Să mor aș vrea, sătul de toate eu,
Să nu mai văd zdrobite crezuri iară,
Nici vrednici în mizerie mereu
Și nici sărmani în haine de ocară.

Onoarea să nu văd cum zace jos,
Nici hâdul frumusețea cum o sapă,
Virtutea pângărită rușinos,
Semeți striviți de-o stăpânire șchioapă,

Deșteptul doftorit de nătărăi
Și arta în căluș de tiranie,
Cei buni supuși cu biciul celor răi
Și adevărului tălmaci - prostia!

Sătul de toate, plec din lumea lor!
Dar cui îmi las eu dorul, dacă mor?