Poporul meu contemplativ
A fost belit în mod festiv
Se știe chiar de la-nceput
Pe mâna cui a încăput...
Si să n-aștepte ani mai buni
De la marmita cu minuni
Că el, oricum, din post în post
A învățat s-o ducă prost.
Și hărăzit să fie trist
M-apucă plânsul, deci exist.