Cărunte prietene-n azi cufundate
la mâine gândesc, chicotesc și ascultă;
deoparte calmi oameni își văd de ciudate
griji cu-o chibzuință înceată și multă,

cum și pentru ce și când,
și: Cred –, îi auzi câteodată;
însă-n scufia-i dantelată
ea-i sigură, parcă ar ști că oricând

ei de asta, de toate se-nșeală.
Bărbia-n cădere domoală
se sprijină-n albul coral cu sfială
ce fruntea i-o face totuna-n fular.

Și-odată ea scoate, c-un râs oarecare,
din pleoape mijite priviri sclipitoare
și-arată-acest lucru prea tare,
cum pietrele scumpe și rare
le iei dintr-un tainic sertar.


Traducere Mihail Nemeș