Președintelui de onoare Al. Rosetti


“Vis al galeșei Floride și-al ostroavelor Antile”,
Orchidee! nu ești însăși arta marelui Matei:
Cu a selbelor cădere în corole și mantile
Sau cu Anzii albi, în funduri, ca o moarte de Protei?

- Neajunsă, precum lancea unor iaduri vegetale,
Sub sărutul muștei Mima somptuos ca un manșon,
Locuiește, cetluită, somnurile-i seminale
În o rouă de poleiuri: Rașelica Nachmansohn.

- O! vegheat din Jilțul Naibei al Pământurilor Nalte,
De atlaz tulip în creștet încheiat cu cap de mort,
“Mult” poesc, cioplirea unei rare și pierdute dalte,
Pașadia își despoaie înnoptat semețu-i port.

- O! scuipat de înverzita tuse-a spumelor putride,
Cocoțat pe naufragii, nefiresc ca-ntr-un ochean,
Împuind cămara nopții cu oracole stupide,
Gore freamătă-n jiletca de râios batracian.

- Cântec, lebădă străpunsă, sol a harfelor eline,
Strămutat pe mândre prapuri de năierii tăi vikingi
Până-adânc în moleșala quintelor manueline,
Alter ego, o! Pantazi, ce Atlanticele-nvingi,

Liniștit rapsod al stelei ninsă-n umbra străvezie,
Răsunând ca din legendă, ca din pânzele dintâi,
Liric pur! Închipuirea te petrece în vecie,
Drept la racla ta de ape cu atolii căpătâi.

*

“Vis al galeșei Floride și-al ostroavelor Antile”,
Cupă limpede! ești numai arta marelui Matei.
Inima rămâne-această moartă, între reci feștile
Fumegând pe Curtea-Veche, la pangar, într-un bordei

Nu străina frumusețe, bunul plac și veresia,
Însă schimnica-mpăcată și făcliile ce ard!
Trupul scade sub velințe, sufletul e în Rusia,
La un orb mormânt de raze, prins în Cavalerul Guard.

- Ce închide orchideea, ce ne sunt acele Indii
Mările creole unde bântuia piratul Kidd?
Consimțind o plecăciune insulelor biacintii,
Cartea Crailor la fila cea mai turbure-o deschid:

Acolò, ca de cutremur saltă slova mateină
Sub lucrarea Corcodușei, aspra floare de maidan.
În vis mut gabrovenimea cumpănește în ruină,
Zveltă, surla Judecății lasă-o umbră pe cadran.

*

- Dreaptă pravilă, dar zumzet de vestiri răsăritene,
Ființa noastră se clădește cu scriptura ta, Matei!
Prim și ultim Caragiali, ca o holdă de antene
Te alegem viu din vântul despletitelor idei.

Iata, arsă-n aur roșu și-n a smalțului rigoare,
Slava netedă și rară, stricta glorie, o ții.
Neamurile iau aminte. Și pe Crai va să coboare
Greu, cordonul Sfintei Ana al măreței-Împărății.