agonia russkaia v3 |
Agonia.Net | Правила | Mission | Контакт | Зарегистрируйся | ||||
Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии | ||||||
|
||||||
agonia Лучшие Тексты
■ идут купцы
Romanian Spell-Checker Контакт |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-31 | [Этот текст следует читать на // Русском romana] | Submited by Yigru Zeltil
Pe-un drum de care mă-ntorceam spre seară.
Era o primăvară uscată, nemirositoare, și pașii mei, prin pulberi, abia se auzeau. Ciudat decor! spuneam, privind la ramurile nemișcate, la pământul pe care presimțirea ierbii nu-l durea. Lumina era caldă. Deodată,-n zare, apăru nedeslușit o formă dolofană, greoaie și tenace. Să fie-un nor cu-nfățișare de cămilă? interogam pe-un nevăzut Polonius. Când s-a apropiat - era un bou. Era un bou tăcut, muind în praf copite liniștite, cu pielea de culoarea pietrei, cu albicioase coarne simetrice, cu fruntea pătrată. O clipă am sperat - o clipă doar - să mă înșel, și să-i descopăr dedesubt pateticele ugere materne, fecunde clopote, sau dacă nu, pe la grumaz, virila încordare mușchiulară a taurului. În zadar. Era un bou neutru, fără patimi. Și s-a oprit în fața mea și m-a privit el, boul alb și înțelept. O ramă înserată înconjura ținutul. L-am ocolit pe solul singurătății, și am mers, prin pulberi dese, mai departe. Din spate, cu-o privire întoarsă și egală mă urmărea senina moarte.
|
||||||||
Дом литературы | |||||||||
Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Политика публикации и конфиденциальность