Pe munți, de unde neaua cu greu se dezlipește,
Întocma ca și mușchiul de vechiul său copaci,
Pe unde om cu suflet atunci numai pășește
Când oarba soarte-aduce vrun vânător ghibaci;

Aci, săpată-n pietre, se află-a mea chilie,
Sub fagi cărunți de zile, ce nu știu de săcuri;
Pe unde primăvara cu multă maiestrie
Așează-ale lor cuiburi ulii, șoimi și vulturi.

Un pat, un vas de apă, măsuța mea pătrată,
Pe dânsa tubul magic, de care mă servesc.
Cu-aceste scule simple se află mobilată
Căsuța mea de munte în care locuiesc.

Eu n-am fugit de lume c-ar fi prea păcătoasă,
Cum fac părinți și mame ce intră-n monăstiri,
Ducând vieață aspră, nu însă virtuoasă,
Că-n lume e vârtute a fi domn pe simțiri.

Nici cred că e deșeartă a omului silință
Spre tot ce mintea-ncearcă, geniu-i deplinit,
Străbate apa-n piatră și stric-a ei ființă,
De ce nu chiar și omul cu naltul său spirit?

O faptă glorioasă, păstrată-n istorie
Din evii barbariei străvechi ce au trecut,
Însuflă până astăzi curagi și bărbăție
Și-ndeamnă-a merge sigur pe drumul început.

Pruncuțul mic de zile se-mpiedecă și cade,
Se vaietă și plânge, se trage-ncetișor;
S-apucă cu iuțeală de verice palisade,
Să-și afle numai scopul de-a merge pe picior.

Popoare sugrumate se luptă cu tărie
A rumpe jugul aspru și mult apăsător;
Prin aste însă cheamă asupră-și o mânie
A celor ce le-apasă, și-n urmă-s prada lor.

Ma, toată încercarea de ceață ș-apăsare,
De sâlă și sclăvie e un triumf părut;
Căci spiritul culturei străbate de mirare
Și viitoru-nvață cu fruct de la trecut.

Martirii legei nouă, vărsându-și sacrul sânge
În cauza cea morală și plină d-adevăr,
Formară o falangă ce nu se mai înfrânge,
Și care stă din seculi, ca stâlpul cel de fier.

Cât pentru-a mea chemare aci-n singurătate,
Vă spun că am plăcere a fi un privitor
La tot ce se întâmplă prin urbi, cetăți și sate
Prin casă și-n afară la-ntregul nost’ popor.

Ocheanul meu pătrunde la Dunăre devale
Prin negura din fumul gâtlegelor de foc;
Ce fac, ce cochetează colo în căpitale
Românii prin saloane, eu văd și-aud de loc.

Din timp în timp voi scrie, să știe fiecine
Pe cel ce s-amăgește prin jucării pruncești
De-și vinde fii și mamă în urmă și pre sine;
Pre cei ce varsă ura în inime frățești.

Iar dacă-un caz fatale ar da vot de pierire,
Ștergând din cartea vieței p-acest prea blând popor
Atunci în astă lume neavând vro mulțămire,
Aci p-o stâncă rece doresc ca să și mor!