Hagiului A. Vasici, despre prezicerea împlinită
(Scrisoarea a 237-a)

Te-am rugat să-mi scrii despre hagealâcul tău la Ierusalim, iar tu mi-ai descris foarte frumos totul. Pentru folosul cititorilor noștri, public aici cu îngăduința ta o parte din această descriere:

"Douăzeci de ani m-am pregătit să plec la Ierusalim.
M-am tot pregătit să plec și simțeam cu tot sufletul că trebuie să plec, dar nu s-a putut mai înainte de sorocul rânduit de Dumnezeu înaltul. În sat începuseră să râdă de mine. Cum scrie Împăratul David: Toți cei ce m-au văzut m-au batjocorit, așa și cu mine. Însă nu mi-a păsat. Mi s-a dat de la Dumnezeu înaltul prezicere în vis, și am simțit că ea trebuie să se împlinească. Iată cum a fost: cu 20 de ani în urmă mi-a căzut în mână o carte despre călătoria regelui Milan la Ierusalim și în Orient. Pe atunci cartea cu pricina se dădea elevilor să învețe pentru examen. Și eu am citit cartea cu desfătare. Citind, mă tot gândeam: "Dumnezeule, oare o să mă binecuvântezi ca și eu, păcătosul, să văd toate acele locuri unde Mântuitorul meu a pătimit pentru mine? Înalte Dumnezeule, învrednicește-mă de Ierusalim!"
Lucrurile s-au întâmplat în felul următor: noaptea în vis vine la mine un tânăr în strai călugăresc. Vine și stă lângă mine, dar parcă nu mă vede. Se întoarce spre răsărit și începe să facă metanii și să vorbească, iar glasul îi era ca clopoțeii de la miei și a grăit: "... și puterea, și slava, și împărăția, și domnia, și lumina, și bucuria, și buna mireasmă și cântarea- amin, Þie se cuvine, înalte Dumnezeule!"
Rostind acestea s-a închinat până la pământ, a lovit pământul cu fruntea și a sărutat pământul, dupa care s-a întors către mine și a rostit: "Să știi că negreșit vei merge încotro ți-ai pus în gând, însă numai dacă vei înceta să mai înjuri". "Vai de mine", am zis când m-am trezit "iată, și cerurile de sus știu de spurcatele mele înjurături!" Eram spurcat la gură. "Așadar, trebuie să mă vindec de ăst nărav". Și am început să mă rog sfântului înger păzitor, căci credeam cu tărie că el mi s-a arătat în vis. Și mi-a venit în minte poruncă să întrebuințez în locul înjurăturii vorbele: "încălzi-te-ar soarele!" Am înțeles că doar așa voi scăpa de năravul înjuratului. Zis și făcut. Cum deschideam gura să înjur, strigam: "încălzi-te-ar soarele!" și așa nu mai ajungeam să înjur. Au trecut 20 de ani în cap , și în acest an s-a împlinit ceea ce mi se făgăduise și doream atât de mult. Și de-abia după 20 de ani cei din sat au încetat să mă mai ia în râs. Înaltului Dumnezeu se cuvine puterea, și slava, și împărăția, și domnia. Amin".

Dumnezeu să te vieze și să te binecuvânteze.