Pe culmea pleșuvă, de stânci atârnat,
Ca straj-a credinței, un schit solitar,
Cu glasu-i de-aramă se roagă la cer,
Și zările cântă melodic și clar.

Cu grai de-nchinare, un imn rugător
Înalță spre bolta spuzită cu stele,
Adâncul pădurii și-al apelor zvon;
Și florile-n luncă se roagă și ele...

Ascult, și ca-n vis mă cuprinde
Un farmec adânc, negrăit...
Cu glasul de clopot se pierde
Și sufletu-mi spre infinit.