Cu blînda regină în față mă văd,
Vorbim între noi ca-ntre moarte,
Prin dragostea noastră pierdută murind
Supuse aceleiași soarte.


Aveam un iubit pe pămînt, îi șoptesc,
Aveam și eu unul, îmi spune,
Al meu era soarele ce răsărea,
Al meu era cel care-apune.

Apoi vii și tu cel murit mai tîrziu,
Sau cel ce nu mori niciodată,
Iubisem întîi o regină, șoptești,
Pe urmă o tînără fată.

Astfel ne vorbim toți cu liniște-n glas
Căci nimeni din noi nu mai știe
Al cui este osul pe care-l privim
Ca trup într-o altă vecie.

Volumul INIMA REGINEI 1971