Octombrie

Ca un cânt bizar de harfă, vântu-și țese rapsodia.

Din ce parte,
Din vâltoarea zării albe vine vântul, -
Parcă ar voi de-odată să îmbete tot pământul,
Să seducă universul,
Să robească veșnicia … ?

Zbor îngălbenite frunze pe întinderea pustie
Și se pierd adânc în noaptea cu nuanțe de rugină,
Vântu-și tremură cântarea ca un tril de mandolină
Și apoi îmbracă toată firea
În melancolie.

Toamna.

Desfrunzit, castanul plânge-n noaptea fără stele,
Ca muribundele ecouri pe uitatele vioare ;
Și privindu-l cum se pleacă,
Cum se-ndoaie,
Mi se pare
Că mă văd pe mine-n fața … proprietăresei mele.