Credeam că unul și doiul sunt de la tine
în liniștea lor.
Credeam că numele pe care mi l-ai dat și cuvintele
pe care le am înfricoșător
aidoma spaimei
și a fulgerului, celui din nor,
le am de la tine, numai de la tine.
Credeam că mi-e gândul pus cu mâna ta
amintire, credeam, că le-ai cusut de mine
cu un ac sângeros și ruginit
de rușine.

Credeam că unul și doiul sunt de la tine
credeam cuvintele că sunt din mila ta.
O, tu, cel care ești de-a pururea altundeva
o, tu, care mă faci să nu mai fiu
când nu mai e așa
când toate acestea nu mai sunt așa
și niciodată nu au fost așa.