agonia russkaia v3 |
Agonia.Net | Правила | Mission | Контакт | Зарегистрируйся | ||||
Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии | ||||||
|
||||||
agonia Лучшие Тексты
■ идут купцы
Romanian Spell-Checker Контакт |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-12 | [Этот текст следует читать на // Русском romana] | Submited by Yigru Zeltil
Pornea dis-de-dimineață cu lădița sub braț,
ciocănea discret în geam până când auzea o tuse ușoară, un răspuns mormăit... Povestea ce s-a-ntâmplat peste noapte în sat, afla cine se duce la târg să cumpere cai, cine se căsătorește curând, cine s-a spânzurat. Era calendar; știa prețul porumbului nou; nimeni nu punea ventuze mai bine ca el! Cu pămătuful ca o crizantemă-nfoiată arăta un punct în aer - și vorbea, și vorbea... Mie îmi plăcea când pulveriza odecolon. Acoperit de zăpadă și ploaie, tras între umeri alerga cu lădița din casă în casă... De sărbători felicita familia întreagă, deseori era poftit să rămână la masă. Duminica după-amiaza îmbrăcat în haine negre juca popice sau farbel cu cărți ungurești, mândru cerceta pe fiecare parte: - Da, eu v-am făcut frumoși, cu briciul și cu priceperea mea! Afla el primul noutățile din sat. Nimeni nu s-a supărat vreodată pe el - pe toți i-a făcut pentru o zi, două, frumoși, tuturor le-a spus taine la ureche dimineața, aplecat peste capete somnoroase cu briciul ascuțit și lucios...
|
||||||||
Дом литературы | |||||||||
Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Политика публикации и конфиденциальность