Se ghicea anotimpul ocult
din neliniștea ploilor nocturne,
din schimbarea în ceruri ale norilor,
unduitoare leagăne ușoare;
și eram mort.

Un oraș suspendat în mijlocul aerului
îmi era ultim exil,
și mă chemau în jur
suavele femei de altădată,
iar mama, înnoită de ani,
mâna dulce retrăgându-și-o din roze
cu cele mai albe mă încununa.

Afară era noapte
și astrele urmau precise
neștiute căi în curbe de aur
și lucrurile devenite fugare
mă atrăgeau în unghere secrete
ca să-mi vorbească despre grădini larg deschise
și despre sensul vieții;
dar mă durea ultimul surâs

de fragedă femeie culcată printre flori.



Traducere Ilie Constantin