
poezii  Поиск  Agonia.Net  

Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Политика публикации и конфиденциальность

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!