Lăsăm barba să ne acopere
Cu înțelepciunea ei
Și trecem gravi pe stradă,
Părând într-adevăr înțelepți
De la noi și până la toate
Lucrurile.

Dar, de sub iarba care ne ascunde,
Noi știm
Că cele mai multe noduri
În care ne-am frânt dinții și mintea
Au rămas nedezlegate...

Ci numai barba noastră virilă
Nu-și pierde speranța.
Ea crește până la pământ,
Acolo, ca vița-de-vie, se prinde
Și se întoarce din nou în sus,
Pe copiii noștri,
Într-o încăpățânare istorică.