30 decembrie 1947

Hristos este în mijlocul nostru!

În ultima ta scrisoare, îmi vorbești din nou despre încercările tale; însă acuma, mulțumită lui Dumnezeu, ele au trecut.

Sfinții Părinți au spus că nu există mântuire fără suferință. Acestea au două avantaje. În primul rând, ne dau râvnă către Dumnezeu și ne învață să-L mulțumim din tot sufletul. În al doilea rând, ele ne eliberează de preocupări și griji inutile. În scrierile lor, vedem cum Sfinții Părinți se mâhnesc și se descurajează ca și noi; ei chiar au încercat stări pe care au preferat să nu le pomenească, ca să nu tulbure și să nu deznădăjduiască pe începătorii în ale vieții duhovnicești ca și noi.
Desigur, Dumnezeu îngăduie suferința în măsura în care fiecare o poate suporta. Suferințele ne smeresc; avem o oarecare înfumurare să dorim să progresăm în viața duhovnicească prin propriile noastra forțe. Ori, prin suferință, învățăm smerenia și pricepem că, fără ajutorul lui Dumnezeu, străduințele noastre nu sunt suficiente. Trebuie să ne străduim să practicăm virtuțile, dar izbânda depinde de har. Doar celor smeriți Dumnezeu le dă Harul Lui. Iar fără întâmplări ce ne smeresc este imposibil să devenim smeriți!
Sfinții Părinți au expus în amănunțime în scrierile lor ceea ce trebuie să fie o viață duhovnicească plină de înțelepciune; ori, doar făcând această experiență putem începe să înțelegem scrierile lor. Dacă te pui la lucru, daca-ți cureți inima de patimi, totul îți va deveni foarte limpede și pe înțeles.
Sfinți călugări, rugați pe Dumnezeu pentru păcătoșii de noi și deschideți mințile noastre șovăielnice învățăturilor voastre!

Tu-mi scrii că îndeletnicirile te distrag de la rugăciune.
Păstrează amintirea lui Dumnezeu în timpul activităților tale! Și asta tot rugăciune se cheamă. Este bine că aspiri la viață duhovnicească și la rugăciune; este jumătate din calea mântuirii; pentru restul, Domnul te va ajuta să înaintezi. Dar nu te încredința acediei și nu-ți pierde curajul.
Îmi spui că parcă nici măcar nu ai început. Este un sentiment bun, ce te duce la smerenie.

Este o regulă a vieții duhovnicesti: cu cât ne apropiem mai mult de Dumnezeu, cu atât mai mult ne vedem greșelile și păcatele.

Dumnezeu să ne ferească să ne credem drepți!
Dumnezeu să vă ajute și să vă elibereze de chinurile veșnice!