agonia russkaia v3 |
Agonia.Net | Правила | Mission | Контакт | Зарегистрируйся | ||||
Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии | ||||||
|
||||||
agonia Лучшие Тексты
■ идут купцы
Romanian Spell-Checker Контакт |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-11-19 | [Этот текст следует читать на // Русском romana] | Submited by Dîrzu Andrei-Ovidiu
Când venii pe lume, războiul era pe sfârșite.
Se-mpușcau ultimele ordine. În câmp Se spânzurau ultimele tunuri de propria lor umbră, În casa noastră se-mpărțeau darurile. Mai întâi ție, Ioane, zice războiul, din colțul mesei, tatii – Pentru că mi-ai slujit cu credință Îți înmânez acest picior de lemn. Și să-l porți sănătos întru pomenirea mea. E zdravăn, din trunchiul unui stejar bătrân; Când vei muri și tu o să te legene pădurile În vârfurile privirilor ca pe unul din confrații lor. Mâna dreaptă, pentru că și-așa nu știa carte, Þi-am smuls-o din cot și-am dăruit-o pământului S-o învețe a scrie. Þie, Maria, zice războiul mamei - Pentru că mi-ai adăpat caii în larimile tale, Și-au rămas cu doi feciori pe câmpul de luptă Să-mi lustruiască cismele, și-ai crescut Două fecioare cu care mi-am petrecut nopțile, Uite că-ți dărui acest mănunchi frumos de păr alb Să-ți împodobească tâmplele Și-acest mănunchi mai mare de nesomn, Precum și-această casă goală fără-acoperișe. Þie, Gheorghe a lui Petre de pe Deal - Pentru doi ochi căprui ce spui că i-ai avut, Iată, îți dau în stăpânire toate hotarele întunericului Să le culegi roadele, tu și cu nevasta ta, Pentru totdeauna. Pentru vatra satului las numai patruzeci de copii orfani Sub șase luni, zece case goale și celelalte-n dărâmături, Precum și cerul dinspre apus ars pe jumătate. Turnul fără clopote; șapte femei spânzurate-n cimitir Cu capul în jos; douăzeci de cai morți în casa vecinului. Þie, noule născut, pentru că și așa nu ne cunoaștem îndeajuns, Las ugerul vacilor sterp, Prunii arși de vii în grădină. Ochiu fântânii mort, Și să te hrănească văzduhul cu stele lui, Și te botez în numele Domnului.
|
||||||||
Дом литературы | |||||||||
Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Политика публикации и конфиденциальность