Dacă s-ar desființa mansardele,
Am rămâne fără casă, boema mea;
Nouă nu ne stă bine în apartamente cuminți,
Cu fotolii care au biografie și stil,
Cu ceasornice vechi,
Care bat orele consecvent și solemn.

Romantismul meu mobilează camera cu idei
Sau poate numai cu iluzii.
Ce bine doarme inima mea într-o metaforă esențială,
Confortabilă ca o canapea venețiană!

Taci!
Calcă numai în vârful picioarelor,
Să nu se spargă nimic!
Suntem numai noi,
Pentru că singurătatea a plecat în oraș!

Și am atâtea proiecte de catedrale!