Surâsul mâhnirii amar
În setea de râs a mulțimii…
Glas dulce și drag, în zadar
În auz încă-o dată veni-mi-i!

De ce, din departe,-o vioară,
Sunând într-un viers cunoscut,
Mă ține din drum și-nfioară
Cum visu-ndrăgit în trecut?

Mâhnit și,-n uitare, duios
În lumea-i mă duce – de floare,
Iar inimii așa mângâios
Trimite-i umilă rugare.

1844
Traducere Emil Burlacu