În codrul plin de voci, de mure, urzici și gâze fel de fel,
Se-aude clinchenind, zi, noapte, glas argintiu de clopoțel.

Peste dumbravă, peste cetini, peste-al fântânii șopotit,
Răsună-ntr-una clopoțelul, când bucuros și când mâhnit.

De unde vine zvonul ăsta, de parcă-i sunet de cleștar?-
Se-ntreabă deseori soldatul ce stă de pază, la hotar.

Să fie zvon de-nmormântare? Se-ntreabă o femeie-n gând.
Sunt oi? Se-ntreabă zburătoarea peste pădure săgetând.

Își scoate pădurarul cușma. Codana cade în genunchi.
Zbucnește cerul, dimineața, ca un pârâu umflat pe muchi.

Și undeva, sub ceru-acesta, ce curge leneș, fără frâu,
Într-un cotlon, sub ceru-albastru, și nu departe de pârâu,

Cu șopotirea lui de veacuri, țâșnind de veacuri din adânc,
Culcat în lăstăriș și iarbă ca într-o albie un prunc,

e-un schit cu ușă putrezită și fără lumânare, dar
în care scânteiază încă, în fund, o urmă de altar.

Prin el aleargă vântu-n voie, l-au năpădit ciulini, urzici.
Un căpătâi de sfoară-atârnă de-un clopot agățat aici.

Legendele din vremi apuse spuneau că dacă tragi de ea
Þi se va-ndeplini dorința, orice dorință ai avea.

Doar una singură: dorința ce te-ncercase noapte, zi –
n-avea putere clopoțelul decât doar una a-mplini.

Padurea plină e de glasuri căci oameni vin aici destui.
Lângă altar sta un părinte care-a venit cu fata lui.

Ca-ntr-un pahar, o linguriță, când o-nvârtești de două ori,
răsună clopotul. Se roagă pentru mezinele surori.

și pentru mama lor bolnavă. Și clopoțelul iar adie
ca lingurița când o scapă din mâini un om în agonie.

Un tânar sprijinit în cârje îl trage pentru sănătate.
Un cântăreț pentru nădejdea din visurile-i spulberate.

Veni și-o tânară pereche ce-ar vrea să aibă un băiat.
Dar ce-o fi vrând bărbatul chipeș, șovăitor și încurcat?

Moraru-ar vrea să i se-ntoarcă averea ca un pește-n iaz
și fata cu obrajii palizi iubitul ce se-nsoară azi.

Vrea viață lungă o bătrână. Doi domni o pălărie vor
să poată suge iarăși vlaga năpăstuitului popor.

Smucește sfoara o femeie cu trupul supt și deșirat,
și-un trădător ce-ar vrea să fugă din țară neîntârziat.

Zgârcitul hulpav care-ndeasă cu lacomie banii-n lăzi,
cei ce-s pe-aicea la odihnă și tineretul din brigăzi.

O păsărică speriată pe clopot s-a oprit un pic.
Smucesc de sfoară credincioșii și cei ce nu cred în nimic.

E moartă mama – vorba asta cum doare! Și e greu s-alegi
între soție, soră, tată. Urmând deci ale firii legi,

cu sănătate și putere de muncă o s-o scot la cap.
Nu vreau avere, acareturi și n-am din ce belea să scap.

Dorința mea cea mai fierbinte e deopotrivă-a tuturor.
Eu, care ar cu voi câmpia și sperii ciorile în zbor,

privind copacii și frunzișul în care muguri se desfac,
baieții plini de voie bună, scăldându-se, la prânz, în lac,

la tineri și bătrâni, la frații încinși de chinuri pân-la brâu,
la albăstrițele moțate, lucind în holdele de grâu,

pământul strămoșesc, ce-adesea fu prigonit de soarta rea,
pământul ceh, fără pereche în lume, el, iubirea mea.
………………………………

privind aceste cruci și piscuri tăiate de urcușul strâmt,
acest popor ce-mi dăruiește tot ce gândesc și tot ce simt,

la lumea dimprejur și lanul de vântul verii legănat, -
am tras semnalul de alarmă și pentru pace am sunat.

Smucea într-una clopoțelul, se auzea până-n hotar
și toate clopotele-n turle au început să bată, rar.

Ca porumbeii-n dimineață zburat-au glasul lor de fier
și porumbeii se-nălțară, peste hotare, pân-la-cer,

peste pădurea încărcată de glasul pasărilor, lin,
și oamenii veneau din sate, veneau din fabrici, din cămin,

veneau s-asculte simfonia acestor clopote, bătând,
și se făcură mii și sute, și milioane în curând.

Plutea, deasupra, că o stemă a țării, peste șes și deal,
O păsărică nepătată și străvezie de cristal.

Traducere V. Teodorescu