Pentru Clody Bertola



Rară ploaie cădea.
Era o ploaie
de o calitate rară, vă spun,
fină, ultra fină,
de o rară transparență,
de un aer ușor trist,
de un imens rafinament.
Glin, glin,
ploaia rară cădea.
Poate cad tot așa
cristalele de
Boemia.
Și ele au acest son cristalin,
glin, glin,
intrând în pământ,
la împărat de pământ,
la
Greul
Pământului.
Și viermii
de o strălucire vâscoasă,
viermii
care au dat de mărul cel bun,
glin, glin
sună a lor cantilenă, vă spun.
Și fulgerul cade așa,
încrucișând sabia.
Și clipa dacă mai trece
ca un soare sumbru

voi asfinți,
vai de mine, mort voi mai fi,
fără amintire, fără istorie,
în castelul meu interior
dezbrăcat de glorie,
în pădurea
dezbrăcată de frunze,
cu palid nimb
în întomnarea iluzorie.
îmbrăcați pe cei goi,
rătăciți, rătăciți
pe stradela cu numele
de ți se face frig.
Este un sacrilegiu
apariția lor,
a rătăciților
pe zgribulita stradelă
cu schelete calcinate de frig.
Dați-le haine de fier,
dați-le botfori de fier.
Ploaia nu mai sună lin
al sau lamento, glin, glin.
Cade acum
o ploaie de fier,
o ploaie monumentală,
ca un uriaș giuvaer.