Acei încurcă-lume ce au croit prin veacuri
o altă hartă-a lumii cu visurile lor,
Don Quijotiști notorii, mari vânzători de fleacuri
scălâmbăind cuvinte cu multe înțelesuri,
scuipați de nătărăii ce i-au disprețuit,
flămânzi de-nțelepciune, de faimă și iubire
scărpinători de muze, bogați în sărăcie,
huliți de răii lumii, aplaudați de regi,
slăviți prin lupanare, geloși pe nemurire,
trăind după un cod de neînțelese legi,
deștepți nevoie mare, iluștri nătăfleți,
să-i împușcăm pe rând, să terminăm cu cei
ce s-au crezut, sau nu, că ar fi fost poeți !

Născocitori de snoave și de cuvinte rare
ce au tradus tăcerea în șoapte de vioară,
urcând pe scara vieții c-o traistă-n vârf de băț,
palavragii de șatră, celebri pierde-vară,
dispuși să-și riște viața pe-un dram de libertate,
cântând durerea lumii și-a ei nefericire
și înfruntând de-a pururi oriunde nedreptatea,
loviți de stăruința minciunii uneltire,
corăbieri pe-oceanele schimbărilor eterne
sacrificându-și viața pe lucruri de nimic,
savanți sau histrioni, țărani plini de iluzii,
profesori și studenți, bețivi petrecăreți,
copii, sfioase fete, băbuțe narcisiste,
să-i împușcăm pe toți ce se mai cred poeți!

Eroi de cafenele, iluzioniști macabri,
naivi de cursă lungă, târându-se pe coate,
scafandri în lighean-căutători de-adâncuri,
cinstiți pân-la prostie, creduli că după moarte
vor fi cinstiți în veacuri de posteritate;
trăind fără de vârstă, nemuritori bătrâni,
sau tineri iezi fugind cu ranița în spate
pe necuprinsul lumii de-a pururi galopând,
purtând cu greu în suflet dureri împrumutate,
disprețuind onoruri, celebri ipocriți,
erotici prin născare, amanți de operetă
iubind mereu pe alții, deși n-au fost iubiți,
zei albi de ciocolată curtați la bal mascat,
trăind în sărăcie, de-a pururi răzvrătiți,
metaforiști pârdalnici, în rime arhitecți,
frumoși din turtă dulce cu pletele în vânt,
să-i împușcăm pe cei ce par a fi poeți!

Îi împușcăm degeaba! Din nou vor răsări;
ciuperci viu colorate după o scurtă ploaie.
Cum ziua dă în noapte iar noaptea dă în zi,
vor umple iar pustiul, vor înflori pe câmpuri,
vor colora abisul cu visurile lor.
Nu poți goni bețivii din cârciuma din drum;
mereu se vor întoarce, chiar osândiți la moarte.
Nu poți mereu distruge spitale de nebuni
chiar dacă vom ucide pădurile din noi,
chiar dacă vom goni toți fluturii din flori
și vom seca izvoarele ce curg mereu spre mare!
Nu poți opri căderea eternelor ninsori,
nici fărâmarea scoicii în fire de nisip
și nici speranța care-nflorește-n fiecare!

Seismografi pârdalnici ai devenirii noastre,
poeții-s condamnați la un sublim blestem;
să lumineze noaptea tăcerilor din noi.
Sunt sarea din bucate, sunt îngeri vidanjori
ce sufletul ni-l spală de-acel fetid gunoi
depus de viața aspră în noi de-atâtea ori !