Penibil mai iubeai, cu ah
și oh de veche școală
iar eu posteam ca un monah
sperând să te văd goală

i-erai oricui în preajmă-ți sta
izvor de suferință
ziceam : facă-se voia ta
eu nu mai am voință.

beam tot mai mult pîn-am rămas
pe drumuri; tu nimic
în cale-mi n-ai făcut un pas
un gest, oricât de mic

orb, timpul n-avea nici un scop
cei buni - arși în efigie
făceam un fel de-autostop
din drog înspre religie

nici semafoare nici alt semn
lungul roman, în fine,
de dragoste sfârșea, nedemn
de-ncredere, cu bine

dar când sistemu-a explodat
eu mi-am adus aminte
de lucruri ce-mi păreau ciudat
de simple mai-nainte

păreai că ai un prunc păreai
că suspina și-ți sta
grădina, -n juru-ți ca un rai
rămas în grija ta

nu-ș ce-a urmat, eu te-am respins
dorindu-ți însă coapsa
și ghemul sexului s-a stins
în mine și pedeapsa

balsamul tău sub palma-mi dură
în păru-mi, mâna-ți - jind
sărutul început pe gură
și peste tot sfârșind

iar când să plec m-ai tras, cum stam
printre răsuri și izme,
să-ți fiu ce Evii-i fu Adam
'naintea marii schisme

înlănțuiți, doar unu-ntr-altul
puteam mișca,-n nămiez
cum crinii albi și-adună albul
de nicăieri spre miez

conturul frumuseții-i greu
să-l desenezi, iertare
să-mi fie mâinile și eu
de-atâta libertate

aici tot omul e proscris
păcatul scris cu dalta
să odihnească legea,-i scris
până se scrie alta

tăcearea e la orizont
doar o lumină sumbră
splendoarea ta nu ține cont
de-oglindă, nici de umbră

apoi, cînd buzele-ți despart
o briză de neunde-mi
rănește buzele ce-mi ard,
de ce, nu-ți pot răspunde

acum, să reînceapă pot
războaie și tortură
nu ne-auzim, ca niște tot
mai surzi, dar dăm din gură

nu știu finalul, la povești
tu-l pui din an în paște
dar singurul prieten mi-ești
ce n-am vrut al cunoaște